CASTELUL DE LUT DIN VALEA ZÂNELOR

Valea zânelor

Recunosc, sunt un copil mai mare! Și pentru că lumea copiilor este presărată cu povești încântătoare, sunt în căutare de locuri dătătoare de magie și…puțină copilărie. Un astfel de loc, am descoperit în Porumbacu de Sus, pe Valea Zânelor. Aici, într-un decor spectaculos, creat anume parcă, pentru a găzdui o lume de poveste, a apărut ca scos din pensula unui pictor talentat, un castel. Și ce castel, Castelul de Lut!

Auzisem de Castelul de Lut de la televizor. În reportajul respectiv, imaginile nu spuneau prea multe, dar, promiteau ceva aparte, ceva neobișnuit. Din acea zi, am tot urmărit pe internet momentul în care construcția putea fi vizitată. Am citit câteva review-uri, am admirat câteva fotografii postate de temerari ajunși în zonă. Într-o zi am hotărât că este timpul să…mă bucur de copilărie.

Ajunsă în zona Sibiului, o zonă plină de farmec, de peisaje care-ți înmoaie sufletul și de vestigii istorice remarcabile, am urmat drumul spre Făgăraș, trecând prin sate ce poartă cu mândrie tradiția, istoria, cultura și povestea unui neam frumos.

Cum ajungi la Castelul de Lut

Cotind spre Porumbacu de Sus, mergând la umbra Munților Făgăraș, m-am hrănit cu verdele nesfârșit al ierbii și cu albastrul liniștit al cerului. Între cele două ”lumi”, stăteau crestele cărunte ale munților, așezate într-un joc de forme și înălțimi atât de frumos și de poetic.

Doar pentru aceste peisaje minunate, se merită efortul unui drum nu foarte comod, spre Valea Zânelor. Odată ajuns aici, uiți și calea îngustă, și tractorul care părea mai lat decât drumeagul pe care înaintam. Precum și faptul că praful depus pe mașină camuflează culoare originală a acesteia.☺

În mijlocul munților, pe malul prietenos al unui râu limpede și vesel, înconjurat de flori care mai de care mai colorate și mai înmiresmate, apare casa piticilor din Albă ca Zăpada. Acesta este Castelul de Lut!

Caastelul Zânelor

Caastelul Zânelor

Citisem faptul că proprietarii au construit Castelul de Lut în scop turistic, acesta fiind transformat după finalizare, într-un hotel. Cu siguranță va fi foarte căutat deoarece vine cu o altfel de ofertă.

În primul rând este construit din materiale 100% organice. Baza Castelului este făcută din pietre și beton iar cele 10 camere sunt făcute pe structură de lemn în combinație cu cob. Cobul este un amestec de pământ, paie, argilă, apă și nisip. Turnurile sunt construite din piatră de râu. Întreaga construcție este acoperită cu șindrilă.

În al doilea rând, oferta este întărită de poziția geografică, aceasta fiind perfectă. Zona pare desprinsă din basmele copilăriei și te farmecă iremediabil. Totul pare o împletire perfectă între magie, poveste, natură și dragostea omului pentru aceastea.

Caastelul Zânelor

5 lei taxa de intrare în Castelul de Lut

Pentru o taxă de 5 lei am avut posibilitatea să vizităm câteva încăperi și să ne bucurăm de atmosfera plăcută din curte. Deși interioarele nu erau terminate și finisate, m-au dus cu gândul la imaginea idilică a casei lui Bilbo Baggins, hobitul din poveștile lui J.R.R. Tolkien. Ușile rotunjite, ferestrele mari acoperite rustic, aranjamentele florale care împodobeau scările, camere mici și intime, surprizele frumos stilizate de gazde pentru a crea o părticică din imaginea finală a locației, toate au întărit sentimentul de loc magic.

Caastelul Zânelor

Caastelul Zânelor

Caastelul Zânelor

Caastelul Zânelor

Zânele veghează

În vizita la Castelul de Lut, am regretat că nu aveam o carte la mine. Aș fi putut citi ore în șir la umbra copacilor care străjuiesc firul apei, ce se unduie agale, mângâind pietrele și răcorind libelulele. Decorul atât de cald și de colorat m-a îndemnat să mă așez pe baloții de paie care au luat locul scaunelor sau băncilor, să mă las în voia tabloului și să mă bucur de moment și de loc.

M-am bucurat să văd că zânele veghează stând ascunse printre ramurile copacilor din părculețul de la râu. Una dintre ele și-a arătat aripile străvezii și mi-a zâmbit, recunoscându-mă. Da, eu sunt acea fetiță neastâmpărată care devora cărțile cu povești, între un meci de fotbal cu prietenii și o repriză de teme.☺Ne-am regăsit, aici, în Valea Zânelor, la Castelul de Lut.

Caastelul Zânelor

Caastelul Zânelor

Caastelul Zânelor

Am regretat faptul că nu am zăbovit în Castelul de Lut până la lăsatul serii. Cu siguranță ar fi fost o atmosferă feerică, cu susurul apei, crestele munților încețoșate de apusul soarelui, cântecul greierilor și felinarele agățate de brațele subțiri ale mestecenilor, licărind lumina lor palidă. Mă și văd acolo, sorbind dintr-o ceașcă cu ceai de lavandă.

Caastelul Zânelor

Peisaj de poveste

După o porție de visare lângă Castelul de Lut, am încercat să revin cu picioarele pe pământ, dar nu pentru mult timp. Am luat cu asalt turnul circularal al castelului, urcând cu grijă cele câteva trepte, făcute parcă pentru condurii prințeselor. Nu sunt eu Rapunzel, dar, m-am simțit ca ea. Dacă de jos, peisajul este de poveste, din turnul construit cu migală din piatră de râu, tabloul este complet și perfect. Iarbă verde, păduri dese, munți falnici, cer senin și oameni fericiți…..

Vizitați Castelul de Lut

Mi-a plăcut incursiunea mea în copilărie. Cu siguranță voi reveni atunci când întreg complexul, care cuprinde și un restaturant, contopit cu natura, va fi funcțional. Până atunci, mă hrănesc cu frumoasele amintiri de pe Valea Zânelor, din Castelul de Lut și spun cu sufletul deschis….POFTIM LA AMINTIRI, DIN LUMEA POVEȘTILOR!

Citește și:

TRANSRARĂUDRUMUL COMORILOR

CASCADA PIȘOAIA ȘI DEALUL CU MELCI, DOUĂ COMORI ALE APUSENILOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.