Voi v-ați pregătit cizmulițele?
De câteva zile am intrat în febra pregătirilor pentru întâmpinarea Moșului Nicolae. Ador începutul de iarnă, mai ales dacă e cu zăpadă așezată alene pe brazii din fața ferestrei sau pe cei care înfruntă gerul pe pantele albe ale munților. Ce-mi place forfota aceea premergătoare lustruirii ghetuțelor! În acele clipe, clipe pudrate cu amintiri jucăușe și colorate, simt că sunt din nou copil. Căldura acestui sentiment mă învăluie atât de frumos și de dulce, încât, nu vreau să mă trezesc din visare.
Ieri am răscolit în cutia cu podoabe zornăitoare. Am scos în jurul meu, pe covorul care poartă amprenta tălpilor unui copil care a crescut mult prea repede, îngerași cu ochi blânzi și aripi delicate, clopoței dantelați și sfeșnice poleite. A, să nu uit de beteala verde care va împodobi ușa de la intrare.

Nu, nu e prea repede să ne gătim de sărbătoare, ba e chiar cel mai potrivit moment. Moșului Nicolae îi place să zăbovească în casele care au îmbrăcat straie cu sclipici și luminițe multicolore.
Într-o cutie roșie precum inima fermecată care împrăștia vise frumoase în camera lui Mihnea când era doar un prunc, stă cuminte ciuboțica familiei. An de an ne bucură privirea, fiind primul semn că începe magia. Ridic cu grijă capacul și, atingând materialul catifelat, am sentimentul că cineva zâmbește în spatele meu. Știu că nu e nimeni, dar, privesc cu coada ochiului poate…
Agăț ciuboțica în locul ei special. Oare va veni și anul acesta? Sigur va veni, mi-a promis atunci când mi-a mângâiat sufletul în casa sa din Bari. A fost un moment care va rămâne veșnic întipărit în amintirile mele.
Anul acesta am fost în Casa Sfântului Nicolae. Îmi doream de foarte mult timp să fac lucrul acesta. Atunci când le citeam copiilor mei la școală povești cu ocrotitorul lor, mă visam călcând pragul casei sale, în Bari, Italia. A fost mai mult decât o experiență emoționantă, a fost o explozie de iubire, o căldură sufletească nemaiîntâlnită.


Booking.com


21 octombrie, regiunea Puglia, Bari.
Seara umedă și răcoroasă mă găsește plimbându-mă pe malul Mării Adriatice. Stropii reci îmi biciuie fața și mă îndeamnă să mă avânt pe străduțele înguste și întunecoase ale Orașului Vechi, un adevărat cufăr de amintiri și tradiții. Situat între cele două porturi, Portul Vechi și Portul Nou, Bari Vecchia este rupt în partea estică de malul mării printr-un zid care, din loc în loc, te îmbie să te afunzi în misterul aglomerării de clădiri.

La ceas de seară, o plimbare prin această parte a orașului Bari este o adevărată poveste. Felinarele par a fi asemeni stelelor căzute haotic de pe bolta cerească. Lumina lor palidă dar ademenitoare mângâie tandru caldarâmul mărginit de clădirile care par a se atinge tainic.
Uși întredeschise lasă la vedere atmosfera caldă din casele barezilor. Ici-colo, mici altare stradale împodobite cu flori colorate și îmbrățișate de țesături albe, brodate, te opresc în loc pregătindu-te parcă, pentru ceea ce urmează să descoperi.
Orașul Vechi este plin de biserici mici sau mari, fiecare reprezentând o pagină importantă în curcubeul arhitectural al zonei. Biserica San Gregorio, Biserica Sfintei Treimi, Biserica Santa Chiara, Biserica Sf. Iosif, Biserica San Marco din Veneția și multe altele lăcașuri sfinte îndeamnă la opriri dese, priviri duioase și momente de rugăciune.
Călcând pe acele străzi înguste, trecând pe sub balcoanele mici și încărcate de ”viață autentică”, strecurându-mă pe sub bolțile arcuite și îmbătându-mă cu miresmele care străbăteau dincolo de ferestrele mici ascunse după gratiile firave, am ajuns în fața unei construcții impunătoare, Basilica di San Nicola. Am ajuns în fața Casei Sfântului Nicolae. Momentul a fost unic prin intensitatea sentimentelor și prin liniștea tulburătoare care s-a întins aproape instantaneu în jurul meu.
Înființarea bisericii care adăpostește astăzi moaștele ocrotitorului copiilor, Sfântul Nicolae, este legată de cucerirea orașului bizantin Mira, de către armatele musulmane. Inițial, Mira (Demre din sudul Turciei), a fost un centru de pelerinaj pentru creștini deoarece acesta era orașul unde sfântul a fost episcop și totodată locul unde se aflau moaștele sale. Dar, după venirea musulmanilor, pelerinajul a fost oprit iar moaștele erau în pericol.
Se spune că niște marinari italieni și-au însușit rămășițele pământești ale sfântului cu gândul de a le duce la Roma. Cu toate acestea, pe drum, legenda spune că aceștia au fost ”îndrumați” ca prin minune spre orașul Bari, locul unde sfântul și-ar fi dorit să fie înmormântat. Moaștele au ajuns în orașul de pe malul Adriaticii pe data de 9 mai 1087.
Bazilica a fost construită între anii 1087 și 1197, în timpul dominației normanzilor în sudul Italiei. În anul 1089 a fost sfințită cripta unde se află blândul și binefăcătorul Nicolae, de către Papa Urban al II-lea. Elias, abate al unei mănăstiri din apropiere a fost numit prim episcop. Frumoasa construcție care are silueta unui castel, a fost deschisă oficial în prezența vicarului imperial, episcopului Conrad de Hildesheim și a numeroși alți episcopi.
Am intrat în curtea bisericii cu inima strânsă de emoție. Aveam impresia că pășesc pe un tărâm magic, un tărâm al liniștii, al purității și al copilăriei. În fața zidurilor albe care, în prezența razelor lunii reflectau în jurul lor magie, trona statuia Sfântului Nicolae.
Două fetițe cu părul cârlionțat și ochii albaștri asemeni îngerilor îmbrățișau soclul care susținea silueta bunului Moș. Inima mi-a spus să fac la fel, să trăiesc intens acest moment, să mă pierd în lumea celor două copile și să îi mulțumesc Moșului Nicolae că, an de an, a fost bun atât cu mine cât și cu cei din jurul meu.
L-am îmbrățișat cu tot sufletul meu de copil iubitor de povești pline de frumusețe și presărate cu praf de magie și i-am șoptit că îl aștept și anul acesta. Am simțit căldură…
Înainte de a călca pragul Casei Sfântului Nicolae mi-a venit în minte momentul în care, fiul meu, Mihnea, a conștientizat existența Moșului. Avea trei anișori. În acea dimineață de 6 decembrie ușa casei era baricadată de dulciuri și jucării. Mi-l amintesc cum a sărit din pătuțul său și, îmbrăcat în pijămăluța lui portocalie cu bulinuțe albe, a deschis ușor ușa dormitorului. La vederea minunățiilor din fața ușii de la intrare a avut o reacție care poate fi greu descrisă în cuvinte. Nici nu o voi descrie, o voi păstra pururi în sufletul meu.
Am călcat cu sfială în biserică. Frumusețea și simplitatea momentului au fost acompaniate de sentimentul acela de mulțumire sufletească. O minunăție!
Interiorul te fascinează prin măreția dar și prin eleganța sa. Ai impresia că o ”armată” de îngeri te îmbrățișează și devii atât de ușor, încât, plutești. Am plutit în lumea copiilor frumoși, puri, sinceri și iubitori.
Biserica are o arhitectură interioară deosebită, fiind formată dintr-o navă și două abise, despărțite prin coloane de granit și pilaștri. Prezbiteriul este separat de restul edificiului de trei arce sprijinite pe coloane de influență bizantină. Deasupra acestora se află ”matroneum”, un loc gen tribună, destinat femeilor.
Tot aici se află una dintre cele mai importante sculpturi romanice din sudul Italiei, un tron episcopal finalizat la sfârșitul secolului al XI-lea.
Pentru a ajunge la cripta Sfântului Nicolae am coborât câteva trepte aflate în partea dreaptă a altarului. Odată ajunsă în această încăpere am simțit nevoia să mă așez pe una dintre bănci, alături de alte chipuri senine, și să mă încarc cu acea energie miraculoasă resimțită din plin. A fost un moment unic.
Pereții încăperii care adăpostește mormântul sunt adevărate ilustrări ale poveștilor care îl au ca protagonist pe Sfântul Nicolae. Privind aceste picturi mi-am amintit sclipirile din ochii copiilor atunci când le citeam aceste istorisiri.
Am părăsit biserica cu sufletul încărcat de bucurie. Mi-am dorit atât de mult să ajung aici! Acum, că mi-am lăsat amprenta pașilor mei pe marmura mângâiată de lumina candelabrelor masive, în casa bunului MOȘ NICOLAE, pot spune doar atât…SUNT UN COPIL FERICIT!
Trei perechi de ghetuțe atent lustruite stau înșirate în holul casei. Miroase a măr cu scorțișoară. Un globuleț pierdut de restul podoabelor împrăștie în jurul său sclipiri roșii. Umbre suave mângâie pereții cufundați în semiîntuneric. În dormitor, un copil încearcă să își potolescă zbuciumul.
Oare când vine?
Trebuie să aștept până dimineață?
Te rog, spune-i să vină mai repede!
Simt căldură…

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *