Tinovul MareTINOVUL MARE DIN POIANA STAMPEI, SMARALDUL BUCOVINEI

Soarele de astăzi mi-a mângâiat sufletul și m-a purtat în tabloul amintirilor cu iz de primăvară. Dacă mă întrebați pe mine care este cel mai potrivit anotimp pentru călătorii care te poartă în inima naturii, voi răspunde fără să stau prea mult să cântăresc lucrurile, primăvara. De ce? Pentru că primăvara este ”timpul” acela care binecuvântează natura cu o frumusețe regească, o frumusețe dăruită de viața însăși.

De ce primăvara și hoinăreala se potrivesc atât de bine? Pentru că merg mână în mână și creează amintiri rupte parcă dintr-un tablou în care culorile au fost alese cu grijă și cu iubire. Pentru ce? Pentru ochi și pentru suflet. Ce-mi place perioada asta!

Amintindu-mi de Tinovul Mare

Așadar, dau frâu liber amintirilor primăvăratice și poposesc în Depresiunea Dornelor. Acolo, la limita vestică a județului Suceava, în partea nord-vestică a Parcului Național Călimani am descoperit o adevărată bijuterie a Bucovinei, Tinovul Mare. De ce i se spune Mare? Pentru că este cea mai mare rezervație naturală de turbă din țara noastră. Oare de ce nu am auzit până acum de această minunăție?

Acum, că primăvara se înstăpânește peste frumoasele noastre meleaguri, vă povestesc și vouă despre descoperirea mea. E musai să ajungeți acolo!

Din frumosul sat bucovinean Poiana Stampei am cotit spre Dornișoara. Drumul a devenit din ce în ce mai pitoresc. Nu știu dacă din cauza peisajului care era din ce în ce mai sălbatic sau din cauza faptului că am lăsat în urmă asfaltul și ne-am înfrățit cu drumul de pământ și pietriș. Nimic de speriat.

La o răscruce de drumuri am fost atenționați de către un panou destul de vizibil că am ajuns la destinație. Am parcat mașina în locul pe care ni l-a pus la dispoziție natura în generozitatea sa și am pornit la pas.

Intrarea în Tinovul Mare

În calea noastră se întindea leneșă la soare calea ferată. Am simțit-o ca pe o barieră imaginară. Cine trece de ea dar în același timp îi recunoaște farmecul și locul bine stabilit în acest tablou armonizat de albastrul cerului și verdele pădurii, este bine-venit.

Tinovul Mare

Tinovul are aproape 682 ha. Odată intrat în arealul său ești înghițit la propriu de o pădure deasă de pini crescută parcă dintr-o plapumă de mușchi. Imaginea este tare frumoasă.

Pentru că zona este una mlăștinoasă, lucru care se vede foarte bine cu ochiul liber, pentru cei care vor să se aventureze în acest loc minunat s-a construit un podeț lung de apoximativ 1000 m. Acesta, are un nume extrem de plastic, Poteca tematică a Tinovului Mare. Atât numele podețului cât și informații interesante despre locul în care am ajuns, am descoperit pe panoul care ne-a întâmpinat la intrarea în tinov.

Tinovul Mare

Scurt istoric Tinovul Mare

În anul 1971, în localitatea Ramsar din Iran, a fost semnată Convenția asupra Zonelor Umede al cărei obiectiv este protejarea întinderilor de apă curgătoare și stătătoare, a mlaștinilor, a turbăriilor sau a zonelor marine puțin adânci.

Zonele sunt considerate un adevărat echilibru ecologic, reglând regimul apei și reprezentând surse importante de biodiversitate la toate nivelurile – al speciei, genetic și ecosistemic.

Tinovul Mare a fost declarat Sit Ramsar în anul 2011.

Am luat la pas poteca de lemn bucurându-ne de tot ceea ce ne-a oferit natura în acea frumoasă zi de primăvară. Primii câțiva zeci de metri din tinov ne-au arătat viața zbuciumată a celor care se avântă mândri spre cer. Numeroși arbori se odihneau prăvăliți la pământ. Solul mlăștinos nu i-a mai putut ține în drumul lor spre înalt. Cu rădăcinile asemeni unor brațe uscățive, aceștia formau adevărate caverne.

La pas prin Tinov

Plimbarea pe poteca Tinovului Mare a fost o adevărată relaxare. Liniștea care învăluia pădurea, razele soarelui care încercau să străpungă coroanele arborilor, ciripitul păsărilor și băncile care invitau la ședere umbrită, toate au creat o minunată experiență.

Urmând cursul podețului de lemn am pătruns într-o lume împestrițată de culori vii și frumoase. Cum să rămâi impasibil la galbenul gâzelor, verdele aprins al șopârlelor, roșul merișoarelor sau albul pufos al bumbăcăriței. Minunat!

Nici nu știu când am ajuns la capătul Tinovului Mare. Acolo ne aștepta cuminte o poieniță de un verde crud, străjuită de câțiva brazi. Aceasta era mărginită de un pârâiaș liniștit. O punte robustă făcea trecerea din poiana fermecată în zona învecinată șoselei care străbate Poiana Stampei. Puteam alege să ieșim în sat sau să ne întoarcem prin tinov. Bineînțeles că am ales să facem cale întoarsă pentru a ne mai bucura o dată de frumusețea rezervației.

Am călcat cu același entuziasm pe scena acestui spactacol fantastic, am citit cu aceeași poftă toate panourile informative și am fotografiat cu același patos fiecare colțișor al acestei comori bucovinene. Dacă a meritat? Nici nu mai încape vorbă.

Tinovul Mare

Vizitați Tinovul Mare 

Despre Tinovul Mare aș putea povesti multe. Plimbarea pe poteca sa magică m-a dus cu gândul la Lizuca. Cum care Lizuca? Știți voi, fetița aceea simpatică și năstrușnică scoasă din scrierile lui Sadoveanu. Tinovul Mare a fost Dumbrava mea fermecată iar hoinărela pe poteca acestuia a fost ca scoasă din poveste.

Deci, nu stați prea mult pe gânduri! Dacă vă e poftă de o zi ca în povești luați drumul Bucovinei și poposiți în Depresiunea Dornelor. Tare-i frumos! Nu mă credeți? Iaca pozele!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *