Urlă indignarea în mine! Încerc de câteva săptămâni să nu o bag în seamă, dar ea nimic. Ce să fac? Să reacționez sau să tac mâlc? Să o tratez cu indiferența sau să iau atitudine? E cumplit de greu să alegi între două rele. Vorbesc de două rele care, indiferent de reacția mea, mă vor face să mă simt incomod, ca să nu spun ”prost”.

Creierul meu suferă în tăcere pentru că mi-a scos viața în drum, pentru scurt timp, niște ”vedete” ale societății. Tipul acela de ”personalități” care dau pe dinafară de plăcere când se uită în oglindă și se ridică la câțiva centimetri deasupra pământului când deschid gura. Știți voi, prostul nu-i prost destul dacă nu e și fudul. Na, că am zis-o. Ce urât din partea mea, sau poate nu.☺

De obicei nu reacționez atunci când mă încrucișez în umila mea existență cu prostia în persoană. De fiecare dată spun că nu e cazul să îmi pierd timpul inutil cu explicații, argumentări, nervi și tot tacâmul de manifestări. Însă când dumneaei, ”onor prostia”, împroașcă în jur cu acid și mă obligă să-i ascult inepțiile și mă ceartă efectiv că nu mă ridic la închipuitul ei nivel, mă zbârlesc. Vă anunț că sunt leoaică și dacă mă supăr nu-i de bine! Știați că răgetul unei leoaice se aude de la 10 kilometri distanță? Așadar, pot să fac mare gălăgie. Oare merită….deranjul? Deranjul meu și al celor de lângă mine care ar cădea drept victime colaterale?

Dilemă!!! Să dau frâu liber indignării și să transform roșul din fața ochilor în comentariu pertinent, poate chiar tăios sau să privesc cu curbă în direcția ”vedetelor de ocazie” și să îmi spun în gând că viața e frumoasă și că am în jurul meu oameni frumoși. Inspir, expir, beau o cafea și mai citesc o carte.

Oare cei care mi-au pus la încercare răbdarea zilele acestea au citit recent vreo carte? Mă îndoiesc. Și mă mai îndoiesc și de faptul că își doresc acest lucru. Cum să citească o persoană care se crede atotștiutoare, care are impresia că deține adevărul absolut. Păi, dacă și-ar dedica timp lecturii atunci n-ar mai avea vreme să se laude, să-și supraevalueze nivelul de competență sau să facă zile fripte celor din jur.

Să nu creadă cineva că aș avea ceva împotriva celor care au un nivel ridicat de stimă de sine sau al celor care au încredere în propria persoană. Departe de mine acest gând! Ba chiar și eu am ”lucrat” la acest aspect fiind conștientă de faptul că cei care se simt încrezători în propriile forțe au șanse mai mari de succes. Nu o spun eu, o spun psihologii. Tot ei spun că neîncrederea și lipsa curajului în tot ceea ce faci duc la frica de acționa, de a-ți asuma responsabilități sau de a trăi după propriile reguli.

Însă, dragilor, ceea ce mi-a fost mie dat să suport cu stoicism în debutul acestui minunat an este o încredere în sine exagerată, însoțită de aroganță și lipsă de respect. Ok, totul până la respect! Unde au dispărut oare ”Mulțumesc!”, ”Vă rog!”, ”Îmi permiteți!”, sau banalul ”Bună ziua!”? Or fi fugit din paginile cărților de Limba și Literatura Română sau din Codul bunelor maniere și s-au ascuns departe de civilizație. E chiar atât de greu să fii politicos? Încep să nu mai înțeleg unde ajungem…..

Nu știu ce mă deranjează mai tare. Ideea că cineva a reușit să îmi creeze o stare de disconfort destul de supărătoare, lucru care m-a determinat să apelez la ceaiul de levănțică, faptul că persoanele în cauză ar fi trebuit să reprezinte un model demn de urmat în meseria mea sau confirmarea că astfel de comportamente apar din ce în ce mai des în societatea nostră. Știți ce e grav? E grav faptul că am primit de-a lungul timpului acel tip de educație care ne-a transformat în ”ascultători”. N-am fost oare acei copii cărora li se spunea să nu comenteze? Să nu-și spună prea zgomotos părerea pentru că s-ar putea să deranjeze? Să plecăm privirea și să dăm dovadă de….înțelegere? Să întoarcem și celălalt obraz? Iar acum, din prea mult bun-simț sau din dorința de a nu crea o situație neplăcută, adică piticul acela care îți spune ”Nu te băga!”, nu mai avem reacții.

Cred că e timpul să reacționez, să reacționăm, să fim vocali și să nu ne fie frică de ce se va întâmpla dacă luăm atitudine. Eu sigur m-am hotărât. Voi?

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here