Bâlci Fălticeni

Amintirile bâlciului de la Fălticeni se pierd în anii copilăriei mele. Abia așteptam zilele din miezul lunii iulie pentru a mă delecta cu dulcegăriile din iarmaroc și pentru a mă zdruncina în iujul cel mic sau în parașute. Vata pe băț era vedeta evenimentului iar expozițiile circului ambulant erau senzațiile tari. Era rost de cheltuială și de îmbrăcat hăinuțe noi. 

Anii au trecut iar zilele de bâlci s-au metamorfozat. Acum vorbim despre Zilele orașului, despre centrul urbei ocupat de zeci de tarabe pierdute în ritualul comerțului fără prea multe pretenții, despre procesiuni religioase, concerte, lansări de carte, competiții sportive și multe alte minunății.

Istoria spune că bâlciul de la Fălticeni e rezultatul unui hrisov domnesc. Domnitorul Scarlat Callimachi, cunoscut pentru introducerea cartofilor în Moldova și pentru legile care erau menite să ușureze viața poporului apăsat de greutăți, hotărăște în 1814 organizarea iarmarocului de la Sfântul Ilie. Acesta era menit să aducă mușterii pe malul Șomuzului și să dezvolte localitatea din punct de vedere economic.

Iarmaroc Fălticeni

Fălticeni, al doilea târg al Europei

Este știut faptul că târgul de la Fălticeni, în perioada sa de glorie, a fost al doilea ca mărime din Europa după cel de la Leipzig, Germania. Iarmarocul de la 20 iulie a jucat un rol important în geneza orașului Fălticeni, acesta devenind cunoscut în întreaga Europă. Negoțul liber, diversitatea mărfurilor pe care negustorii le ofereau spre vânzare și vânzoleala creată de importanța evenimentului au dus la o dezvoltare iminentă a localității. Astfel, populația orașului formată în principal din negustori și agricultori, a evoluat numericește.

Scrierile vremii atestă faptul că iarmarocul era unul dintre cele mai înfloritoare din Orient și se bucura de o mare considerație pe lângă casele comerciale din Europa. Drept dovadă stau mărturiile despre afacerile a doi frați evrei care dețineau în Fălticeni cea mai șic și mai elegantă casă de blănuri din Europa acelor timpuri.

Mă las purtată de poveștile părinților și bunicilor care au trăit acel bâlci de poveste, acele zile colorate din toate punctele de vedere. Străzile pavate ale orașului, străjuite de case modeste dar îngrijite, deveneau neîncăpătoare. Țărani etalându-și straiele scoase din lădoiul cu comori, negustori cu ochi ageri și haine netezite de mângâierea banilor și boierași cu obraz subțire, toți luau la pas orașul aflat în sărbătoare. Ce vremuri!

Zilele orașului Fălticeni 

Astăzi, zilele de bâlci sunt prilej de socializare. Se văd prietenii la un pahar de bere și un mic perpelit pe grătarele aflate la umbra blocurilor cenușii, se întâlnesc neamurile la un porumb fiert sau o gogoașă cu toping de caramel. E mare agitație și prilej de promenadă. Cât despre lăutarii care iau la rând toate terasele din oraș spre deliciul unora și crisparea altora, pot spune că sunt sarea și piperul târgului.

Și mai știți ceva? Mi-am dat seama atunci când la ceas de seară am văzut un tată scrutând înălțimile din celebrele parașute alături de fiul său. Bâlciul de la Fălticeni e ”locul și timpul” în care adulții redevin copii iar copiii își creează amintiri pentru vremea când vor fi adulți. 

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

6 COMENTARII

  1. Frumos spus, ne înconjoară din nou amintirile vremurilor trecute, vremuri desprinse din poveștile copilăriei. Sa ne bucuram de ce a fost și de ceea ce este, sa privim totul cu ochii unui copii!

    • Mulțumesc pentru comentariu! Ați atins esența poveștii. Viața poate fi tare frumoasă atâta timp cât noi, știm să păstrăm în suflete amintirile prețioase și știm să cuprindem viitorul cu încredere și speranță. Și totul…cu bucuria unui copil pur și frumos. 🙂

  2. Amintiri frumoase dintr-o copilarie simpla dar plina de sentimente nobile,de trairi intense😊,coplesitoare,ceea ce azi nu mai pot simti la fel😔….calitatea si emotiile acelor zile nu le mai putem gasi in prezent😔!!sunt unice 😍…..si nepretuite pt noi,cei ce le-am trait 😍….suntem niste norocosi sa stiti😊😊😊😊!!!!

    • Așa este! Amintirile noastre sunt neprețuite prin simplitatea și culoarea lor. Cât despre ceea ce trăim acum, trebuie sa avem înțelepciunea și priceperea să scoatem în evidență lucrurile frumoase. 🤗Mulțumesc pentru comentariu! 🙂

  3. Am ajuns la vista de 63 ani, dar nu pot uita cei 17 ani care i_am trait crescut in acest frumos Oras FALTICENI.
    CEI ma FRUMOSI a II copilarie mele. Acum pvestesc nepotilor mei cit de frumos era aparitia IARMAROCU lui.
    Ce vremuri frumoase Din 1975 nu am mai ajuns sa mai traesc ACELE clipe frumoase ale copilarie. DUC DORU ACELOR VREMURI.

    • Mulțumesc pentru sinceritatea cu care ați împărtășit aceste emoții. Adevărat, anii copilăriei, odinioară, erau altfel. Poate chiar mai frumoși. Ne hrănim cu amintiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.