CANAKKALE ȘI CETATEA TROIA ÎNTRE ISTORIE ȘI MITOLOGIE

CANAKKALE ȘI CETATEA TROIA ÎNTRE ISTORIE ȘI MITOLOGIE

Vine o zi, în viața oricărui împătimit de călătorii, când alege ca destinație de vacanță, Turcia. Când am hotărât să hoinărim în țara care se întinde pe două continente, am pornit de la ideea că farmecul acesteia nu este dat doar de renumitul său litoral, ci și de cultura sa bogată, de comorile sale unice care combină trecutul tumultuos cu prezentul modern și de gastronomia care abundă de preparate savuroase și dulcegării care creează dependență☺. În același timp, nu poți trece cu vederea talentul înnăscut al turcilor de a negocia și de a te determina să cumperi și ce nu ți-ai propus.

Spre Kusadasi prin Canakkale

Deci, am pornit la drum spre Kușadasi, cu gândul de a profita la maximum de zilele petrecute pe tărâmul kebabului și al baclavalei. După un drum lung, în care am străbătut o Românie animată de sate colorate și șosele aglomerate și o Bulgarie lipsită de strălucire, am ajuns în Turcia. La graniță a fost mai ușor decât ne așteptam, chestii care țin de un anumit protocol, un control de rutină și un dialog scurt despre destinația noastră, viza și ….cu viteză spre prima noastră oprire, Canakkale.

Am ales acest oraș port de pe coasta de nord-vest a Turciei datorită localizării sale pe Strâmtoarea Dardanele și a importanței acestuia în conturarea statului modern turc. Cei aproximativ 250 de kilometri parcurși din vamă până aici, au dezvăluit peisaje contrastante, cu zone aride tăiate de autostrăzi interminabile, cetăți care se ascund după coamele dealurilor, orașe transformate într-o junglă urbană și ceea ce mi-a atras atenția cel mai mult, un cult al patriotismului dus la limita exagerării. Acest tablou ușor apăsător era presărat cu imagini idilice în care albastrul mării mângâia cu blândețe țărmul.

Strâmtoarea Dardanele

Traversarea Strâmtorii Dardanele este o adevărată aventură. În primul rând, apele nu se lasă atât de ușor tăiate de uriașa mașinărie (feribotul), valurile Mării Marmara fiind parcă supărate că sunt stânjenite în drumul lor spre unire cu cele ale Mării Egee. Apoi, pescărușii sunt mai mult decât prietenoși. Dacă nu ești atent, fie te trezești cu un cadou mai puțin plăcut din partea lor, fie îți fac o surpriză și dau iama în proviziile tale, dacă le ai la vedere. E bine să vii pregătit!

Însă, cea mai frumoasă parte a acestei traversări, care nu ține mai mult de 45 de minute, este imaginea Cetății Kilitbahir, care își oglindește măreția în apele mării. Aceasta a fost construită de Falih Sultan Mehmed pentru a-și întări supremația în controlul apelor.

Canakkale, oraș port

Odată ajunși în partea asiatică a Turciei am descoperit un oraș încântător, cu un farmec aparte și un trecut încărcat. Canakkale este un port cu 110.000 de locuitori, având o suprafață de aproximativ 1.000 de kilometri pătrați. Istoria acestui oraș aduce în prim-plan bătălia din anii 1915-1916, care a fost decisivă în renașterea statului turc. Tot cu ocazia acestei bătălii se remarcă și viitorul Atatȕrk, Mustafa Kemal.

Făcând cu greu față traficului infernal de pe străzile orașului, reinterpretând regulile de circulație în funcție de exemplul localnicilor, care conduc destul de agresiv, am ajuns la hotel, am lăsat mașina, bagajele și am ieșit la plimbare. Nerăbdarea era mare deoarece citisem că în Canakkale poți admira faimosul Cal Troian, din și mai faimosul film Troia. Producătorii filmului au donat uriașul de lemn, orașului. Acesta este unul dintre obiectivele care atrage ca un magnet turiștii dornici de senzațional. Eu nu căutam senzaționalul, ci legătura celebrului cal cu nu mai puțin celebrul Brad Pitt☺.

După ședința foto care a durat câteva minute, lângă cal…în fața calului…calul cu perspectiva falezei în spate…., ne-am continuat plimbarea pe străzile care, descriu cu acuratețe “nebunia” orașelor turcești. Ne-am clătit ochii și ne-am cheltuit banii în bazarul cu suveniruri din centrul orașului Canakkale. Am admirat statuile albe din parcul cu băncile în formă de corabie, ne-am bucurat ca niște copii la vederea zecilor de ambarcațiuni care se legănau agale în zona cheiului. Am bifat pe listă impunătorul Turn cu ceas și am căscat ochii la multitudinea de vitrine care mai de care mai colorate și mai îmbietoare.

Finalul periplului nostru a fost unul gastronomic. Ne-am oprit la una din terase, sunt foarte multe și foarte colorate, și ne-am răsfățat cu renumitul kebab și răcoritoarea bere Efes.

Chemarea la rugăciune în Canakkale

După un drum lung de aproximativ 1300 de kilometri și o plimbare cu iz oriental în surprinzătorul Canakkale, a urmat o noapte de pomină în hotelul în care eram cazați. Când era somnul mai adânc și mai odihnitor, un zgomot destul de puternic ne-a făcut să sărim în picioare și să ne întrebăm buimăciți, ce se întâmplă. Abia după ce bubuielile au încetat și un glas pătrunzător a început să cânte ceva ce se apropia de stilul religios, ne-am dat seama că începea chemarea la rugăciune. În acel moment mi s-a făcut pielea de găină. Mi-am și imaginat moscheile pline de zumzetul rugăciunilor spuse cu patos de credincioșii musulmani.

Legendele copilăriei

Atunci când am ales țărmul de nord-vest al Turciei și ne-am oprit în Anatolia, am încercat de fapt să călcăm pe urmele legendarilor Ahile, Ulise, Agamemnon, Hector și mulți alți eroi care ne-au ținut trează pofta de lectură în vremurile copilăriei. Da, legendara Cetate Troia, cea pe care Homer o descrie cu atâta patos și admirație în Iliada sa, nu se află pe teritoriul Greciei, așa cum mulți ar fi crezut, ci își dezvăluie zidurile încărcate de istorie, pe dealul Hisarlik, la câțiva kilometri de Dardanele.

Povestea fascinantă a războiului troian se bazează în mare parte pe evenimente istorice reale, care au fost împodobide de condeiul scriitorilor cu elemente supranaturale. Dacă în desfășurarea faptelor relatate de Homer nu ar fi apărut intrigile zeilor, nemurirea unor personaje, puterile supraomenești ale altora, povestea Troiei ar fi fost o altă poveste, a unei alte cetăți, într-un alt război….

Cetatea Troia

Din Canakkale până în Truva, locul unde se află cetatea regelui Priam, sunt doar câțiva kilometri, ușor de parcurs. Am ajuns aici în jurul orei 10.00, crezând că vom putea păcăli soarele pus serios pe pârjolit. Nu ne-a mers, deoarece termometrul arăta deja 35° C. Înarmați cu sticle de apă, șepci și nelipsiții ochelari de soare, am urmărit puhoiul de turiști care înainta spre zidurile știutoare de povești. Primul obiectiv care îți iese în cale este magazinul cu suveniruri. Nu-l poți rata și nici nu-l poți ocoli, mai ales dacă ai în gașcă și copii care vor, vor, vor….un cal în miniatură și ce-o mai fi pe acolo de vânzare☺. Cum ai scăpat din magazin, dai peste ditamai calul, construit din lemn, în interiorul căruia turiștii au acces și pot să se bucure de o panoramă a zonei.

Lângă personajul tăcut al legendei cetății, există un loc de unde doritorii pot închiria diverse accesorii pentru a intra în pielea războinicilor greci. Totul se imortalizează pentru posteritate, în amintirea trecerii prin aceste frumoase locuri. Aici, tot cei mici au fost câștigați.

Cetatea Troia casa lui Paris și a Elenei

Am înaintat, toropiți de căldură dar mânați de curiozitate, printre ruinele care, poartă cu grijă povestea frumosului Paris și a tinerei Elena, amintirea îndârjirii războinicilor care au rezistat 10 ani asediului vitejilor greci și încântarea milioanelor de turiști care au încercat să descopere frumusețea locului. Din loc în loc, am citit panourile cu explicații în limba engleză, pentru a putea înțelege mai bine organizarea locului.

Multitudinea zidurilor de diverse dimensiuni, așezate relativ concentric, atestă existența în acest loc, nu a unei cetăți ci a nouă astfel de construcții cu rol strategic. Arheologul german Henrich Schliemann descoperă în secolul al XIX-lea amplasamentul unei cetăți din Epoca Bronzului, aceasta fiind cu peste 1.000 de ani mai veche decât Troia din Iliada. Podețele de lemn construite de-a lungul zidurilor ne-au condus în întregul areal al cetății.

Am apreciat faptul că aceste pasarele protejează vestigiile istorice de influența negativă, uneori voită alteori nu, a turiștilor. Am admirat deci, de la distanță, coloane răsfirate, ruine care dovedesc o bună viziune arheologică a vremii, un amfiteatru destul de bine conservat, vegetație bogată specifică zonei extrem de călduroase, broscuțe țestoase care se deplasau agale căutând umbra, puzderie de insecte, pisici cu nemiluita și….farmecul incontestabil al locului.

Cannakele și Cetatea Troia, de neratat

După această interesantă experiență, pot spune cu mâna pe inimă că, abia acum am terminat de citit frumoasa poveste a Cetății Troia, începută în copilărie. Lipsea acea emoție dată de mormanele de pietre încărcate de semnificații, de acele locuri care au fost teatrul unor conflicte interminabile și de albastrul apei care scaldă coasta de nord-vest a Turciei.
În final, vă îndemn cu sinceritate, să descoperiți farmecul Turciei nu doar din resorturile luxoase de pe litoralul său mult căutat. Îndrăzniți să hoinăriți!☺

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !