Dedic aceste rânduri călătorului care, în setea lui de aventură și dragostea sa pentru locuri dătătoare de amintiri, face un popas în fermecătoarea Țară a Făgărașului. Înconjurat de munți falnici care își caută liniștea în norii albi și pufoși, acest tărâm ocolit parcă de trecerea timpului, dezvăluie celui care vine aici cu sufletul deschis frumuseți nebănuite, cetăți și mănăstiri care duc cu mândrie povara sutelor de ani, sate care spun povești savuroase și oameni de o frumusețe aparte.
Odată ajuns aici, orizontul se deschide în fața ochilor dezvăluind dărnicia cu care natura a plăsmuit acest petic de pământ românesc. Te oprești în loc și încerci să inspiri toată această minunăție, să îți umpli sufletul de iubire și armonie și să te conectezi la liniștea locului și a oamenilor. Devii tu însuți mai molcom, mai blând cu tine și cu timpul tău, mai fericit și mai împlinit.
Aici, în inima Țării Făgărașului, se înalță demnă și frumoasă o cetate. Clasată pe locul doi în topul celor mai frumoase și mai bine conservate cetăți feudale din Europa de Est, Cetatea Făgărașului duce cu sine o istorie de peste 600 de ani.
În secolul al XV-lea cetatea de piatră și cărămidă de la Făgăraș era o cetate militară care respecta planul unei astfel de construcții, având o incintă patrulateră cu patru turnuri bastioane la colțuri și un turn de avanpost pe latura estică.
Între anii 1528 și 1541, stăpânul domeniului feudal al Făgărașului, Ștefan Mailat, transformă cetatea într-un castel senioral fortificat. Pentru aceasta, se aduc îmbunătățiri zidurilor exterioare de pe latura de nord și de sud, fiind dublate prin interior. Astfel, castelul era mult mai bine protejat de zidurile care ajunseseră acum să aibă opt metri grosime.
Se spune că perioada de glorie a cetății a fost atunci când, preluată fiind de domnitorul Mihai Viteazul, acesta o donează soției sale, Doamna Stanca. Aceasta a locuit aici timp de un an, transformând edificiul în cea mai căutată locație pentru balurile Transilvaniei.
Poveștile ”nescrise” istorisesc faptul că la aceste baluri domina opulența și curgea belșugul. Mesele pregătite pentru cei peste 1000 de nobili invitați gemeau de bunătățuri scăldate în vin roșu și parfumate cu acorduri fine de muzică medievală. Vremuri grele!☺
După moartea domnitorului, cetatea a devenit o redutabilă fortăreață militară, pierzându-și din strălucirea de odinioară și din parfumul dat de seratele muzicale pe care Doamna Stanca le organiza aici.
Rolul de apărare al cetății a luat o turnură mai puțin nobilă, în perioada comunistă, atunci când aceasta a fost transformată într-o închisoare de temut. Se spune că între anii 1948 și 1960, în cetate au fost închiși în jur de 1000 de deținuți politic. Aceștia treceau prin torturi crunte iar cei care mureau erau îngropați pe ascuns în cimitire sau în gropi comune.
În Turnul Temniță, locul atrocităților, este o carceră extrem de îngustă, de numai 50 de centimetri, în care cei întemnițați erau nevoiți să stea ghemuiți în apă foarte rece.
Am ajuns la Cetatea Făgărașului la vreme de seară, atunci când soarele cădea blajin după crestele înalte ale munților și mângâia cu razele sale acoperișul auriu al impunătoarei catedrale din oraș. Nu aveam emoții în ceea ce privește programul de vizitare al cetății pentru că s-a nimerit să fie ”Noaptea Muzeelor”. Așa că, am purces pe podul care trece peste firul de apă ce înconjoară cetatea, cu o relaxare și o liniște împrumutată de la locurile văzute până în acel moment.
Șanțul de apărare care șerpuiește ca un brâu în jurul cetății a fost lărgit în anul 1630 apoi a fost legat printr-un canal secret de râul Olt. La ora poposirii mele în fața cetății, firul de apă în care se oglindeau deopotrivă zidurile roșiatice și sălciile pletoase, era bine păzit de câteva lebede grațioase. Alăturarea este spectaculoasă, o cetate cu o istorie zbuciumată și câteva păsări care întruchipează eleganța dar în același timp și puterea. Minunat!
O vreme am hoinărit prin curtea cetății, la adăpostul zidurilor cenușii, călcând agale pe covorul verde al ierbii. Din loc în loc, zidurile exterioare dădeau voie curioșilor să privească dincolo de ele. De-a lungul secolelor acea priveliște s-a schimbat, însă, purtată de atmosfera medievală, mi-am imaginat ce aș fi putut admira în perioada plină de strălucire a cetății.☺
Orice plimbare de-a lungul zidurilor duce inevitabil la o incursiune pe acestea. De la înălțimea lor am putut admira împrejurimile și m-am bucurat de o priveliște superbă asupra castelului. Pot spune că ne-am privit de la…aproximativ aceeași înălțime. O mândrețe de castel!☺
Pășind în curtea interioară, simplă, sobră și măreață, am avut impresia că am pășit într-o lume apusă, o lume îndepărtată, dar, care a rămas încă vie în sufletul și în memoria viețuitorilor de pe aceste meleaguri. Totul respira istorie, totul insufla respect și împingea curiozitatea la limite maxime. Abia așteptam să descopăr comorile ascunse în spatele ferestrelor mici și misterioase.
Ceea ce am descoperit luând la pas încăperile cetății a fost peste așteptări. Aș putea spune că întreaga cetate este un muzeu complet și complex, o adevărată poartă larg deschisă spre trecutul îndepărtat al Transilvaniei. Sute de ani de istorie se orânduiesc cu temeinicie între vechile ziduri, în odăile atent amenajate spre încântarea celui care are privilegiul de a ajunge aici.
Poate pare puțin cam forțat acest ”privilegiu”, ei bine, nu este. Colecțiile expuse de-a lungul celor 66 de încăperi sunt mai mult decât grăitoare, sunt dovada vie a traiului, preocupărilor și mai ales a valorii oamenilor din vremuri de mult trecute.
Cred că am petrecut în interiorul muzeului mai bine de o oră, fermecată fiind de tot ceea ce am văzut. Împletirea perfectă dintre istorie, tradiție, spiritualitate și artă a dat naștere unui loc cu adevărat fermecător.
O dovadă incontestabilă a strălucirii acestei cetăți este sala tronului. Aceasta a fost amenajată respectând întru totul aspectul său din perioada de glorie a edificiului. Jilțuri maiestuoase, candelabre elegante, draperii care par că nu au părăsit niciodată ferestrele, sfeșnice, armuri și arme, toate învăluie spațiul într-un aer sobru, princiar. Oglinzile supradimensionate captau ultimele raze ale soarelui îmblânzind încăperea.
În una dintre încăperile cetății am putut vedea temutul instrument de tortură Fecioara de Fier. Acesta este o cușcă de metal care are în interiorul ei un sistem de cuțite. În momentul în care cușca respectivă se închidea, țepușele străpungeau trupul celui condamnat.
Legendele care se învârt în jurul acestui mecanism aducător de moarte, spun că putea dura și două zile până când cel captiv își dădea sfârșitul în chinuri groaznice.
Priveliștea care se dezvăluie din spatele ferestrelor, mai mici sau mai mari, este ca un filon între trecutul bogat al cetății și prezentul comunității dezvoltate dincolo de zidurile sale.
Surpriza cea mai plăcută a fost atunci când am descoperit o frântură din copilăria mea. O lume plină de jucării colorate, care mai de care mai ochioase și mai aducătoare de amintiri vesele, se întindea de-a lungul unei săli generoase de la subsolul cetății. A fost momentul de glorie al nostru, al adulților. Nu mai încetam a ne lăuda care jucărie a făcut parte din arsenalul nostru de distracție cu…ceva ani în urmă. Bun venit în Muzeul jucăriilor!☺
A fost o adevărată încântare să pot gusta din farmecul, istoria și spiritul Țării Făgărașului, pășind domol, asemeni vieții de aici, între zidurile știutoare de povești și păstrătoare de secrete. Am plecat de aici cu o bucurie imensă în suflet, cu imagini pline de culoare și grăitoare de lecții de viață și cu amintiri prețioase.
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺
Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook și dă follow pe instagram !
Materialul poate fi citit și pe ZdpN!
