CETATEA HOTIN SAU PERLA DE PE MALUL NISTRULUI

CETATEA HOTIN SAU PERLA DE PE MALUL NISTRULUI

După ce am spus de nenumărate ori că ar trebui să ajung pentru câteva zile și la Cernăuți, acesta fiind doar la o aruncătură de băț, am hotărât că a venit vremea, deci, zis și făcut. Dar, Cernăuți fără Hotin și Hotin fără Cernăuți, nu se poate, așa că, incursiunea în Bucovina de Nord a cuprins ambele obiective.

Cernăuțiul m-a cucerit de la prima întâlnire. Aer boem, clădiri cu încărcătură istorică și sentimentală profundă, culoare, frumusețe, cafea aromată, bucate alese, toate m-au determinat să afirm că voi reveni cu mare drag aici. Despre această Mică Vienă voi povesti cu altă ocazie, sunt multe de spus și, la fel de multe de arătat.

Cum ajungi la Cetatea Hotin

Acum, mă mut la vreo 48 km distanță de Cernăuți și ajung pe malul Nistrului. Aici, șade mândră și tăcută, Cetatea Hotin. Calea până aici a fost pitorească și plină de surprize dulci. Satele care se înșiruie pe marginea șoselei, nu multe la număr, amintesc timid de satele noastre mândre din frumoasa Bucovină.

Case mai oacheșe sau mai modeste, garduri moderne din fier forjat sau zidite din piatră sau cărămidă, grădini frumoase, dealuri ….atotștiutoare dar negrăitoare, au creat un tablou arhaic. Amintirea acestui drum este una aromată și dulce. Gălețelele doldora de cireșe, așezate strategic în locuri cu umbra, mi-au făcut cu ochiul și m-au ademenit la gustat și cumpărat. Buuune tare au mai fost! Cât despre preț, acesta a fost mai mult decât modic.

De la Cernăuți până la Cetatea Hotin nu faci mai mult de o oră, la viteză domoală, prudentă, așa ca pentru drumurile cu ceva imperfecțiuni☺ și pentru teama de amenda ucraineană. Odată ajunși la destinație, urmând indicatoarele, am descoperit o parcare destul de generoasă și o salbă de tarabe care mai de care mai ofertantă în produse made in China.

Poarta de intrare în Cetatea Hotin

Am trecut peste acest peisaj des întâlnit, din păcate, pe la mai toate obiectivele turistice autohtone și, ne-am îndreptat spre o poartă care prin arhitectura sa ne-a pregătit pentru ceea ce urma să ni se înfățișeze. De pe marginea aleii care ducea spre aceasta, ne-a urmărit serios, hatmanul Petro Konasevici, cel care în 1621 a ținut piept, aici în Cetatea Hotin, celor 150.000 de turci mânați de Osman al II-lea.

Trecuți dincolo de micul turn, am descoperit o imagine de o frumusețe aparte. Reacția noastră a fost să ne oprim pe platoul verde din fața cetății și să admirăm timp de minute bune întreg ansamblul. Bătrânele ziduri stau așezate temeinic într-o mică depresiune înconjurată, sau mai bine zis, ocrotită părintește, de dealuri domoale. Și pentru că verdele ca de smarald al ierbii nu era de ajuns, tabloul a fost înnobilat de albastrul cuminte și profund al Nistrului. În această perfectă împletire a naturii cu povestea timpului, intervine și Creatorul, cel care a îngăduit atâta frumusețe, așezând în acest tablou o frumoasă biserică.

Cetatea Hotin și regele dac Cotiso

Legenda spune că ideea zămislirii unei fortificații pe aceste frumoase meleaguri a fost a unui rege dac, pe nume Cotiso. Acesta, ar fi ales el însuși locul potrivit pentru înălțare. Pe urmele acestei vechi cetăți s-au ridicat, în mai multe etape, ziduri groase, turnuri cilindrice sau rectangulare și diferite acareturi, toate pe o suprafață de 870 de m².

Un șanț adânc, săpat întru apărare, peste care stă bine ancorat un pod, urmărește îndeaproape zidul înalt, care, în unele locuri are înălțimi uluitoare. Urmele lăsate de diferitele momente din evoluția și dezvoltarea cetății se văd cât cuprinzi cu ochii. Ici un turn stingher, colo un zid care abia se mai ridică de la pământ și multe alte dovezi palpabile spun povești fascinante, animate de personaje puternice, personaje cunoscute.

Legături românești

După ce Alexandru cel Bun a înălțat noua cetate, Stefan cel Mare i-a înfruntat aici pe turci, după ce a îmbunătățit creația predecesorului său, Petru Rareș a ținut piept polonilor, iar Bogdan, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, își pregătește de aici incursiunile în Polonia. Tot aici, Mihai Viteazul îl asediază pe Ieremia Movilă, retras în Cetatea Hotin.

Povestea continuă cu Ștefan Petriceicu, domn al Moldovei și Grigore Ghica, domn al Țării Românești, care pregătesc aici lupta împotriva regelui polon Sobieski. Evenimentele istorice învăluie ca o perdea frumosul edificiu, transformându-l într-o adevărată epopee în mai multe acte.

În interiorul cetații

Am pășit cu emoție dar și cu o mare admirație dincolo de ziduri. Dacă exteriorul a dovedit măreție, interiorul m-a făcut să exclam, O adevărată cetate! Zidurile cenușii adăpostesc diverse construcții. Cu pridvor deschis și cu decorațiuni făcute în stil gotic, paraclisul cu hramul Adormirea Maicii Domnului domină curtea interioară.

În imediata vecinătate se dezvăluie reședința domnească, o clădire cu două etaje, care atrage privirile datorită fațadei decorate cu cărămidă roșie. Ca orice fortificație, și Cetatea Hotin se laudă cu o cazarmă, dar, și cu o fântână bine amplasată și, cu siguranță, extrem de utilă în vremurile cetății.

Interioarele răcoroase au fost o binecuvântare. Am scăpat de arșița care încet, încet ne toropea apoi, am admirat colecțiile de arme, armuri și costume de epocă. Ne-am distrat copios când am încercat să exersăm vechile cunoștințe de limba rusă, citind apoi traducând, după ureche, înscrisurile explicative care însoțeau exponatele.

Am zăbovit mai pe îndelete la galeria tablourilor care înfățișează figurile personalităților, mai mult sau mai puțin implicate, în existența cetății. Din loc în loc, ferestre mici străpungeau zidul gros și ofereau peisaje minunate. Albastrul infinit al cerului era despărțit, brutal parcă, de albastrul prețios al apei. Admirând acest tablou, pictat cu măiestrie, am înțeles de ce în 2007 statul ucrainean a declarat cetatea ca fiind una dintre cele șapte minuni ale Ucrainei. Continuându-ne periplul, la subsolul cetății am admirat, dacă se poate spune așa, expoziția dedicată instrumentelor de tortură.

Povești din Cetatea Hotin

O poveste care circulă printre localnici, spune că pata neagră apărută pe unul dintre zidurile cetății, reprezintă lacrimile unei fete, pe numele său Oksana, care a fost îngropată de vie, în zidurile cenușii. O altă legendă atribuie aceeași pată de pe zid, lacrimilor ostașilor din cetate, care au luptat împotriva otomanilor și care au fost uciși în interiorul fortăreței. Frumusețea acestor povești, dar mai ales spectaculozitatea zonei au făcut ca Hotinul să fie adesea decorul unor filme celebre. Aici s-au filmat de-a lungul timpului : „Vipera”, „Săgeata lui Robin Hood”, „D’ Artagnan și cei trei mușchetari”, „Ivanhoe” sau „Cetatea Neagră”.

Mi-a plăcut ce am citit, m-a impresionat ceea ce am văzut și m-am simțit extraordinar în acest cadru de poveste. După incursiunea în istoria și în locația minunatei cetăți de pe malul Nistrului, am mai zăbovit câteva minunte pe covorul ierbii din fața acesteia, pentru a o admira și pentru a imortaliza…momentul.

Amintiri de suflet….cu suflet!

Like&share!! ☺