Cheile Vârghișului

SPECTACOLUL NATURII ÎN CHEILE VÂRGHIȘULUI

Cum ai putea numi locul acela care trezește în tine cele mai frumoase emoții, care te cucerește cu liniștea și armonia sa și care te cuprinde, fără prea mult efort, în povestea sa fascinantă? Și ce poveste! Una presărată cu fluturi colorați, adieri gingașe, susur cristalin, verde crud, unghere întunecoase poleite cu broboane de cristal și poteci îmbietoare. Simplu, comoara neprihănită din Ținutul Secuiesc.
Despre Cheile Vârghișului nu pot vorbi decât cu zâmbetul pe buze și cu ochii scânteind a fericire. Locul acela m-a fermecat iremediabil și, dacă mai aveam îndoieli, acolo am înțeles faptul că natura este singura și unica făuritoare de imagini care împletesc deopotrivă simplitatea și perfecțiunea. Da, Cheile Vârghișului sunt…perfecte!
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului

Se spune că aici, în partea nordică a Munților Perșani, la granița dintre județele Harghita și Covasna, Dumnezeu a dat mână liberă Vârghișului, zbuciumatul afluent al Oltului. Acesta a săpat cu patos și cu măiestrie unul dintre cele mai frumoase și mai interesante sectoare de chei din Carpații Orientali.
Strâmte și sălbatice, întinse pe aproximativ 4 kilometri, cărările alăturate firului de apă în care se oglindesc pereții abrupți de stâncă, înșiruie numeroase formațiuni și elemente geomorfologice săpate în stâncă. Astfel, stânci de calcar, versanți din care țâșnesc ape limpezi, turnuri și creste de calcar, avene, dune și grohotișuri și aproximativ 125 de peșteri dau un adevărat spectacol vizual.
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului

Peșterile nu sunt amenajate pentru vizitare, însă, frumusețea și unicitatea lor atrag anual foarte mulți turiști dornici să admire natura în starea ei pură, firească. Mai mult decât atât, acest lanț de peșteri a stârnit de-a lungul anilor interesul multor speologi, fiind admirate și cartografiate în mai multe rânduri.
Se spune că în aceste caverne mai mult sau mai puțin generoase au fost descoperite rămășițele unor animale preistorice. Wow! Ursul de peșteră, leul de peșteră, cerbul uriaș sau rinocerul lânos ar fi viețuit prin aceste locuri. Cât despre rămășițele umane descoperite, cică acestea datează cam de acu 8000 de ani. Fascinante toate aceste informații. Puse cap la cap cu farmecul peisajului, creează o locație demnă de o hoinăreală, o încărcare a memoriei telefonului cu sute de fotografii și un articol scris cu inima strânsă. De ce? Pentru că nu vreau să stric sau să atenuez farmecul locului.
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului
Cheile VârghișuluiSoarele de august mângâia marea de verdeață care se întindea de-a stânga și de-a dreapta căii asfaltate care ducea spre rezervație. Ce-i drept, eu eram singura care mă bucuram de tabloul care se întindea în fața mașinii, Dragoș fiind mai de grabă atent la a măsura din ochi lățimea drumului. Cu greu treceau două mașini. Cu toate astea, am străbătut cei câțiva kilometri, pornind din Vârghiș, cu relativă ușurință. Pe final, pietrele mult prea mari și gropile ușor înspăimântătoare au fost prilej de…ochi mari, perdea de praf și zgomote ciudate pe sub mașină☺.
Însă, odată ajunși în zona de intrare în chei am uitat de emoția drumului și am respirat adânc. Natura ne-a îmbrățișat și noi am îmbrățișat natura. Dealuri, munți, păduri, aer curat, verde infinit și un cer calm și frumos, toate le-am primit drept răsplată că am ajuns aici.
Cheile Vârghișului

Au urmat câteva ore, prea puține cred eu, de bucurie, mișcare și relaxare în Cheile Vârghișului. Traseul nu a fost dificil, provocarea constând de fapt în descoperirea comorilor pe care cheile le ascund cu sfințenie de sute, ba chiar de mii de ani.
Acum să mă laud! Am descoperit destule comori cât să rămân mereu în urma grupului, să mă bucur ca un copil și să alerg împiedicându-mă de stâncile ieșite în cale, pentru a-i ajunge pe cei deschizători de drum. N-aș fi eu dacă nu aș face așa. Mereu ”cotrobăi” prin locuri mai puțin umblate și, în final, sunt răsplătită.
Cheile Vârghișului

Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului

Cheile VârghișuluiPoteca pământie urma îndeaproape cursul apei. Nimic nu părea să strice această legătură frățească între apă și pământ.
Atunci când calea sărea de pe un mal pe celălalt al Vârghișului, apărea pe dată o punte suspendată sau un podeț bine ancorat în stâncile sculptate de apă. Le-am trecut pe toate cu mare emoție. Nu sunt o fană a acestor treceri legănătoare dar, odată îndeplinită această ”îndatorire” de călător iubitor de aventuri, mă simt mai puternică și mai pregătită să fac față altor provocări. Cheile Vârghișului nu duc lipsă de provocări, sunt din plin și la tot pasul.
La capătul uneia dintre punți am descoperit ”urmele” unui urs. Așa se spune, că acele amprente lăsate în treapta care duce spre punte simbolizează prezența ursului prin aceste locuri. Eu, mai degrabă le-aș fi văzut ca pe niște ofrande aduse de către om, măreției naturii.




În momentul în care am purces la a colinda aceste minunate locuri am avut sentimentul că tot ceea ce cuprinde aici natura este realmente virgin. Verdele părea parcă prea verde, apa prea jucăușă și versanții prea falnici și misterioși. Senzația era aceea de … Alice în Țara Minunilor.
Și totuși, întreg traseul este presărat cu panouri informative, atent încadrate în peisaj și tare folositoare. Le-am citit pe toate pe nerăsuflate. Și pentru că atenția mea era mereu îndreptată spre frumusețea înconjurătoare, le-am fotografiat pentru a le mai parcurge încă o dată, pe tihnă, când voi simți nevoia să cutreier cheile, prin imagini.




Mirajul celor 125 de peșteri m-a cucerit. Știam că nu pot ajunge la toate, însă, vreo două-trei pot fi vizitate cu ușurință.
Prima, Peștera Șura Cailor, este pe cât de simplă pe atât de interesantă. Se ajunge foarte ușor la ea și oferă celui care îi calcă întunecimea o poveste fascinantă și o priveliște, la întoarcere, de nota 10. Se spune că aici s-au găsit urme ale omului primitiv, vatră de foc, unelte din piatră cioplită și unelte din os.
Recunosc faptul că nu eram pregătită pentru adâncimile peșterii. Nu aveam echipament special, dar entuziasm aveam din plin. Așa că, am surprins niște imagini tare frumoase.



O altă minunăție este Peștera Mare. Pentru a ajunge la aceasta trebuie să urci o scară metalică destul de stabilă și de comodă. Cu toate acestea, atunci când am ajuns în buza peșterii genunchii îmi tremurau serios. Să fie oare de la înălțime?☺
Deschiderea spre hăul întunecos al peșterii este destul de ofertantă. Poți înainta minute bune în inima muntelui, lungimea totală a galeriilor fiind de 1527 de metri. Însă, cea mai mare surpriză a acestei locații este aceea că adăpostește una dintre cele mai importante familii de lilieci din România. Poți da nas în nas cu liliacul comun, liliacul comun mic, liliacul mic cu potcoavă, liliacul cârn și liliacul cu urechi mari. Ce de lilieci!
Peisajul care se deschide în fața ochilor în momentul în care ajungi în capul scării și vrei să cobori este spectaculos. O adevărată gură de… natură!

Cheile Vârghișului




Cheile VârghișuluiPentru cei care sunt mai curajoși și vor să ridice nivelul adrenalinei pot lua pieptiș urcușul muntelui și vor ajunge la una dintre cele mai spectaculoase peșteri din chei. Aceasta este Peștera Gaura Tătărilor și impresionează prin aspectul său destul de înfricoșător.
Imitând chipul schimonosit al unui om, cu ochii mari și figura împietrită, peștera poate fi considerată o atenționare a naturii, un strigăt de ajutor al acesteia venit în urma durerii pricinuite de om.
Cheile VârghișuluiPașii m-au purtat pe un traseu plin de farmec. Nu ai cum să te plictisești sau să simți că nu mai poți. Cu cât intri mai adânc în inima cheilor cu atât îți dorești să le vezi în toată splendoarea lor până la capăt.
Cireașa de pe tort a fost puntea suspendată care se unduia ancorându-se de versantul agățat de poalele cerului. Am pășit cu temere pe bucata aceea aflată parcă în impoderabilitate, uitând că muntele este, nu doar spectaculos ci și prietenos. O experiență unică.

Cheile Vârghișului

Am părăsit Cheile Vârghișului atunci când soarele de august se lăsa ușor după culmile domoale ale munților. În zona de campare, fumul care plutea ușor căutându-și rostul spre cer, anunța adunarea temerarilor în jurul corturilor. Imaginea aceea în care omul și natura se îmbrățișează atât de tandru m-a făcut să zăbovesc pentru câteva minute la firul ierbii și să mă îmbăt cu frumusețe.
Povestea frumoasă a potecii care se împletește cu firul apei la umbra Perșanilor trebuie spusă mai departe. Nu ezitați să o ascultați apoi să o împărtășiți și altora.
Din dragoste pentru frumoasa mea Românie!


Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !








Cheile Vârghișului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here