A fost greu să aleg care să fie prima ieșire după cele trei luni de stat în casă. Lista cu locurile ”de văzut”, făcută în perioada în care am înlocuit călătoriile cu cititul ”pe rupte” și goana după titlul ”patiserul amator”, e destul de lungă. Mi-am dorit ca prima hoinăreală după pandemie să fie una care să îmi mângâie sufletul suferind. Suferind după călătoriile mele, după emoțiile trăite atunci când descopeream locuri magice, după agitația pregătirii bagajelor sau după frenezia fotografiilor. Așadar, atunci când am ales Codrul Secular Slătioara ca destinație pentru prima călătorie, am făcut-o cu inima. Și bine am ales! A fost ca o reconectare la natură, ca o alinare după un zbucium….
Unde se află Codrul Secular Slătioara
Codrul Secular Slătioara este situat în zona pădurilor de molid a Carpatilor Orientali, pe versantul estic al Masivului Rarău. Aflat la o altitudine cuprinsă între 790 m și 1353 m, ancestrala lume forestieră se întinde pe trei culmi mari paralele: Bâtca Neagră, Bâtca cu Plai și Bâtca Lesei, separate prin văi adânci desprinse din Muntele Todirescu.
Pădurea supranumită și ”Catedrala de lemn a Rarăului” face parte din Patrimoniul Mondial al Umanității UNESCO. Mai mult decât atât, aceasta reprezintă cea mai veche pădure virgină de răşinoase din Europa, ca suprafaţă, dar nu şi ca vechime, fiind depăşită de o rezervaţie din Germania.
Bogățiile rezervației
Codrul Secular Slătioara e casă bună pentru numerose viețuitoare. Ursul, lupul, râsul, jderul, bursucul, cocoşul de munte sau găinuşa de alun sunt doar câteva dintre speciile care se bucură de liniștea și dărnicia acestei rezervații. Tot aici au fost descoperite peste 450 de specii de muşchi, lucru care reprezintă un record absolut pentru o rezervaţie din România.
Biologul român Ioan Nemeş a descoperit în arealul ocupat de Codrul Secular Slătioara cinci specii noi de fluturi dar şi o specie unică de cărăbuş. Și pentru că fluturii iubesc petalele colorate, aici în rezervația de la poalele Rarăului se regăsesc specii rare de flori. Clopoţelul de stâncă, piciorul cocoşului, papucul doamnei, mlaşiţa dar și alte minunății care parcă au împrumutat din paletarul celui mai priceput pictor, colorează covorul de iarbă și de mușchi care îmbracă întreaga zonă.
Cum ajungi în Slătioara
Am pornit spre Codrul Secular Slătioara venind dinspre Gura Humorului. În momentul în care am ajuns în localitatea Frasin am făcut stânga spre Stulpicani și am continuat până am ajuns în Slătioara. Ultima parte a drumului este neasfaltată, însă impresia mea a fost aceea că era pregătită pentru oareșice îmbunătățiri. Chiar e nevoie ca accesul la o astfel de ”bijuterie naturală” să fie de bun simț.
Am înțeles că am ajuns la capătul aventurii cu mașina atunci când am dat de un canton vechi și de o poartă verde aflată într-un total acord cu tabloul ce se desfășura în spatele ei. Tot aici, la granița dintre locul unde omul poate interveni și locul unde omul e doar un simplu spectator în casa naturii, așteaptă tăcute câteva panouri informative. E momentul în care te oprești și te încarci cu informații prețioase și cu o energie fantastică.
Atunci când am citit despre Codrul Secular Slătioara am înțeles că acesta este traversat de un traseu care duce spre Rezervația botanică Todirescu, Popii Rarăului, Vârful Rarău și se finalizează la Cabana Rarău. Ei, să nu vă închipuiți că, după trei luni de stat în casă m-aș fi aventurat pe un astfel de traseu, lung și aventuros. Am ales să parcurg doar partea de traseu care ajunge până la Fânețele Todirescu urcând pe Bâtca cu Plai. Am crezut că va fi mai ușor dar, m-am cam înșelat.☺
Potecă și poveste
Am pătruns în Codrul Secular Slătioara urmând poteca bătătorită ce mergea una cu gardul unduit pe lângă o frumoasă pajiște. Am observat că triunghiul roșu era destul de prezent încă de la primii pași și am înțeles că traseul va fi bine semnalizat. Și chiar așa a fost!
Inițial am crezut că alegera bocancilor și a bețelor de munte a fost una poate exagerată. Însă, când poteca a început să devină din ce în ce mai abruptă, m-am felicitat pentru alegere.
Cine ar fi crezut că o pădure poate fi un adevărat spectacol. Și ce spectacol! Uriași care mor în picioare apoi se prăbușesc și se armonizează cu natura transformându-se într-o nouă viață. Lumina strecurată de ramuri ocrotitoare, prinse într-un dans al vieții veșnice și transformată într-o mângâiere duioasă. Trupuri sfârtecate, trupuri împletite și trupuri care pornesc din aceeași rădăcină și se avântă cu curaj spre înălțimi. Și toate astea…..de sute de ani!
După un urcuș de o oră și aproximativ douăzeci de minute, timp în care am făcut și pauze de hidratare și de fotografiere, am ajuns la un punct de belvedere. Am uitat și de durerea de picioare și de faptul că mă aflam doar la mijlocul traseului. Ceea ce am văzut și am simțit aici, deasupra lumii, e unic.
Fânețele Montane Todirescu
De aici traseul a continuat pentru încă o oră până la Fânețele Montane Todirescu. Mi s-a părut mai ușor dar în același timp mai spectaculos. Am avut parte de multă liniște și multă poveste. O poveste spusă de poteca blocată de trunchiuri prăbușite a hodină, de urme de sălbăticiuni și de fluturi care se zvârcoleau în razele de lumină. Nici nu știu când am ajuns pe pășunea alpină așternută deasupra Codrului Secular Slătioara.
Aici, totul a devenit o feerie. Covorul ierbii, multitudinea de flori, priveliștea spre culmile munților și bucuria momentului, toate au dus la crearea unui tablou unic, un tablou demn de tatuat pe suflet. Atunci mi-am dat seama că atunci când am ales Codrul Secular Slătioara pentru prima ieșire, după o perioadă complicată din toate punctele de vedere, a fost…..terapie.
Cine spune că ”la deal e greu dar la vale-i văleleu” zice un mare adevăr! Se înțelege faptul că la întoarcere picioarele nu-mi mai dădeau ascultare. Dar nu am renunțat. Nici nu aveam cum să renunț. Energia primită în dar de la acest loc mi-a dat efectiv aripi.
În loc de încheiere, vă las aici o invitație. Aceasta vă îndeamnă să veniți în frumoasa și autentica Bucovină și să luați la pas pitoreștile sale poteci. Una dintre ele e musai să fie cea care se adâncește în Codrul Secular Slătioara.
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!
Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!
Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook și dă follow pe instagram !
Minunat!
Locuiesc in Bucovina, am fost la Rarău de multe ori,tot timpul pe fugă, timpul fiind pretios, acum la pensie sigur voi ajunge și la Codrul secular Slătioara!
Multe minunății are de oferit frumoasa Bucovină iar Codrul Secular e una dintre ele. E musai să ajungeți! Zile de poveste!?
Intre timp s-a asfaltat si drumul descris mai sus !
Mă bucur să aud acest lucru.?