COTNARI, LOCUL UNDE PĂMÂNTUL MÂNGÂIE SUFLETUL
Februarie este timpul acela când pământul se zdruncină sub mantaua albă, încercând să soarbă fiecare rază palidă de soare, în speranța că s-o putea încălzi nițel. Imaginea aceea a cerului cenușiu care dă impresia că se prăvale peste tot și peste toate, creează un tablou unic. Atunci, e momentul prielnic să îți dai întâlnire cu natura, chiar la ea acasă și, să o asiguri că zbuciumul acesta iscat din iubire pentru viață nu o face să fie mai puțin frumoasă. Din contra, în Făurar albul devine cea mai frumoasă ”culoare”, negreala pământului capătă strălucire, pastelul cerului e greu de ignorat iar sufletul tânjește după povești savuroase.
Spre locul locul unde se naște ”vinul de aur”
Mașina gonește pe șoseaua care a împrumutat din nuanța norilor grei. Mă îndrept spre colțul acela de Românie în care Dumnezeu a vărsat cu dărnicie din dulceața regilor și a binecuvântat pământul cu o bogăție transformată în artă, Cotnari.
Încerc în mintea mea să asemuiesc gustul atât de fin și de plăcut al licorii dulci și trandafirii care se odihnește câteodată în cupa țintuită spre cer de piciorul înalt și ferm și locul acesta care se deschide cu generozitate în fața mea. Nu îmi trebuie mult să înțeleg că ambele sunt povești savuroase, povești care te cuceresc de la prima ”degustare”.
Dealul Cătălina
Firul poveștii a început pe Dealul Cătălina. Până și numele mângâie sufletul. Acolo, deasupra celorlalte dealuri înnobilate de podgorii care duc în spate o istorie de peste 2000 de ani, am simțit că sunt cu adevărat îmbrățișată de natură. Cât cuprinzi cu ochii vezi viață, muncă asiduă, tradiție și o tainică aplecare spre ceea ce strămoșii ne-au învățat. De la cei care iubeau pământul atât cu sufletul cât și cu brațele arse de soare, am rămas cu respectul față de darurile pe care, în mărinimia sa, aceste locuri cufundate în liniște și binecuvântare ni le oferă.
Oare câți dintre noi înțeleg faptul că pământul acesta mângâiat de soare și atins tandru de dulceața boabei căzută drept ofrandă, ne iubește. Eu asta am simțit.
Tot aici, la firul ierbii greu încercate de vitregiile iernii am descoperit un crâmpei din viața celor care au ridicat vinul la rang de licoare regească, dacii. Cetatea geto-dacică de la Cotnari dăinuie de mai bine de 2500 de ani, aici pe Dealul Cătălina.
Cetatea geto-dacică
Se spune că cetatea a fost construită între secolele IV și III, înainte de Hristos. Având o deosebită importanță strategică în apărarea împotriva atacurilor barbare, cetatea a fost realizată folosindu-se celebra tehnică ”murus dacicus”. Această metodă de construcție pentru zidurile cetății era o combinație între metodele tradiționale din Dacia și metode împrumutate din arhitectura greacă.
Cu ziduri trainice, valuri de pământ cu miez de piatră și șanțuri succesive de apărare, cetatea dacică făcea parte dintr-un sistem de apărare ce cuprindea șase cetăți. Acestea erau bine răspândite în zonă și atent orientate spre a apăra estul regiunii. Ca într-o salbă a amintirilor stau prinse cetățile de pe Dealul Cătălina, Dealul lui Vodă, Dealul Basaraba Scobinților, Dealul Grădiște, satul Zlodica și Ceplenița.
Acesta din urmă sat duce cu el o poveste neaoș moldovenească venită tocmai de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Tare-i plăcea domnitorului să zăbovească în zonă. Oare să fi fost de vină licoarea perlată sau ochii ageri ai moldovencelor aprige. Cine știe?
Coborârea lină de pe dealul rămas în adierea înțepătoare a sfârșitului de iarnă mă poartă printre nenumărate plantații de viță de vie. Nu de puține ori am oprit mașina pentru a simți viața în butașii aparent firavi dar, în realitate mult mai puternici decât ne-am putea închipui. Au dovedit lucrul acesta atunci când au trecut cu bine peste atacul filoxerei din anul 1860. Trăinicie, putere, calitate…
Castelul Vlădoianu
La un moment dat, printre butașii avântați spre cer asemeni unor brațe strămoșești, am zărit silueta unui castel. Misterios, înconjurat de arbori ce țin locul străjerilor plecați de mult în ”locuri” unde vinul curge fără încetare, Castelul Vlădoianu scrutează orizontul pictat cu dealuri piramidale. Asta mi s-a părut fantastic. Dealurile care găzduiesc podgoriile Cotnari au forma unor piramide. De aici să vină dulceața și noblețea vinului?
Castelul a fost ridicat în anul 1901 de fostul guvernator al Băncii Naționale, boierul Vasile Vlădoianu, împreună cu soția sa Ralița Balș, descendentă a familiei boierești Balș. La construirea acestuia s-a folosit un proiect italian și au fost aduse materiale din Italia.
Timpul a trecut nestingherit prin ograda castelului lăsând în urma sa amintiri mai mult sau mai puțin plăcute. Locația a găzduit răniții armatei ruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost orfelinat apoi sediul CAP-ului.
Astăzi, frumosul castel poartă în ”piept” o emblemă care ne vorbește despre statornicia și calitatea românească, despre respectarea tradiției și despre priceperea și dibăcia în a mânui secretul vinului, Cotnari.
Combinatul Cotnari
Oare ce vin i-o fi plăcând lui Ștefăniță al nostru? M-am hotărât să îl întreb și mi-am dat întâlnire cu el la Combinatul Companiei Cotnari. Să spun că nu a vrut să îmi răspundă la întrebare sau să cred că a vrut să păstreze misterul?
M-a privit cu o oarecare îngăduință din tabloul care tronează în sala mare de la intrare și m-a îndemnat tacit să mă bucur de marea taină care mi se va împărtăși de către cei doi oameni frumoși, două spirite care poartă în suflete pasiunea muncii lor și calitatea de artizani în acest domeniu plin de gust și culoare. Mulțumesc, Constantin Butnariu și Mihaela Simionescu!
Ce a urmat? O adevărată incursiune în povestea vinului de Cotnari. E tare savuroasă povestea și tare interesantă. Cine ar fi crezut că o plimbare tihnită printre utilajele argintii din inox alimentar, mândre strălucind în soarele de februarie poate reprezenta o adevărată lecție de ”potrivire” între pasiunea și priceperea omului și înalta precizie a tehnologiei. E clar că împletirea armonioasă între cele două au adus ani de-a rândul aurul pe meleagurile Cotnariului.
În mijlocul hrubelor Cotnari
Atunci când plimbarea e însoțită de vorbe frumoase, atent ticluite și bine ancorate în istoria locală, totul capătă conotația unei întâlniri prietenești. Și, ca între prieteni, îți permiți să pui multe întrebări, să scotocești în trecutul locului și să îți îmbogățești tolba de amintiri cu nenumărate imagini prețioase. Minunat!
Dar, cum de fiecare dată lăsăm la urmă ceea ce este mai frumos, încântarea s-a risipt făcând loc plăcerii, în hrubele Cotnari. Uși grele transformate în adevărate povești, butoaie ridicate la rang de artă, felinare aducătoare de mister și licori într-un curcubeu de culori care mai de care mai elegante, toate m-au fascinat.
Cine spune că siluetele de sticlă sunt reci și fără sentimente, greșește. Cât de mult greșește! Vă spun eu, acolo, în acea lumină pală care mângâia cu delicatețe pereții de sticlă, am întâlnit personalități puternice și elegante, personalități rafinate și, așa, doar pentru cunoscători, personalități explozive.
N-ai cum să rămâi impasibil la acest regal. O încântare!
Acum, după ceva vreme de la frumoasa vizită pe meleagurile Cotnariului, privesc licoarea din paharul elegant cu ochii sufletului. De ce? Pentru că totul e o artă, arta de a aduce frumusețea, istoria și tradiția unui loc așezat tocmai în inima Moldovei, într-o lacrimă regească.
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺
Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook și dă follow pe instagram !