“Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm.” George Bernard Shaw
De ce încetăm să ne jucăm? De ce vrem neapărat să fim “oameni mari” ? Și nu orice fel de “oameni mari”! Tindem să devenim acei adulți exagerat de serioși, apăsați de gânduri, conduși de obiective care țin de bunăstarea noastră personală, de nevoile familiei, de orgoliu sau de dorința ascunsă de a epata. De ce încetăm să ne bucurăm de frumusețea, inocența și energia jocurilor. Nu știm ce pierdem!
Hai să-i privim pe copii! De ce sunt atât de fericiți? De ce au acele steluțe în priviri? De ce au acea nerăbdare drăgălașă care nu poate fi potolită? De ce lumea lor este mai frumoasă și mai colorată? De ce uită aproape instantaneu ceea ce nu le place și iartă fără prea multe insistențe. Aș putea continua așa pe zeci de pagini, dar mă opresc. De ce? Pentru că ei se joacă.
“Nu mai am timp de mine!” Asta am auzit zilele trecute. Cu ceva ani în urmă același lucru îl spuneam și eu. Asta pentru că uitasem ceea ce este mai important, sufletul meu. Dacă nu mai ai timp de tine, nici nu mai încape vorbă să ai timp pentru joacă. Ce e joaca? Părinții noștri nu aveau timp de joacă…. serviciu, curățenie, mâncare, educație, concedii mai mult sau mai puțin frumoase, dar bifate, griji multe, încrâncenări. Nu am crescut cu un model de adult “jucăuș”. Mai mult decât atât, am auzit de nenumărate ori, „Ești mare acum, gata cu joaca!” Ni s-a tot repetat acest lucru, încât, s-a blocat acolo, undeva, și din când în când o spunem și noi cu patos și cu o ușoară încruntare a sprâncenelor.
Cel mai trist este faptul că, devenind adulții ciudați și cam pisălogi, cu pretenții exagerate și motivații de genul, “să facă măcar ea/el ceea ce eu nu am avut posibilitatea” uităm esențialul. Care este acesta? Copilul din noi și copilul de lângă noi pot lega o strânsă și indestructibilă legătură, jucându-se.
Găsiți un motiv să vă jucați sau jucați-vă pur și simplu fără vreun motiv! Psihologii susțin faptul că joaca poate fi o modalitate de relaxare, o cale de stimulare a creativității și un mod de a ne îmbunătăți starea de spirit. Eu aș putea pulsa și aș spune că joaca ne întinerește sufletul, ne face să zâmbim asemeni unor copii lipsiți de griji și ne apropie de cei din jurul nostru, ne apropie de noi.
Jucați-vă câteva clipe în fiecare zi! Fiți buni cu voi, acordați-vă zi de zi câteva momente de libertate, entuziasm și bucurie pură! Jucați-vă frumos, lăsați-vă purtați de copilul din voi și arătați-le celor mici ce înseamnă, cu adevărat, copilăria!
Zâmbesc aducându-mi aminte de după-amiezile în care genunchii zgâriați, hainele prăfuite și mingile sparte contau cel mai puțin. Castelul, Leapșa, Elasticul, Țările, Împărate, împărate, Flori, fete sau băieți, Ascunselea, Batistuța, Avioanele, Țomanap……o listă plină de energie, bucurie și copilărie.
„De ce credeți că nu se joacă părinții voștri cu voi?” Răspunsurile m-au doborât și m-au adus într-o realitate crudă, nedreaptă dar, trăită de noi toți cu acordul nostru.
„Părinții mei sunt foarte obosiți.”
„Mama mea vorbește foarte mult la telefon cu colegele de la serviciu apoi lucrează pe laptop până seara târziu.”
„Tata vine foarte târziu de la muncă.”
„Părinții mei au o afacere și sunt ocupați.”
„Mama este mereu înconjurată de hârtii.”
Da. Mă regăsec întrucâtva, regăsesc generația mea de părinți. Nu suntem decât niște copii mai mari, mai serioși și mai responsabili. Ca orice copil, simțim nevoia și de prostioare.☺Atunci, hai să ne jucăm! Avem lângă noi cei mai buni parteneri de joacă, cei mai distractivi și cei mai iubitori, copiii.
Distrați-vă mult!