Paștele copilărieiDOR DE PAȘTELE COPILĂRIEI

“Să vopsești ouăle joi, eu așa am învățat de la mama mea, așa să faci și tu, să păstrezi tradiția!” Apoi, cu glas domol, vinovată parcă pentru faptul că a încercat să îmi impună ceva, mama continuă: ”Până la urmă, le vei vopsi când vei avea timp, știi tu mai bine!” Cuvintele mamei m-au purtat în copilărie, în acea perioadă în care Paștele era atât de sfânt, atât de frumos, atât de așteptat. Îmi vin acum în minte cozonacii rumeni și parfumați pe care mama îi scotea din cuptor cu mare grijă, păștile cu vargă subțire, frumos împodobite cu cruce împletită și pâinea albă și moale care se revărsa peste marginile tăvii în dogoarea cuptorului de cărămidă. Le și văd odihnindu-se pe masa din bucătărie, acoperite cu prosop alb, fiind astfel ferite de privirile pofticioșilor.☺

Pregătirea pentru Paște

Ce vremuri frumoase! Pregătirea pentru Paște începea cu două, trei săptămâni înainte. Eram extrem de încântată că puteam ajuta la acest ritual. Plăcerea mea era să reorganizez cărțile din bibliotecă, să le șterg de praf, să le mângâi cu grijă și să descopăr câte o bancnotă “norocoasă” pusă acolo cu un scop bine definit, să fie găsită. După ce așezam cărțile, în fiecare an îmi făceam o promisiune, să le citesc pe toate. Nu am reușit, dar mai am timp. Primenirea curții era o adevărată aventură de Paștele copilăriei. Mama era cu straturile de flori iar tata era cu îngrijitul pomilor.

După ce am mai crescut și eram de încredere, tata m-a delegat pe mine să dau tulpinile copacilor cu var alb. Abia așteptam să opresc furnicile din drumul lor spre mugurii abia crăpați. În Sâmbăta Mare, când în casă nu puteai intra de arome, ieșeam cu grebluța și mătura la poartă pentru a curăța șanțurile și pentru a-l asculta pe vecinul de vis-à-vis cum cânta, în timp ce trebăluia prin curte.

Paștele copilăriei
Perioada aceasta, premergătoare Paștelui, mă poartă într-o lume plină de amintiri colorate, de amintiri vesele, de amintiri de familie. Timpul curgea parcă mai lin și mai frumos. Era vreme pentru toate și nimeni nu se plângea că sunt prea multe de făcut. Toată lumea, de la mic la mare, se implica în ceea ce însemna, treaba de Paște. Mai mult decât atât, toți ai casei aveau vreme să meargă la biserică. De Paștele copilăriei așteptam serile cu Denii. Pentru mine, acestea erau prilej de întâlnire cu prietenii, de alergat prin curtea înverzită a bisericii și de laudă din partea bătrânelor satului care, făceau “prezența”.☺

Paștele copilăriei, tradiție pierdută?

Cum reușeau oare gospodinele să trebăluiască toată Săptămâna Mare, cât era ziua de lungă, să facă totul să strălucească de curățenie, să gătească bucate fără cusur, să stea toată noaptea la Înviere, apoi, în prima zi de Paște, să arate ca ieșite din tablourile lui Grigorescu. Va rămâne un mister…
Ce amintiri vor avea peste 30 de ani, copiii noștri? Ce tradiții își vor aminti? Cum va fi ăn amintirea lor Paștele copilăriei? Totul devine, din păcate, comercial. Pasca și cozonacii îți fac cu ochiul din vitrinele patiseriilor iar rafturile supermarketurilor sunt doldora de cofraje cu ouă divers colorate.

Se pierd, încet, încet, forfota aceea sacră, puritatea și cumințenia acestei sărbători. De ce? Pentru că suntem într-o viteză totală și nesănătoasă, având impresia că le putem face pe toate. Pentru că, de multe ori, anumite evenimente care au legătură fie cu viața personală, fie cu seviciul, ajung să fie etichetate cu vrerea noastră, ca fiind la fel de importante ca….Paștele sau Crăciunul. Suntem în punctul în care, stilul nostru de viață, ne conduce ușor dar sigur, spre o uniformizare, o desensibilizare și o automatizare a vieții. Poate pare ușor exagerat, dar, mai bine să exagerez eu decât să fie adevărat.

Paștele atunci 

Bunicii și părinții nostri așteptau Paștele hrănindu-se cu nădejdea Învierii, în suflete, respectând toate tradițiile cu sfințenie pentru a nu pierde legătura cu Dumnezeu. În perioada Postului relațiile dintre oameni se schimbau, totul se întâmpla sub auspiciul bunătății și înțelegerii. Parcă și vremea era mai îngăduitoare și primavara venea mai repede pentru a pregăti un cadru cât mai frumos acestei sărbători. Am acum în minte imaginea salciei din fața casei părintești, care, an de an, înainte de Paște, era încărcată de mâțișori galbeni și pufoși.

Paștele copilăriei

Paștele acum

Astăzi, așteptăm zilele libere aferente acestei sărbători, și le programăm la minut și secundă. Când mergem la masa de familie, când ne întâlnim cu prietenii, poate prindem și o plimbare scurtă pe undeva și….timpul a zburat. Se conturează altfel de amintiri, altfel de sentimente iar noi suntem altfel de adulți….

30 de minute de amintiri despre Paștele copilăriei

Atunci, ne întoarcem cu gândul și cu sufletul spre momentele pline de bucurie și frumusețe ale copilăriei, spre curcubeul de sentimente pe care Sărbătoarea Luminii ni-l dăruia, spre tot ceea ce ni s-a lipit iremediabil de bagajul amintirilor. Cred că trebuie să ne dedicăm timpul creării de momente speciale alături de oamenii dragi nouă, momente fericite alături de familie și să mai stăruim puțin din goana după prinderea timpului.
Eu, m-am oprit astăzi, pentru câteva minute, vreo 30 pe ceas, din ștersul prafului și călcatul perdelelor, și mi-am descărcat sufletul. Am scris, am zâmbit, am căutat în fotografii vechi și…am reușit să mă încarc cu energie bună și frumoasă.
În loc de încheiere, pentru toți cei care se vor opri pentru o clipă din tumultul zilelor ce vor urma, și vor arunca un ochi “binevoitor” sau unul “critic” asupra cuvintelor mele, am stropi de iubire, zâmbete calde, cuvinte din suflet și multă liniște.
Vă doresc, dragii mei, amintiri Pascale autentice! Și amintiri frumoase din Paștele copilăriei voastre!

3 COMENTARII

  1. […] Sunt acasă. Înălțimea mea nu depășește ridicătura porților de la drum iar anii mei se numără pe degetele de la ambele mâini. E atât de bine! Mama netezește cu delicatețe o bucată de pânză. De ce atâta grijă? Nu e nici rochița mea cu volănașe, primită de Paște, nici vreo cămașă de-a tatei. Atunci? Broboane pe tâmplele mamei…Termină și mă cheamă cu blândețe. Pe umerașul de lemn stă ea, fermecătoarea poveste a poporului român, ia. O privesc cu curiozitatea copilului de 10 ani. Un joc al culorilor împrumutat din bogăția florilor din grădină, creează pe pânza albă, imaculată un regal al formelor. E cu adevărat, delicată. Oare cum o voi purta? […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here