Un cer înfumurat și o adiere care atinge tandru tâmplele cernite ale copilului ajuns deja părinte anunță marea schimbare din calendar. Amintirile de august lasă urme fierbinți în suflet și în valiza plină de momente colorate, zâmbete largi, vise îndrăznețe și multă iubire. Trag cu grijă fermoarul și privesc încrezătoare spre ceea ce va urma. Dar, ce va urma?
Vara, timpul acela îmbrățișat de soare și stropit alene cu nestemate desprinse din valurile înspumate ale mării, a dat cu sclipiri de stele peste ochii mei și a presărat culoare vie în inima mea. Adio, draga mea vacanță! Mă desprind de mâna ta catifelată și mă îndepărtez cu tremur în suflet și în gând de locul în care tu viețuiești de zeci de ani. Ne vom reîntâlni…

Septembrie…An de an încerc să mă pregătesc pentru acest moment, acest joc divin care trece ciclic prin viața mea. Dar, momentul în care apare cu o eleganță aproape brutală, el, septembrie cel cu alură de cavaler înfășurat în mantie foșnitoare, e mereu prea devreme și mereu prea copleșitor.
Îmi revin în minte imagini care mă poartă departe, acolo unde doar amintirile pot ajunge nestingherite. Eu, o copilă cu ochii mult prea mari și cu un zâmbet mult prea ștrengăresc, mă smulg din mâna fermă a mamei pentru a ajunge în mijlocul colegilor mei. Ea, o doamnă înaltă, cu o eleganță și o finețe aparte, mă cuprinde cu repeziciune sărutându-mă pe frunte. Îi zâmbesc complice, îi declar dragostea fără să audă cineva și mă cufund în marea de copii din curtea școlii cu pereți albi și ferestre luminoase.
Doamne, ce poveste are acel septembrie! Eu, un copil mai mare, extrem de emoționat, cu tremur în voce și lacrimi în ochi, ei, prichindei dornici de joacă și cu o curiozitate greu de potolit. Eram copleșită de importanța momentului, primul septembrie ca învățătoare.
Cine ar fi crezut că mă voi hrăni cu astfel de momente, că voi aștepta cu nerăbdare aceste trăiri, an de an, generație de generație, toamnă de toamnă. Acum, cei care aveau licurici în ochișori și îmi împleteau codițe în timpul recreațiilor, sunt oameni mari. Cum trece vremea!
Unii mă privesc rușinați și murmură un salut timid, alții zâmbesc ștrengărește și îmi pun memoria la încercare. Cel mai mult îmi place când, ridicându-mă pe vârfuri, îi strâng tare, tare și vorbim ca niște vechi prieteni. Copiii mei…
23…zi ploioasă, forfotă, emoții, lacrimi, rochie albă, ochi în ochi, un DA hotărât…un alt septembrie, unul magic. Toamna capătă o altă culoare, una incredibil de frumoasă, de caldă, de plăcută. O nouă poveste se conturează pe paginile ruginii, una plină de vise îndrăznețe, cuvinte aducătoare de fericire și clipe în care te întrebi care e rostul timpului, să treacă…să clădească…să vindece…să iubescă sau să schimbe.
Într-un final am înțeles, nu el este pionul principal, nu timpul este cel care dictează momentele și guvernează fiecare început de toamnă. Nu el este cel care readuce pe tapetul vieții acel tablou numit septembrie, ci eu. Eu sunt cea care deschide larg brațele și atrage într-un seducător tango zilele ruginii.
Trag cortina peste spectacolul verii, nu sunt tristă, nu regret nimic. Am o tolbă plină de amintiri și un braț de povești care abia așteaptă să fie aruncate spre inimile celor mici și celor mari.
Miroase a mere date în pârg și a crizanteme mângâiate de soarele tomnatic. Vântul adie molcom și aduce la ureche râsete zglobii și sunet surd de castane căzute, drept ofrandă, pe caldarâm. E toamnă, din nou, e septembrie, e vreme de școală. Clopoțelul își scutură frenetic rochița înțepenită. Poate îl aude cineva, poate copiii, poate părinții…
E forfotă în școală, locul acela plin de povești colorate și intense.☺Emoțiile ating inimile calde ale dascălilor, pereții prind viață și…eu îmi pregătesc sufletul pentru încă un an.
Mi-e dor copiii mei, de inocența lor, de ideile lor năstrușnice și de îmbrățișările lor sincere. Abia aștept să pornesc vâltoarea discuțiilor constructive. Mi-au lipsit!
Ating cu grijă cărțile, le adun într-un teanc generos și le înfășor în panblică albastră ca cerul de septembrie. Așez alături cuvinte scrise cu dragoste și daruri alese cu grijă, pentru ei, cei care iubesc necondiționat. Privesc în jur și încerc să mă pun în pielea celor care vor cuceri acest spațiu, cu frumusețea, vioiciunea și spontaneitatea lor. Oare le va fi pe plac?
Emoție de septembrie, atât de frumoasă, atât de intensă, atât de diferită. O singură lună de toamnă și atâtea povești care mă fac să vibrez. Zâmbesc. În optimismul meu ușor exagerat văd conturându-se alte zeci și zeci de momente cu parfum de gutui. Ce dacă e toamnă? E cel mai frumos moment al anului, cel mai cântat în versuri, cel mai așezat pe pânze și cel mai încărcat de romantism.
De toamnă…

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here