HRISTOS A ÎNVIAT!
Astăzi este despre frumusețea oamenilor, despre bucuria de a fi alături de cei dragi și despre lumina care odată intrată în suflet, se transformă în liniște. Astăzi sunt fericită. De ce? Pentru că voi merge acasă, acolo unde mă așteaptă mama cu ochii ei veseli și tata cu îmbrățișarea lui puternică. Abia aștept să deschid poarta ușor cam ruginită și să calc pe iarba ostentativ de verde și mult prea moale. E iarba copilăriei mele, covorul care ascunde toate secretele mele nevinovate, toate speranțele și toate visurile colorate.
Prima va ieși în prag mama. Mă va dojeni din priviri că nu am ajuns mai repede. Știe că timpul e pe repede înainte și nu va avea vreme să se bucure de prezența mea atât cât își dorește. Apoi, va ieși tata. ”Hai măi copii, că se răcește mâncarea! Mama stă de dimineață în bucătărie. Doamne, parcă sunteți mai frumoși!” După cuvintele spuse cu zâmbetul pe buze și cu blândețe în priviri, se va așeza pe scaunul de pe terasă și ne va măsura din cap până în picioare. Mi se înmoaie sufletul…
În casă miroase a sărbătoare, a iubire și a fericire. Pe masă se odihnește fața de masă atinsă de mâinile mamei. Pe ea și-au găsit loc coșul cu ouă roșii, pasca binecuvântată de crucea din pâine aurie și castronul care ține cu atâta grijă ciorba ce împrăștie miros de leuștean în toată casa. Friptura de miel perpelită în cuptorul magic stă cuminte lângă drobul rumen și cașul zemos. Am tatuat în suflet acest tablou din vremea când Paștele venea cu rochițe colorate și săndăluțe cu fundițe.
An de an am parte de aceste momente care îmi încarcă sufletul și mă poartă în acele vremuri minunate. Dacă aș putea, le-aș aduna asemeni petalelor catifelate care se întind la poalele lalelelor din grădină și le-aș fereca într-un glob de cristal. Apoi, l-aș așeza pe noptieră și m-aș uita la el atunci când aș simți că îmi e greu. Asta pentru că, atunci când sufletul plânge, găsesc greu drumul spre tihnă.
Oare cum ar fi? Cum ar fi să avem lângă noi imaginea fericirii sincere și nevinovate din copilărie? Cum ar fi să ne hrănim cu pulbere de stele coborâtă suav din amintirea anilor trecuți? S-ar putea să pălească. Chiar și praful de stele încetează să mai strălucească. Atunci, e datoria noastră să recreăm acele momente magice. Să le trăim la intensitate maximă și să le strângem în suflet asemeni picăturilor de rouă strânse de cupa crinilor din grădina părintescă.
Acasă…e locul acela unde inima se odihnește, timpul prinde aripi iar eu, sunt același copil șturlubatic. Sunt doar un copil…
HRISTOS A ÎNVIAT!
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺
Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!
Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook și dă follow pe instagram !
[…] îi plac drumețiile, adoră să privescă pozele de familie și e foarte atentă când vorbim. Mama mă ajută la teme, îmi face tot ce vreau, mă sfătuiește ce e bine și ce e rău, are un suflet […]