LA TACLALE CU…VIAȚA

O zi normală, o zi care a început cu un frumos răsărit și care, în imaginația mea, avea să se sfârșească cu un apus romantic. Nu sunt toate la fel? O zi în care trezitul de dimineață a fost asemeni unui inspirat adânc și cafeaua de la 10:00, antidotul unei clipe de amorțeală. Ce zi!

Apare ea, unduindu-se ca o felină, mult prea sigură de frumusețea ei și mult prea conștientă de puterea pe care o deține. Mă privește fix în suflet și mă întreabă scurt: Ce faci, draga mea? Cum ești? Sunt ușor încurcată, mă fâstâcesc și mormăi un : Bine!

Mă străfulgeră cu privirea. De ce? Am fost foarte sinceră. Chiar sunt bine. De ce n-aș fi? Sunt fericită, am o familie frumoasă, un job pe care-l iubesc și pentru care am muncit mult, am casa mult dorită, călătoresc ori de căte ori am ocazia, sunt înconjurată de oameni frumoși și aș putea continua. Stai! Pot să schimb răspunsul? Sunt foarte bine!

Zâmbesc! Așa cum îmi zâmbește Mihnea atunci când intră în casă și eu îl întreb cum a fost la școală. Acum îmi dau seama că răspunsul meu e ușor cam evaziv. Nici mie nu îmi place când mi se răspunde cu…Bine! Oare să dezvolt? Ce rost ar avea. Nu știe ea, VIAȚA, totul despre mine? Atunci, de ce mă întreabă? O privesc suspect. Mă privește încruntată…

Îi aud din nou vocea, de data asta mai gravă. Nu îmi place tonul. Nu ești deloc bine, drăguțo! Îți place să te minți?

Palma primită m-a zguduit atât de rău, încât, m-am zdruncinat din toate încheieturile sufletului. M-a durut? Nu, m-a stins, m-a arucat într-un colț întunecat, m-a ofilit. Și se anunța o zi frumoasă.

M-am ridicat ușor și m-am scuturat de toate temerile mele. Nu am înțeles ce mi se întâmplă. Nici nu aveam cum. Ce faci atunci când ai nelămuriri? Cauți informații, pui întrebări, răsfoiești pagini care nu au mai fost atinse de mult, scrutezi orizontul cu privirea, faci introspecții și, vorbești mult. După un zbucium prelung și prea lung, am găsit răspunsul, nu eram bine. A urmat o pauză lungă. Îmi era frică să respir, îmi era frică să nu cad atât de rău, încât, să nu mai am puterea să mă ridic. Unii ar numi-o depresie, alții ar cataloga-o ca fiind o perioadă mai tulbure din viața unui om, eu o voi numi simplu…LECȚIE DE LA VIAȚĂ. Și ce lecție!

Continuarea aici

Citește și … articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here