A trecut ceva vreme de când pașii m-au purtat prin frumoasa Țară a Făgărașului. Ce de locuri minunate, ce de oameni primitori, ce de povești care ți se lipesc de suflet! Am petrecut aici câteva zile încântătoare, zile în care am descoperit adevărate comori care dau strălucire plaiurilor de la poalele Munților Făgăraș. Poiana Narciselor din Vad – Șercaia, Cetatea Făgărașului, Moara cu Noroc din Ohaba, Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche, Abația Cârța, Castelul de Lut Valea Zânelor sau Mănăstirea Brâncoveanu sunt doar câteva dintre atracțiile acestei zone. Dacă ați ajuns cumva pe aici și v-ați bucurat de toate acestea, sunteți mai bogați decât vă puteți închipui. Dacă nu ați făcut-o, e momentul să vă faceți planuri de călătorie.

Drumul spre mănăstire

La Mănăstirea Brâncoveanu am ajuns într-o după-amiază de mai. Drumul de la Făgăraș la Sâmbăta de Sus l-am parcurs sub auspiciul picăturilor de ploaie. La început acestea nu păreau a avea puterea de a ”închide cerul”, însă de la un kilometru la altul ploia devenea din ce ce în ce mai puternică. La un moment dat chiar m-am temut că nu voi putea să mă bucur de vizita mea la mănăstire. Cu toate acestea, în momentul în care am ajuns în fața porților mari de lemn, cerul n-a mai plâns.

Dincolo de porțile de lemn, o alee mărginită de trandafiri pictați parcă de îngeri jucăuși și de pâlcuri de lavandă parfumată conducea spre un tablou încremenit în timp, Mănăstirea Brâncoveanu. Imaginea-i una nu foarte ușor de descris. Turle ridicate a rugăciune spre cer, munți cu tâmple încă albe, abur care împresură zona și mult prea multă liniște. Citind, ai zice că-s doar povești. Însă, văzând și trăind acest tablou nu poți decât să te bucuri de el și să consimți că ai ajuns în Rai.

Amintirea domitorului Constantin Brâncoveanu

Se spune că Mănăstirea Brâncoveanu e loc de reculegere, mângâiere și întărire sufletească. Eu aș veni și aș completa, spunând că cei care ajung aici au parte de un crâmpei din istoria poporului român. Asta mă duce cu gândul la ”Povestirile Istorice” scrise de Dumitru Almaș. În anii copilăriei am citit cu sufletul la gură volumele în care voievozi demni și curajoși făureau istoria românilor prin fapte de vitejie. Însă, dintre toate, mi-a rămas întipărintă în minte povestea lui Constantin Brâncoveanu. Parcă și acum revăd acea imagine a domnitorului, un chip blând, o piele albă ca spuma laptelui, o ținută demnă și un cadru înnobilat de o clădire care respectă frumosul stil brâncovenesc.

Cam asta simți în momentul în care pășești în curtea mănăstirii. Liniștea te impresoară iar povestea care răzbate parcă din zidurile albe și coloanele brodate invită la călătorie….spirituală.

Mănăstirea Brâncoveanu și istoria sa

Mănăstirea Brâncoveanu își scrie istoria începând cu secolul al XVII-lea. În anul 1654 satul Sâmbăta de Sus a intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaților. Acesta, a construit o bisericuță din lemn pe valea râului. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, nepotul celui mai sus numit, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești între anii 1688-1714, a zidit din piatră o mănăstire.

Mândra mănăstire și-a arătat de-a lungul acelor ani menirea de a uni inimile și credința românilor de pe ambele părți ale Carpaților. Mărturiile vremilor spun că nici măcar moartea violentă și crudă a domnitorului nu a oprit ”puterea” pe care mănăstirea o avea în a ține vie flacăra în sufletele românilor.

Însă, istoria ne arată faptul că la aproximativ 70 de ani de la moartea domnitorului ctitor, Mănăstirea Brâncoveanu a fost dărâmată. După acest eveniment tragic, palatul brâncovenesc din Sâmbăta de Sus, aflat la 10 kilometri depărtare de mănăstire, a fost locuit vremelnic de urmași ai familiei Brâncoveanu. Aceștia au stăpânit domeniul până în anul 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brâncovenesc împreună cu ruinele și toată incinta mănăstirească de la Sâmbăta de Sus.

Au urmat ani în care au fost nenumărate încercări de restaurare a mănăstirii. Nume ca Mitropolitul Nicolae Bălan sau Mitropolitul Antonie Plămădeală sunt notate în cartea ctitorilor care au reușit să readucă la viață acest colț de rai de la poalele Munților Făgăraș.

Liniște și binecuvântare la Mănăstirea Brâncoveanu

Cei care ajung la Mănăstirea Brâncoveanu sunt surprinși nu doar de frumusețea și de arhitectura locului, de liniștea și binecuvântarea care domnesc în întreg spațiu mănăstiresc ci și de bogăția culturală descoperită aici. Astfel, pe lângă vechea biserică brâncovenească, într-un spațiu înconjurat de clădiri care respectă până în cele mai mici detalii stilul arhitectural brâncovenesc, se regăsesc chilii ale viețuitorilor mănăstirii, o biserică nouă, o academie de vară, o bibliotecă și un muzeu.

M-am plimbat zeci de minute prin curtea mănăstirii. Acompaniată în surdină de slujba care răzbea ca o rugăciune din biserica nouă, am avut impresia că pășesc într-un muzeu în aer liber. Am admirat fiecare dantelărie sculptată în lemn sau în piatră, fiecare coloană elegantă, fiecare arcadă îndreptată spre înălțimi și fiecare imagine care se revărsa dincolo de zidurile mănăstirii.

În final m-am oprit în dreptul fântânii din curte, fântână care poartă numele “Izvorul Tămăduirii”. Atestată documentar din sec. al XVI-lea, aceasta este cea mai veche piesă din incinta mănăstirii. Înconjurată de întâmplări miraculoase și legende, fântâna are aspectul unei cutiuțe de bijuterii. Faptul că este împrejmuită de un baldachin sculptat în lemn de stejar îi dă acest aspect prețios și misterios.

Așadar, după o astfel de experiență aducătoare de liniște sufletească și mângâiere vizuală, o spun pentru a nu știu câta oară, Țara Făgărașului e o minunăție de destinație! Nu mă credeți? Poftiți de descoperiți!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here