Valencia a reprezentat primul meu contact cu Spania ca destinație turistică. A fost clar, dragoste la prima vedere. Mi-a plăcut orașul, mi-au plăcut spaniolii și m-a fascinat buna lor dispoziție. Despre gastronomia locală, nu mai spun, m-a cucerit iremediabil. Mai ales pentru că am mâncat paella chiar în satul în care acest fel de mâncare a fost inventat, Albufera. E clar, Valencia a fost alegerea perfectă pentru un city break în care am vrut să fac cunoștință cu vibe-ul Spaniei.

Am stat în Valencia 4 zile, chiar în perioada Paștelui Catolic. Am avut ceva emoții că nu voi găsi obiectivele turistice deschise sau că voi avea probleme în a mânca la restaurante. Ce să vezi, totul era deschis iar valencienii erau mai activi ca niciodată. Parcurile și muzeele erau pline iar restaurantele, în marea lor majoritate, erau pregătite să-și primească clienții.

În cele 4 zile cât am stat în fermecătorul oraș de pe malul Mediteranei am încercat să bifez cât mai multe dintre obiectivele pentru care acesta este renumit. Lista mea era destul de lungă și de pe ea nu a lipsit polul turistic al Valenciei, Orașul Artelor și Științelor. Acest loc uimitor nu ar trebui să lipsească de pe lista niciunui turist care ajunge aici.

Despre Orașul Artelor și Științelor
Construit în albia secată a râului Turia, Orașul Artelor și Științelor este un ansamblu arhitectonic ce concurează cu succes cu un oraș SF. Cursul râului a fost deviat încă din anul 1957, în urma unor inundații foarte puternice ce au afectat orașul. Proiectat de Santiago Calatrava, arhitect ce s-a nascut chiar în Valencia, ansamblul de clădiri futuriste a început să prindă viață începând cu anul 1996. De-a lungul anilor proiectul a fost controversat, în principal din cauza costurilor enorme de construcție și întreținere. Cu toate acestea, Orașul Artelor și Științelor este considerat cea mai importantă destinație turistică modernă din orașul Valencia și una dintre cele 12 comori ale Spaniei.

Cei care doresc să viziteze Orașul Artelor și Științelor din Valencia trebuie să știe că au nevoie de o zi întreagă pentru acest loc. Asta mai ales dacă sunt însoțiți de copii. O, da! Această minunăție este rai pentru copii. Însă, recunosc, este rai și pentru adulți.

Construcțiile care alcătuiesc Orașul Artelor și Științelor sunt: Oceanogràfic (Oceanograful), Hemisfèric, Umbracle (Umbrarul), Museo de las Ciencias ”Principe Felipe” (Muzeul Științelor ”Prințul Felipe”), CaixaForum Valencia – Agora, Puente Assut de l’Or (Puntea Harpă) și Palau de les Arts (Palatul Artelor). Pentru a intra în Hemisfèric, Muzeul Științei și Oceanogràfic aveți nevoie de bilete. Eu am achiziționat online Valencia Tourist Card, l-am ridicat din aeroport de la un automat turistic și am avut intrare la toate obiectivele dorite, beneficiind și de skip the line. A fost perfect, mai ales pentru că am avut și transport gratuit cu ajutorul acestuia.

Oceanograful din Orașul Artelor și Științelor
Nicio călătorie la Valencia nu este completă fără a vizită la Oceanograf. Acesta este cel mai mare acvariu din Europa, cu șapte medii marine diferite și aproape 45.000 de exemplare din 500 de specii. Aparițiile spectaculoase ale delfinilor, uriașa balenă beluga, morse, lei de mare, foci, pinguini și rechini, toate acestea sunt motive întemeiate pentru a vizita Oceanograful.


În clădirile și pe aleile Oceanografului am zăbovit aproximativ 3 ore, timp în care am și mâncat în zona cu terase. Traseul e ușor de urmat pentru că sunt semne care arată încotro trebuie să mergi și, de la intrare, se poate lua o hartă a locului. Nu te poți rătăci și nici nu poți rata vreo zonă importantă. Vizita este una spectaculoasă și plină de surprize.




Nu cred că aș putea spune ce mi-a plăcut mai mult, însă tunelul prin acvariul rechinilor și bazinul balenelor sunt clar atracțiile Oceanografului. Apoi, zona de păsări exotice cred că e cea mai colorată.




Oricum, recomand ca atunci când vizitați Orașul Artelor și Științelor să faceți prima dată Oceanograful. Așa veți avea timp suficient să vă plimbați în tihnă și, poate, să scăpați de aglomerația din timpul amiezii. Eu am intrat la 10:00, chiar când s-a deschis complexul. A fost perfect.



Hemisfèric
Hemisfèric este o clădire spectaculoasă, de forma unui ochi uman, care găzduiește un cinematograf digital 3D. Filmele sunt proiectate pe un ecran concav imens, de 900 de m². Zilnic, în programul cinematografului sunt mai multe filme, în principal documentare educaționale. Acestea durează cel mult 45 de minute și sunt potrivite pentru toate tipurile de public. La intrare spectactatorii primesc o pereche de ochelari 3D inovatori și niște căști care permit alegerea limbii pentru prezentarea audio. Pentru cei care vin aici cu copii există un film dedicat acestora la o anumită oră în zi.

Atunci când am achiziționat cardul turistic am avut posibilitatea să aleg la ce film voi intra și ora acestuia. Experiența a fost fenomenală iar imensitatea ecranului și forma sa mi-au dat impresia că sunt parte din film.

Muzeul Științelor ”Prințul Felipe”
Cu motto-ul ”Interzis să nu atingeți!”, Muzeul Științelor este locul ideal pentru a învăța într-un mod practic și distractiv aspecte legate de zona de știință, tehnologie și biologie. Clădirea muzeului, ca toate celelalte din jurul său, este spectaculoasă, având forma unui schelet de dinozaur.


Toate expozițiile și toate secțiunile muzeului sunt adevărate ateliere de studiu, turiștii fiind încântați de posibilitatea de a se juca.



Vă întrebați dacă m-am jucat și eu? Firește că am făcut lucrul acesta. Nu știam unde să mă duc prima dată și m-am bucurat ca un copil de fiecare experiență. Astfel de muzee sunt aur în educația copiilor și ar trebui să existe măcar în marile orașe și la noi. Din păcate, în România atenționările de tipul-”Nu atingeți!” sau ”Nu călcați iarba!” sunt întâlnite peste tot.




CaixaForum – Agora
Superba construcție care poartă numele de CaixaForum-Agora este un spațiu polivalent care găzduiește atât expoziții temporare cât și permanente, muzică live, proiecții, conferințe și spectacole. Dacă exteriorul este ca scos din filmele SF, interiorul este unul relaxant, având multe spații de odihnă și joacă.


Pentru că temperaturile amiezii erau deja arzătoare, o mică pauză în răcoarea Agorei a fost o binecuvântare. Așa am avut ocazia să asist la bucuria copiilor de a fi lăsați liberi să se joace într-un spațiu extrem de generos.



Umbracle, grădina din Orașul Artelor și Științelor
Umbracle este o grădină imensă, de 17.000 m², unde cei care ajung în Orașul Artelor și Șiințelor se pot plimba și pot admira plantele tipic mediteraneene. Fie că te plimbi pe aleile grădinii luxuriante, fie că stai pe una dintre numeroasele bănci și admiri zborul coloraților papagali care viețuiesc aici, experiența trăită aici este una extraordinară.



Ceea ce întregește aerul de spațiu ieșit din tipare este expoziția de instrumente astronomice. Aceasta se află la capătul grădinii și poartă numele de ”Grădina Astronomiei”.


Palatul Artelor
Cea mai nouă și mai spectaculoasă dintre clădirile din Orașul Artelor și Științelor este Palatul Artelor. Clădirea are o formă unică, semănând izbitor cu casca unui soldat roman și este echipată cu o scenă de peste 1.500 m² care integrează cea mai recentă tehnologie folosită în spectacole. Astfel, cu platforme portabile, decoruri interschimbabile și ecrane încorporate în scaune, Palatul Artelor găzduiește spectacole de teatru, de balet, concerte și tot felul de evenimente culturale și artistice. La ultimul etaj există o cafenea și o terasă invadată de palmieri.


L’Assut d’Or sau Podul Harpă
Podul Harpă din Orașul Artelor și Științelor este o adevărată operă de artă și o prezență spectaculoasă în întreg complexul. Cu înălțimea de 125m, catargul podului este cel mai înalt punct al orașului.

Vizita în Orașul Artelor și Științelor a fost una de vis. Arhitectura întregului loc m-a dus cu gândul la filmul Star Trek iar experiențele avute aici m-au transformat într-un copil entuziast și pus pe șotii. Dacă eu m-am simțit așa îmi închipui bucuria celor mici când au parte de toată nebunia orășelului.

Așadar, dacă vă programați un city break în Valencia, ceea ce vă recomand, să vă rezervați o zi întreagă pentru Orașul Artelor și Științelor! Vă garantez o super distracție.
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!
Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!
Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook și dă follow pe instagram!
