Pădurea Caraorman

PĂDUREA CARAORMAN, LOCUL UNDE STEJARII MÂNGÂIE PĂMÂNTUL

Hai să vorbim despre povești! Despre cele scrise cu un talent desăvârșit și o pasiune care efectiv îți înmoaie inima. Autorul? Mândra și darnica natură. Doamne, și ce povești, ce tablouri care rivalizează cu perfecțiunea! Ce măiestrie în a împleti albastrul ireal al cerului cu verdele crud care se zbate între norii pufoși și limpezimea apei. Și pentru că povestea trebuie să aibă și un titlul, acesta este Delta Dunării.

Începutul călătoriei

Am ajuns în acest loc magic într-o frumoasă dimineață de mai. Momentul acela în care soarele își face apariția la orizont și aruncă imaginația în zone nebănuite este introducerea în povestea noastră. Credeți-mă, nu este timp mai potrivit să faci cunoștință cu Dunărea pregătită să se rupă în bucăți, decât zorii zilei. O minunăție!

Răsărit Dunăre

Ce a urmat? O călătorie plăcută spre ceea ce avea a se dovedi o experiență de neuitat, Pădurea Caraorman. Calea albastră deschisă de cursul Dunării spre locul unde urmează să primească îmbrățișarea Mării Negre, este visul oricărui îndrăgostit de tot ceea ce înseamnă frumuseța naturii.

Nu ai cum să rămâi impasibil la culoarea cerului care se întinde protector deasupra luciului de apă, la brațele arborilor care se întind asemeni unor paznici credincioși spre orizont și la liniștea tulburătoare care învăluie întregul tablou. Din când în când are loc câte o întâlnire tainică între bărci. Atunci, motoarele încetinesc iar cele două ambarcațiuni mânate parcă de o forță mai presus de înțelegerea mea, trec una pe lângă cealaltă într-un respect izvorât din dragostea pentru frumoasa Deltă. Nu așa ar trebui să fie?

Ce-i drept, eu mă pot lăuda cu faptul că incursiunea mea pe canalele Dunării a fost ”mânuită” cu dibăcie și pasiune de el, Eduard Acsente. Acesta este un fiu al acestor locuri  minunate și un promotor al respectului pe care noi, cei care ajungem aici, trebuie să îl arătăm meleagurilor care ne întâmpină cu atâta căldură. Totul a devenit o poveste incredibil de frumoasă pentru că cel numit ”ultimul cazac” a știut să deșire cuvinte rupte din inimă.  

Ghid Delta Dunării

Caraorman, sat în Delta Dunării

Am ajuns în Caraorman la orele amiezii. Am fost întâmpinată de un panou cam învechit dar plin de farmec și de un peisaj care dezvăluia prin toți porii o poveste tristă dar reală și plină de învățăminte. Omul, cel care este înzestrat cu puterea supremă, conștiința, de multe ori uită să o folosească…

Caraorman este un sat din comuna Crișan, județul Tulcea. Se spune că denumirea localității provine din limba turcă și se traduce prin Pădurea Întunecată. Aveam să înțeleg de ce se numește așa puțin mai târziu. Satul se întinde pe o lungime de aproximativ 4 kilometri și este localizat între cele două brațe ale Dunării, Sulina și Sfântu Gheorghe, pe grindul care poartă același nume, Caraorman.

Caraorman

Primul contact cu localitatea stă sub auspiciul anilor comunismului. Clădiri care contrastează atât de vizibil cu peisajul care le înconjoară, blocuri degradate, betoane reci și triste, toate amintesc de marele proiect care avea drept finalitate înființarea celui mai mare combinat de exploatare a resursei minerale solide, nisipul cuarțos.

E drept, imaginea nu este una foarte plăcută dar, face parte din povestea locului. Mai mult decât atât, eu am văzut-o ca pe un preludiu la ceea ce urma să descopăr, o comunitate extrem de frumoasă, de simplă și de primitoare. Să fie oare efectul faptului că populația satului este formată majoritar din ucraineni? Oameni strașnici!

Caraorman

Ulițele ce duc spre Pădurea Caraorman

Ulițele satului, căi pudrate cu nisip fin, m-au purtat într-o lume demult apusă. O lume păstorită de liniște și frumusețe, tradiție și frăție. Am simțit efectiv că fac parte din acea comunitate. Nici nu ai cum să simți altfel când, copiii cu bănuți roșii în obraji îți fac veseli cu mâna iar bărbații ninși pe la tâmple zâmbesc și ridică mâna salutând călduros.

Casele, respectând aceeași arhitectură simplă tributară pridvorului îngust și culorilor vesele împrumutate de la natură, se înșiruie agale ca o salbă de nestemate. Fiecare are povestea ei și fiecare șoptește de după gardul așezat drept pavăză în fața drumului uscat de soare, istorii izvorâte din sufletul familiilor de pescari.

Dunele din Caraorman

Deodată satul se sfârșește. Acolo începe magia. Este locul unde dunele de nisip dau locului un aspect de nesfârșit deșert mângâiat de soare. Adevărate coame de nisip bătute de vânt, acestea sunt unice în țară și ajung până la nouă metri înălțime.

Peisajul este unul copleșitor. Cerul, un adevărat spectacol la înălțime, dă impresia că se lasă cu toată greutatea sa peste valurile de nisip fin. La rândul lor, dunele semețe împrăștie în jurul lor povestea unui loc iubit cândva de apele unei mări. Acum, locul vietăților marine este luat de șacali. Vizuinele lor se văd de la depărtare.

Pădurea Caraorman, loc de poveste

Dincolo de peisajul selenar al dunelor se întinde mândră și ispititoare Pădurea Caraorman. Având o suprafață de aproximativ 2250 ha, pădurea căreia i se mai spune și cea ”întunecată” a fost declarată în anul 1940 monument al naturii. Casă bună pentru stejari înalți de peste 30 de metri, frasini, plopi, arbuști precum hameiul și curpenul dar și întinderi de papură și stuf, pădurea își arată încă de la primul contact, farmecul și eleganța.

Primele minute parcurse prin spectaculoasa pădure au fost mai mult decât surprinzătoare. Am trecut pe nesimțite parcă de la un peisaj asemănător cu cel al pădurii enților cunoscuți drept Păstorii Copacilor  din Stăpânul inelelor, la unul dominat de o verdeță luxuriantă, sufocantă parcă. Printre arborii care își uneau coroanele realizând adevărate tuneluri am zărit păscând tihnit caii liberi din Deltă. Imaginea este emoționantă. E un adevărat exemplu de dragoste și îmbrățișare între sălbatic și domestic, între maiestuos și supus.

Încet-încet am pătruns în povestea Pădurii Caraorman, fiind martora unor momente unice. Cred că cel mai spectaculos a fost acela când am descoperit la umbra generoasă a stejarilor seculari un pâlc de ghiocei. Înalți și viguroși, aceștia păreau să umprumute din voința copacilor de a sta drepți în fața vremii și a vremurilor.

Aici, în Pădurea Întunecată, totul este o luptă. Stejarii luptă cu lianele care au puterea de a-i sugruma și de a-i doborî la pământ, poveștile luptă cu timpul spre a dăinui în sufletele celor care trec pe aici și oamenii locului luptă cu semenii lor pentru a păsta intactă această comoară a deltei.

Stejarul Îngenuncheat

Plimbarea în Pădurea Caraorman are și un punct culminant. Acesta este întâlnirea cu Stejarul Îngenuncheat. Bătrânul stejar care duce în spate venerabila vârstă de 400 de ani m-a întâmpinat cu o căldură tulburătoare. În momentul în care l-am văzut, cu crengile sale înfipte cu îndârjire în nisipul fierbinte, am simțit nevoia să îl îmbrățișez. Circumferința sa de patru metri nu mi-a permis să îl pot cuprinde însă, am simțit că m-a cuprins el cu povestea sa. E una pe cât de interesantă pe atât de ”dură”.

Pădurea Caraorman

Se spune că în urmă cu sute de ani, în Crișan, localnicii se pregăteau de nuntă mare. Frumoasa fiică a unui român care si-a înfipt rădăcinile în aceste pământuri se mărita cu un războinic cazac, vestit pentru vitejiile sale.

Atunci când bărbații din localitate erau plecați pentru a orândui obiceiurile de nuntă, un flăcău turc, gelos pe faptul că fata l-a refuzat când i-a propus să o ia de soție, i-a pus gând rău acesteia. Împreună cu câțiva semeni au furat viitoarea mireasă și s-au ascuns în Pădurea Caraorman, nu departe de Fântâna Vânătorilor.

Cazacul, mâniat de fapta turcului, a pornit pe urmele acestuia. În pădure s-a dus o luptă aprigă, turcii fiind uciși unul câte unul. Se spune că mulți dintre ei au fost omorâți chiar în momentul în care erau în genunchi implorând iertate.

Cazacul și-a salvat mireasa și a urmat o nuntă ca în povești. Pe locul unde turcii au fost uciși a răsărit un lăstar de stejar. Pe măsură ce anii treceau stejarul căpăta o formă tot mai ciudată. Acum, imaginea sa este aceea a unui bătrân care deși este doborât de anii mulți pe care îi poartă, stă tot cu privirea spre cer.

Masă în Caraorman

După așa o incursiune care mi-a rămas adânc tatuată în suflet, am poposit în curtea Marinelei Cuciuc. Aici, printre flori și zâmbete am avut parte de un adevărat regal gastronomic. V-am spus că peștele nu este punctul meu forte? Asta nu pentru că nu îmi place ci pentru că îmi este frică de oase. Doamne, ce am mai mâncat! Icre zdruncinate cu îndemânare cum doar femeile din Deltă o pot face, chiftele de pește de te lingi pe degete, borș de pește plin de arome și o saramură de mi-au înnebunit papilele gustative. În final, glume pescărești întreținute de cel mai priceput șofer de off road, Senea, și niște prăjituri făcute cu dragoste de cea care mi-a întins larg brațele atunci când i-am deschis poarta.

Vizitați Pădurea Caraorman

Finalul poveștii despre Caraorman este asemeni unei îmbrățișări calde. Ți-a plăcut atât de mult încât, abia aștepți următoarea ocazie să te răsfeți într-o blândă afecțiune. Da, m-am îndrăgostit de acest loc minunat, de acești oameni calzi și frumoși și de poveștile care învăluie ca prin magie acest petic de Deltă. Voi reveni? Mai încape vorbă!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

4 COMENTARII

    • A fost o experiență minunată! Povestea din Delta Dunării abia a început, vor urma și alte amintiri pe tarabă. Mulțumesc pentru zilele frumoase petrecute împreună!

    • Mulțumesc! 🙂 Potrivesc degrabă cuvintele cu imaginile acestui loc minunat și dăruiesc povestea tuturor celor care au copilărit cu “Lizuca și Patrocle”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here