Bine mi-a mai prins perioada asta de stat pe lângă casă. Nici nu vă puteți închipui câte locuri minunate, ascunse de ”ochii celor mulți” am descoperit! De ce spun ascunse? Pentru că nu se regăsesc în topul obiectivelor turistice arhicunoscute. Așadar, Bucovina nu înseamnă doar frumoasele mănăstiri purtătoare de istorie și legende, Transrarăul cu peisaje pitorești, Pietrele Doamnei, Mocănița Huțulca, ouăle încondeiate sau satele purtătoare de tradiții și iubitoare de oaspeți. Bucovina-i o poveste care-ți intră în suflet și care înșiră asemeni unor pietre prețioase locuri unice, locuri din care nu-ți mai dorești să pleci. Cheile Moara Dracului, Tinovul Mare, Tinovul Șaru Dornei, Codrul Secular Slătioara sau Iezerul Sadovei sunt doar câteva dintre comorile pe care zona le dezvăluie celor îndrăgostiți de frumos. Ei bine, dorința de a descoperi locuri noi mi-a îndreptat pașii zilele trecute spre un alt colț de rai bucovinean, Herghelia Lucina.

Începuturile hergheliei de la Lucina

Povestea hergheliei din cătunul Lucina a început a prinde contur în anul 1788. Atunci, Lucina a fost desemnată drept secție de creștere a cailor tineri de la Herghelia din Rădăuți. În 1856, la cererea comandantului austriac Martin von Hermman, pe pășunile alpine care îmbracă obcinile aflate la granița cu Ucraina a fost înființată o herghelie de cai huțuli.

Existența acestei herghelii a fost extrem de zbuciumată, atât locația cât și ”locuitorii” ei trecând de-a lungul anilor prin diverse evenimente mai puțin plăcute. Desființată fără explicații apoi reînființată după doar câțiva ani, mutată în Austria apoi adusă înapoi, supusă pârjolului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Herghelia Lucina și-a înfipt tot mai aprig rădăcinile în aceste pământuri binecuvântate de Dumnezeu.

Cum ajungi în Cheile Lucavei și la Herghelia Lucina

Am pornit spre Lucina, cătunul aflat în comuna bucovineană Moldova Sulița, într-o frumoasă zi de iunie. După ce am parcurs o parte din drumul spre herghelie, ziua s-a transformat din frumoasă în spectaculoasă, iar până la sfârșit spectaculosul a făcut loc poveștii. Oare dacă spun că m-am îndrăgostit apoi m-am reîndrăgostit de aceste locuri de mai multe ori în aceeași zi, greșesc? Nu cred!

Traseul spre paradisul cailor huțuli a trecut prin Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta, Fundu Moldovei, Botuș, Breaza, Moldova Sulița și, în final, Lucina. Doar citind numele localităților știam că mă așteaptă un  regal vizual. Realitatea a întrecut însă imaginația. N-am cuvinte, doar imagini….



Booking.com

Cheile Lucavei

Ei bine, între Moldova Sulița și Lucina am avut parte de o mare surpriză, Cheile Lucavei. Rezervația care poartă acest nume se întinde pe aproximativ 33 de hectare și este reprezentată de zone stâncoase, grote, grohotișuri și văi. Cei care străbat la pas cheile pot admira comori precum strugurele ursului, floarea de colț sau sângele voinicului.

Cheile Lucavei s-au format prin acțiunea pârâului Lucava asupra masivului calcaros care stăpânește zona de mii de ani. Pereții abrupți cu înălțimi de 75-80 de metri, care mărginesc valea Lucavei, stau mărturie măiestriei dar și forței pe care apa o poate avea.

Cheile Lucavei sunt relativ scurte, aproximativ 1 kilometru, dar sunt foarte frumoase. Peisajul te învăluie cu blândețe în momentul în care ajungi aici și, deși ai posibilitatea să le parcurgi cu mașina, dorința este aceea de a le admira la pas.

Pentru cei care ajung în chei, acestea au o recompensă ”pudrată” cu adrenalină. Aceasta este o peșteră situată în versantul drept al văii, la circa 30 de metri înălțime față de zona de intrare în chei. Camuflată de o pădure deasă, intrarea în grotă poate fi descoperită după ce se parcurge o potecă neamenajată.

Peștera, adăpostul unor familii de lilieci, nu este recomandată turiștilor. Aceasta este accesibilă doar celor dotați cu echipamente speciale, galeriile sale fiind destul de greu de parcurs. Faptul că nu e deschisă ochilor celor curioși, grota a dat naștere de-a lungul anilor la numeroase povești cu haiduci neînfricați sau sălbăticiuni fioroase.

Poarta de intrare în paradisul huțulilor

După ce am străbătut Cheile Lucavei, bucurându-mă de frumusețea și liniștea lor, am ajuns la Herghelia Lucina. O poartă mare de lemn m-a atenționat că voi păși într-o minunată poveste. Sincer, nu știam la ce să mă aștep în momentul în care voi ajunge aici, nu știam ce voi găsi și cu ce mă va surprinde zona.

Am intrat cu mașina pe teritoriul hergheliei și am înaintat pe drumeagul îngust, rupt parcă din unduirea pajiștilor bogate, până am ajuns în zona cu grajduri. Aici am coborât din mașină și, după ce am inspirat aerul curat de munte și mi-am clătit ochii cu spectacolul zonei. Am purces în a cunoaște locatarii celor 1800 de hectare.

Pășunile din arealul deținut de Herghelia Lucina sunt ”frământate” de sute de cai. Pe lângă calul huţul, care este şi mândria hergheliei, la Lucina a fost creat şi calul de Bucovina, o rasă obţinută prin încrucişarea iepelor de rasă huţul cu armăsarii din rasa ardenez.

Calul huţul face parte din patrimoniul genetic naţional

Această rasă de cai este recunoscută atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional iar originea ei are o legătură strânsă cu meleagurile pe care caii huţuli sunt crescuţi.

Huţulul face parte din rasele de cai autohtone şi, în prezent, reprezintă tipul calului de munte. Acel cal care de-a lungul anilor a dovedit că este rezistent şi adaptat condiţiilor de muncă din zona muntoasă. În același timp, calul huţul îmbină destul de bine raportul dintre masa corporală, conformaţie şi aptitudinile de muncă. Din descrieri pare a fi o adevărată comoară.

Robust, energic și foarte puternic, huțulul nu cere foarte multă mâncare și este obișnuit cu temperaturile scăzute din zonele muntoase. Inteligen, docil, răbdător şi rezistent la boli, calul huţul poate fi caracterizat printr-o lungă durată de viaţă. Este capabil să lucreze la randament maxim până la 25 de ani.

Curioasă să fac cunoștință cu vedetele din Herghelia Lucina, am intrat în grajdul de lângă locul unde am parcat mașina. Aici, stăteau cuminți câțiva cai pregătiți pentru o tură de călărie. Imediat mi-am imaginat cum trebuie să te simți pe potecile de pe pășunile hergheliei pe spinarea unui astfel de exemplar care duce cu el o întreagă istorie. Fantastic…

Armăsarii campioni

Am fost apoi sfătuită de câțiva localnici să intru în următorul grajd deoarece acolo voi vedea câțiva armăsari campioni. Am intrat cu sfială și cu respectul cuvenit unor exemplare medaliate, dar seriozitatea mea a pălit în fața giumbușlucurilor exemplarelor cabaline. Caii din boxe erau puși pe cerșit atenție și făceau orice pentru a-i face pe vizitatori să ajungă lângă grilaj. În acele momente am regretat că am venit nepregătită. Era un moment potrivit pentru împărțit morcovi sau cuburi de zahăr.

La pas prin Herghelia Lucina

După doza de drăgălășenie venită din partea unor exemplare menite să emane putere și determinare, am pornit în a bate la pas cărările din Herghelia Lucina. Îmi doream să văd caii păscând pe pășunile din obcini. Și pentru că prin apropiere nu se vedeau, am întrebat unde îi pot găsi. Un domn foarte drăguț m-a îndrumat spre pădurea care se întindea la capătul unui urcuș…ușor la prima vedere.☺ După pădure, ar fi trebuit să fie caii la păscut. Domnul a estimat că până acolo voi face aproximativ jumătate de oră. Din păcate nu a precizat dacă timpul este estimat pentru mașină sau pentru mersul pe jos. Surpriză!

Drumul până la pădure a fost destul de solicitant, dar a fost extraordinar de frumos. Ceea ce descopeream pe măsură ce înaintam pe traseu mă ajuta să uit de soarele mult prea dogoritor și de panta ușor cam anevoioasă. Apoi, pădurea a adus puțină umbră și răcoare drumului. Chiar aveam nevoie.

Priveliștea spre Carpații Ucraineni

Finalul traseului m-a lăsat fără cuvinte. După o oră de mers am ieșit din pădure și…raiul pe pământ. Oriunde priveam vedem doar frumusețe și iar frumusețe. Culmile munților se arătau semețe de jur împrejurul locului, cerul părea că se prăvale peste covorul ierbii iar liniștea îmbrățișa sufletul. Doamne, ce locuri!

Aș fi stat acolo ore întregi și m-aș fi răsfățat pe acele culmi cu tot acel tablou perfect la nesfârșit. Și ce credeți, cireașa de pe tort, priveliștea spre Carpații Ucraineni era uluitoare.

Caii erau la aproximativ doi kilometri distanță, pe o pășune care se afla pe traseu spre Pasul Mestecăniș. Ora destul de înaintată și amenințarea unui cod galben de furtuni m-au făcut să renunț la a mai continua în plimbare. Am admirat siluetele huțulilor de la distanță. M-am încărcat cu energia binefăcătoare a locului și am făcut cale întoarsă spre zona de grajduri din Herghelia Lucina.

Pe drumul de întoarcere, învăluită de parfumul florilor și de zumzetul albinelor, nu am putut să nu observ faptul că locul ar mai avea nevoie de niscaiva ”îngrijiri”. Natura și-a făcut datoria cu vârf și îndesat iar frumusețea și noblețea cailor înnobilează locul. A rămas ca omul să-și arate îndemânarea și să ”gospodărească” paradisul cailor huțuli. Drum lung și aparent anevoios….

După o astfel de zi pe plaiuri bucovinene, ce-ți mai poți dori? Poate un papanaș delicios îmbrăcat într-o haină de smântână grasă și asezonat cu o lingură generoasă de dulceață de afine. Mmmm, te lingi pe degete!☺

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here