Sulina, povestea de la capătul Dunării

Există un loc pe pământ unde soarele se scaldă nestingherit în luciul apei și creează un tablou unic, un tablou care dă dependență. Locul acesta este, fără doar și poate, minunata Delta Dunării. Cine a ajuns o dată aici și a avut parte de o îmbrățișare a soarelui la apus sau o declarație de dragoste a astrului la răsărit, își va transforma aceste momente în dorințe pentru viitor. Dacă vă întrebați de câte ori mi-am transformat eu aceste povești solare în dorințe, vă spun că de vreo patru ori. Ultima, probabil și cea mai intensă, m-a purtat acolo unde Dunărea se aruncă cu dragoste în brațele mării, la Sulina.

Tare mi-e dragă astă cale de apă care taie vegetația luxuriantă, duce cu sine poveștile tăcute ale oamenilor cu ochi blânzi și obrajii arși de soare și, mai presus de orice, mustește de viață. O plimbare pe canalele Dunării e tot ce îți trebuie atunci când crezi că ai văzut tot, în materie de frumusețe.

Delta e copleșitoare, e maiestuoasă și totuși, atât de simplă. E locul unde inima tresaltă a bucurie, mintea se cufundă într-o liniște absolută iar călătorul, ei bine….calătorul, se lasă îmbrățișat de tot și de toate.

După experiențele de anul trecut, când am descoperit Pădurea Caraorman și am avut parte de zile de poveste în Sfântu Gheorghe, anul acesta am pornit în Deltă cu gândul că voi avea parte de relaxare și de o revedere caldă și prietenoasă. Nu am luat în calcul faptul că Delta e o inepuizabilă sursă de aventuri și de surprize. Astfel, simpla dorință de a ajunge în Sulina plimbându-mă pe canalele cunoscute sau mai puțin cunoscute ale Dunării, s-a transformat într-o experiență memorabilă. E drept faptul că, în Deltă, poveștile sunt create de către oamenii locului. Și ce oameni! Și ce ospitalitate!

Casa Delta, cazare de poveste

Drumul meu spre Sulina a trecut prin Crișan. Aici, la Casa Delta, locul unde Raiul și-a lăsat umbra pe pămân slobozind liniște și frumusețe, am zăbovit câteva zile de vis. N-aș mai fi plecat! Și pentru că în aceste locuri îmbrățișate de ape știutoare de povești tușa finală o au oamenii locului, experiența mea de anul acesta a fost una fantastică datorită unor gazde de pus la rană.

Lucrurile sunt cât se poate de clare. Nu aș fi avut parte de un apus spectaculos la epava de lângă Sulina, nu m-aș fi plimbat prin Pădurea Letea cu cei mai frumoși cai și nu aș fi avut parte de cele mai frumoase întâlniri cu ”viața” din Delta Dunării dacă nu ar fi fost Grigore. 

Despre partea culinară a sejurului meu în Crișan, nu pot spune prea multe. Nu că nu aș avea ce spune, ci mi-ar fi greu să exprim în cuvinte povestea gastronomică trăită. Am tot spus în relatările mele că nu sunt neapărat o fană a mâncărurilor de pește, dar Angela m-a cucerit iremediabil. Ați mâncat vreodată varză cu crap? Nu știți ce ați pierdut!☺

Spre Sulina

Din Crișan la Sulina e cale unică și plină de viață. Tăind apa cu delicatețe, barca m-a purtat printr-o lume aproape ireală. Atâta liniște și atâta frumusețe! Vegetație atinsă doar de unduirea vântului și de razele mângâietoare ale soarelui, păsări maiestuoase, cai liberi, șacali și o pace nesfârșită. La un moment dat, am renunțat să mai fac fotografii și m-am lăsat purtată de….val.

În Sulina am ajuns în jurul amiezii. Era momentul perfect pentru un prânz pescăresc, așa cum doar pe faleza orașului poți savura. Așa că, la Restaurantul Marea Neagră, aflat chiar pe malul Dunării, m-am răsfățat cu un chefal stropit din belșug cu lămâie și m-am răcorit cu o limonadă aromată. A fost bine…☺

Booking.com

Sulina, ”Mica Europă”

Aventura mea în Sulina a început de pe faleza boemă a orașului. Am bătut la pas asfaltul înfierbântat de soare și am încercat să citesc dincolo de zidurile clădirilor dantelate. Multe istorii grăiesc aste ziduri, unele stând semețe deasupra luciului apei, altele pierzându-și aproape definitiv strălucirea de altă dată.

Sulina, numită cu decenii în urmă ”Mica Europă”, a fost pentru foarte mulți ani punctul de legătură între bătrânul continent și cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Aici, în orașul cu șase străzi, în anul 1856 a fost înființată Comisia Europeană a Dunării. Astfel, portul din Sulina a devenit gazda a 17 flote, orașul a înflorit din toate punctele de vedere iar populația, care număra la un moment dat peste șapte mii de locuitori, aduna în jur de 30 de nații.

Cimitirul multietnic

Mărturie istoriei colorate a orașului stă Cimitirul multietnic din Sulina. Orice turist care se respectă, îl vizitează. Nu e complicat să ajungi la el, acesta ieșind efectiv în calea celui care pornește din oraș spre plajă. Tocmai pentru că îmi doream să descopăr poveștile cu pirați și cu prințese îndrăgostite, din cimitirul devenit un redutabil obiectiv turistic, am făcut aceast drum la pas. M-a ars soarele aproximativ 45 de minute, dar a meritat fiecare rază fierbinte.☺

Aici, în vestitul cimitir, se regăsesc mormintele a doi tineri îndrăgostiți care dăinuie prin povestea lor peste veacuri. Se spune că aceștia, Ann Pringle și William Webster, el ofițer în marină iar ea logodnica lui, au murit în urma eșuării navei lor la Sulina. Localnicii au ”înfrumusețat” povestea celor doi tineri, astfel încât aceștia au devenit simbolul iubirii veșnice iar mormintele lor s-au transformat în decorul cererilor în căsătorie.

Piratul din Sulina

Ei bine, după dragoste merge și puțină aventură. În cimitirul din Sulina este înmormântat piratul grec Ghiorghios Kontoguris. Povestea lui este fascinantă, ceea ce face căutarea mormântului său și mai interesantă. Piratul nu a fost suspectat multă vreme de acțiuni de piraterie pentru că provenea dintr-o familie bogată. Legenda spune că acesta, pentru a atrage în locuri mlăștinoase navele sosite în Portul Sulina, lega felinare de gâtul boilor și îi mâna pe țărmul mării în locuri mai ferite. Astfel, navele eșuau, mărfurile erau luate și împărțite săracilor iar echipajul, fiind aproape de mal, se salva.

Piratul grec este văzut ca un adevărat erou iar mormântul său este unul demn de coperta unei cărți de aventuri.

Poveștile ”spuse” de crucile din Cimitirul multietnic din Sulina ar putea continua la nesfârșit și ar fi la fel de spectaculoase. Doi copii, frate și soră, Gherasimos și Ana, care au murit în condiții tragice, prințesa Ecaterina Moruzi, nepoata voievodului Moldovei, Ioan Sturza, moartă înecată în apele înghețate ale Dunării, William Simson, cel care a pus umărul la transformarea brațului Sulina în braț navigabil și mulți, mulți alții. Câte ar fi de spus…..

Plaja

Calea pavată care pornește din oraș și taie pământul arid se sfârșește la malul mării. Plaja din Sulina a devenit în ultimii ani din ce în ce mai căutată. O recomandau liniștea și sentimentul de libertate care răzbăteau din fâșia nesfârșită de nisip. Anul acesta, Sulina a fost în topul preferințelor multor iubitori de mare. Era de așteptat lucrul acesta. Însă, cu toate că plaja era destul de animată, poate chiar mai animată decât m-aș fi așteptat, la adăpostul valurilor îmbietoare am găsit locul cu liniște.

Se spune că plaja de la Sulina este cea mai lată porţiune de acest fel de pe litoralul Mării Negre și are cel mai fin nisip. Mai mult decât atât, această adevărată comoară de la malul mării este iubită și căutată de familiile cu copii. Asta pentru că apa este limpede, puțin adâncă și plaja are și părți amenajate. Se poate spune că pe plaja de la Sulina ai parte și de liniște și intimitate dar și de confort.

După o frumoasă și ”caldă” întâlnire cu marea și o mică bălăceală, am făcut cale întoarsă în zona falezei. De aici, aventura pe apă a continuat în locuri încărcate de magie și povești.

Golful Musura

Ușor spre asfințit, trecând pe lângă Vechiul Far, am ieșit în Golful Musura. Întinderea infinită de apă, liniștea care stăpânește nemărginirea dintre apă și cer și silueta fantomatică a navei eșuate în apele puțin adânci, fac din acest loc un cadru perfect pentru visare. Nava „Turgut S”, aflată sub pavilion georgian, a rămas ancorată într-o limbă de pământ din cauza unei furtuni și, spun unele guri, din cauza faptului că echipajul era ușor cam euforic la momentul apropierii de Sulina.

Doamne, cât e de fotogenică această imagine a colosului îmbrățișat parcă de apele mării! Și pentru că la momentul în care am ajuns lângă navă soarele își sfârșea povestea pe bolta cerească, totul a fost cuprins parcă de o vrajă.

Insula K

În imediata apropiere a navei se află cel mai nou pământ românesc, Insula K. Aceasta s-a creat  în mod natural, în ultimii ani, la vărsarea Dunării în Marea Neagră, între braţul Sulina şi canalul Musura. Pe lângă faptul că este pământ tânăr, insula are o importanţă deosebită ca loc de cuibărit, odihnă şi hrănire pentru păsările sălbatice.

Insula k are o lungime de aproximativ 7 kilometri și o lățime care, pe alocuri, depășește 200 de metri. Numită și ”Insula Fericirii”, bucata de pământ lungă și îngustă este în cea mai mare parte una nisipoasă. Cu toate acestea, insula este un paradis al cormoranilor, pelicanilor, pescărușilor, egretelor sau stârcilor.

După o astfel de zi, încheiată cu o cină delicioasă în salonul pensiunii și cu un apus de poveste simțit și trăit într-o pace deplină, ce mi-aș mai fi putut dori? Poate doar un bis….vara viitoare. Pentru că, știți voi, cine a ajuns o dată aici și a avut parte de o îmbrățișare a soarelui la apus sau o declarație de dragoste a astrului la răsărit, își va transforma aceste momente în dorințe pentru viitor.☺

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !