Vârful Giumalău, regele neîncoronat al Bucovinei

Se spune că nu tu alegi când să urci pe munte, ci muntele alege când să te primească în lumea lui. Am simțit asta pe propria piele. Astfel, după câteva încercări eșuate de a porni la drum, a venit și ziua în care urma să am cea mai frumoasă și mai intensă experiență montană, ascensiunea spre Vârful Giumalău.

Nu o singură dată am admirat silueta Giumalăului de la distanță. Priveliștea e unică și copleșitoare iar sentimentul care răzbate e dincolo de cuvinte. Uriașul cu fruntea în nori pare greu de ”cucerit”, ba mai mult, dă impresia că nu vrea să fie deranjat. E acolo doar pentru a avea la picioare mândra și frumoasa Bucovină, sporind astfel farmecul și magia acestor plaiuri.

Că ăsta a fost motivul care m-a tot oprit din a lua la pas traseul care străbate Masivul Giumalău, nu știu. Probabil nu era timpul acela potrivit pentru asta. Dar, și când a venit….

De unde începe traseul spre Vârful Giumalău

Pe 5 decembrie, cu noaptea în cap, am pornit în aventură. Deși zăpada era așezată în strat destul de subțire, eram pregătită pentru orice fel de vreme. Cu muntele nu te joci! Dragoș îmi repetă destul de des lucrul acesta iar eu îi dau dreptate. Așadar, cu toată recuzita pusă la punct, îmbrăcăminte termică, bocanci de munte, bețe, crampoane antiderapante și muuult entuziasm, am demarat spre Câmpulung Moldovenesc. De aici am cotit spre Pojorâta apoi am urcat pe Transrarău. Altă minunăție!

Cine a străbătut Drumul Comorilor poate spune cu ușurință că a atins sufletul Bucovinei. Calea asta șerpuită care urcă cu atâta determinare spre crestele Rarăului e magică și dă dependență. Am ”urmat-o” de nenumărate ori și de fiecare dată am regăsit-o unică și încântătoare. Încercați!

După un urcuș care obligă călătorul să stea cu gura căscată și cu sufletul deschis, la aproximativ 16 kilometri de Pojorâta, se intră pe traseul spre Vârful Giumalău. Locul este destul de vizibil, fiind bine marcat. Semnul indică timpul de urcare și faptul că trebuie urmărită banda roșie. Peste drum de punctul de plecare este o parcare mică unde poate fi lăsată mașina. În dimineața cu pricina, doar mașina noastră a ”ocupat” spațiul care ține loc de parcare. Ne-a cam pus pe gânduri ideea că vom fi singuri pe munte. Mai târziu, după experiența trăită, am fost extrem de încântați că am fost doar noi și falnicul Giumalău.

Șaua Fundu Colbului și Polița Caprelor

Prima parte a traseului este ușoară și tare pitorească. Drumul forestier care pornește din zona numită Șaua Fundu Colbului poate fi asemuit cu o potecă lină care te introduce într-o lume de poveste, lumea pădurii.

Acoperit cu zăpadă și învăluit într-o ușoară ceață specifică dimineților montane, drumeagul m-a făcut să trec prin tot felul de stări. Natura părea încremenită sub albul fin, neatins de piciorul omului, dar străbătut des de urme mici și jucăușe sau urme mai mari, amprentate amenințător în zăpadă. Am trecut de nenumărate ori în revistă toată fauna zonei, încercând să vizualizez locul cu doar câteva ore înainte. Imaginația mi-a zburat periculos de mult….

După aproximativ 15 minute și o frumoasă perspectivă asupra Codrilor Seculari Giumalău, am intrat adânc în pădure. Drumul forestier s-a transformat în potecă, iarna a lăsat loc unui alt anotimp iar urcușul a devenit mai greoi. Călcând cu grijă pe cărarea bine întreținută și atent marcată am intrat pe Polița Caprelor. Mă aflam la cumpăna între două bazine hidrografice, Bistrița și Moldova.

Însă, lăsând la o parte detaliile geografice extrem de importante pentru cei care doresc să urce spre Vârful Giumalău, această parte a traseului este absolut mirifică. Cu siguranță, la emoția trăită a contribuit și apariția ușor întârziată a soarelui. Lumina lui blândă mângâia trupurile copacilor și stratul gros de mușchi, transformând totul într-un tărâm feeric. Cum să nu iubești muntele!

Ultima parte și cea mai dificilă

Pierdută în liniștea aproape tulburătoare a pădurii, liniște străpunsă din când în când de cântecul păsărilor abia trezite, nici nu mi-am dat seama când a trecut o oră și jumătate de la intrarea pe traseu. În acest punct am descoperit un marcaj care arată întretăierea dintre două poteci, cea spre Cabana Giumalău și cea spre Vârful Giumalău.

Era cazul să îmi trag puțin sufletul, să fac ceva fotografii și să îmi fac curaj pentru ultima parte care este și cea mai dificilă.

Odată cu dificultatea urcușului au apărut și ceva porțiuni cu zăpadă și gheață. Toate au pălit însă în fața peisajului care se deschidea privirii. De după pâlcurile de jnepeniș, își ridicau siluetele Rarăul și Pietrele Doamnei. Îmbrățișând cu tot sufletul ceea ce mi se oferea la orizont, mi-am amintit faptul că în urmă cu o săptămână, de sus de la punctul de belvedere al Pietrelor Doamnei, căutam cu privirea Vârful Giumalău.

La un moment dat, atunci când peretele muntelui s-a îndreptat de spate și a arătat că-i falnic asemeni bucovinenilor, am găsit un marcaj care îndruma spre un traseu de iarnă. Deși intuiția îmi spunea că nu e bine ceea ce fac, totuși am urmat poteca indicată. Recunosc faptul că m-a lăsat cam fără aer. Greu domnule, greu! Noroc de crampoanele achiziționate cu ceva timp în urmă, încurajările lui Dragoș și doza mea de nebunie. Cât despre traseul recomandat iarna, la întoarcere nu l-am mai urmat, am mers pe cel clasic. A fost mult mai ușor.

Giumalău, acoperișul Bucovinei

După două ore și jumătate de la plecarea de pe Transrarău am ajuns sus, la 1857 metri. Ce-i drept, ultimii metri au fost cei mai grei. Nu din cauza urcușului, ci din cauza vântului. Am înaintat cu greutate, având mereu senzația că sunt luată pe sus.

Aici, pe acoperișul Bucovinei, tronează o cruce care pare a întregi peisajul sacru al Vârfului Giumalău. Monumentul din beton armat are aproape 9 metri înălțime și a fost ridicat pe locul unde exista înainte de 1900 o cruce din stejar. Monumentul ridicat acum aproape o sută de ani a fost realizat de Fondul Bisericesc Ortodox Român Bucovina din Cernăuți. În anul 1915, crucea a fost doborâtă în timpul confruntărilor din primul Război Mondial de către artilerie. Aceasta a fost refăcută în anul 1947 când, la inițiativa pădurarului Dumitru Breabăn și cu sprijinul locuitorilor din Pojorâta, s-a reușit refacerea crucii.

Însă, condițiile meteo vitrege de pe Giumalău au dus la deteriorarea crucii, aceasta fiind din nou în pericol de a se prăbuși. În anul 1998, monumentul fantomatic a fost stabilizat prin numeroase lucrări de refacere și consolidare.

M-am îndrăgostit de Giumalău

N-aș fi crezut că te poți îndrăgosti de un munte. Ei bine, uite că se poate! M-am îndrăgostit de Giumalău și de tot ceea ce oferă el, frumusețe, liniște, împlinire, adrenalină și o perspectivă a Bucovinei cum rar îți este dat să vezi. De sus, din vârful său măturat de vânturi puternice, cuprinzi cu ochii toate plaiurile cuprinse între titanii Ceahlău și Călimani. E o priveliște pe care nu o poți uita.

Coborârea a fost mult mai ușoară și mai rapidă. În aproximativ două ore eram la punctul de plecare pe traseu. Până și peisajul era altul. Stratul de zăpadă de pe Transrarău aproape dispăruse iar temperaturile crescuseră cu aproximativ 10℃. Însă, cea mai mare schimbare era în sufletul meu. Am înțeles că nu există limite, asta pentru că…..limitele suntem chiar noi.

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !