Gerul îmbrățișează începutul de decembrie și mângâie cu blândețe ferestrele luminate. Dincolo de pavăza de sticlă stau ferecate amintirile unor zile de toamnă cufundate în liniște și frumusețe. Pornesc cu ochii minții în căutarea acelui drum care m-a fermecat și m-a purtat într-o lume scoasă parcă dintr-o poveste pudrată cu iubire. O zi pe calea ce duce spre mănăstirile din Bucovina poate fi o zi pe care nu o vei uita niciodată. Poate fi o experiență care ți se lipește de suflet și devine parte din frumusețea vieții. E musai de încercat!

Pe calea mănăstirilor

De la Fălticeni la Rădăuți nu-i cale atât de lungă. Vorbim de 60 de kilometri și mai puțin de 60 de minute. Știu drumul foarte bine pentru că l-am urmat de nenumărate ori. Satele înșiruite de-a lungul șoselei sunt ca niște tablouri pictate cu multă grijă și mare atenție la detalii, acele detalii care te fac să zăbovești, să admiri și să te minunezi. Ș-apoi, însăși panglica de asfalt care taie dealurile în două și șerpuiește agale printre Obcinele Bucovinei are un farmec aparte. Îndeamnă parcă la călătorie.

Multe și frumoase sunt mănăstirile din Bucovina! Sunt comori ale spiritualității românești, sunt adevărate pagini din istoria neamului nostru și, mai presus de toate, sunt ”ajutorul” românilor întru nevoie și alinare. Atunci când spui Bucovina mintea îți fuge instantaneu la aceste minunății, și nu sunt puține. Unele sunt mai cunoscute și mai mediatizate iar altele își ”ascund” existența și povestea de ochii călătorilor grăbiți, reprezentând însă adevărate binecuvântări atunci când sunt descoperite.

Am pornit în acea dimineață de octombrie cu gândul să împletesc un traseu care să cuprindă mănăstirile din Bucovina și care să-mi bucure sufletul și ochii.  Să nu credeți cumva că aveam intenția de a le cuprinde pe toate. Nu ar fi fost cu putință și nici nu îmi doream acest lucru. Am pornit de la ideea că vreau să inițiez o vânătoare de comori și să prind în salba unei zile de toamnă cele mai frumoase nestemate. Acum, când pornesc a vă împărtăși povestea acelei zile, constat că a fost o adevărată aventură.

Mănăstirea Bogdana

Totul a început din Rădăuți, de la statuia lui Bogdan Vodă, cel privit drept întemeietorul Țării Moldovei, stat de sine stătător cu reședința la Baia. Mândra statuie, albă și impunătoare,  împinge parcă silueta domnului spre cer, așa cum își avântă mănăstirea din imediata apropiere turnul clopotniței spre nemărginirea albastră.

Mănăstirea Bogdana, cunoscută și sub denumirea de Biserica Sfântul Nicolae, este prima construcție religioasă de piatră din Moldova, care și-a păstrat forma ei originală. Considerată un adevarat punct de reper în arhitectura bisericească a zonei, mănăstirea impresionează prin frumusețea, simplitatea, delicatețea și eleganța sa.

Mănăstirea Bogdana, și-a purtat peste veacuri cu mândrie și îndârjire numele ”întemeietorului”, rezistând cotropirilor tătare și turcești, jafurilor, războaielor și dominației străine, constituind astfel, de-a lungul timpului, o garanție a spiritului național românesc.

Zidită de Bogdan Vodă, biserica avea să-i devină necropolă atât lui, cât și urmașilor familiei sale. Aici sunt îngropați domnitorii Moldovei până în timpul lui Alexandru cel Bun, dar și rudele familiilor domnitoare.

Nu vă puteți imagina cum arată curtea mănăstirii la început de noiembrie. Iarba verde, trandafirii catifelați, zidurile mângâiate de soare, liniștea odihnitoare și sentimentul că citești istoria ăstui neam pășind fără grabă pe aleile acoperite de frunze ruginii, toate te copleșesc și te bucură în același timp.

Biserica Luca Arbore

După ce am căutat umbra sub acoperișul clopotniței și mi-am scăldat privirea cu priveliștea deschisă de ascunzătoarea clopotelor, biserica fiind închisă pentru renovare, am pornit din nou la drum. Mănăstirile din Bucovina așteptau să-și spună povestea. După doar câțiva kilometri am ajuns în satul Arbore. Aici, în inima acestui sat de bucovineni harnici și aprigi, tronează mândră și dreaptă Biserica Arbore.

Cine nu a auzit de Luca Arbore, omul de încredere al Voievodului Ștefan cel Mare. Acesta a fost portarul Cetății Sucevei aproape 40 de ani, începând din 1486. Istoria spune că în anul 1497, acesta a apărat Cetatea de Scaun, timp de trei săptămani, împotriva asediului polon.

Ctitorie a Hatmanului Arbore, biserica găzduiește în pronaos mormântul acestuia. Boierul a fost ucis din porunca lui Ștefăniță Vodă în anul 1523. Chivotul mormântului este considerat cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina.

Atunci când am intrat pe poarta bisericii razele soarelui cădeau blând pe pereții acesteia. Frescele exterioare, unele dintre ele destul de bine păstrate, degajau o căldură și o luminozitate aparte. Lucrul acesta m-a împins efectiv să mă așez pe banca aflată la umbra unui arbore falnic și să mă bucur de frumusețea locului.

Și pentru că nu ratez niciun turn și cel al clopotniței invita la ascensiune, m-am bucurat puțin și de curtea bisericii văzută de la înălțime.

Mănăstirea Putna

De la Arbore la Putna sunt aproximativ 40 de kilometri iar drumul este unul tare pitoresc. Satele ieșite în cale sunt mândre comunități care viețuiesc în spiritul tradiției de veacuri, aceasta fiind considerată o adevărată religie. Ți-e mai mare dragul să călătorești prin aceste locuri! Ți-e mai mare dragul să cutreieri Bucovina!

Odată ajunsă la Putna am cuprins cu sufletul întreaga lume desfășurată între dealurile ”călcate” de Ștefan și am purces la o plimbare tihnită. Cine ajunge aici e musai să ”asculte” liniștea între zidurile mănăstirii, să se bucure de tabloul proiectat pe retină de frumoasa bisericuță de lemn ctitorită de Dragoș Vodă și să caute înțelepciune la Chilia lui Daniil Sihastrul.

Mănăstirea Putna este locul unde, odată ajuns, simți că respiri istorie. Pășind în curtea mănăstirii  nu știi ce să faci mai întâi, să admiri măreția și eleganța construcției, să simți emoția locului, să întâlnești înaintașii sau să te retragi într-un colț al curții și să îți încarci sufletul cu binecuvântare.

Supranumită Ierusalimul Neamului Românesc de către Mihai Eminescu, Mănăstirea Putna este considerată una dintre perlele arhitectonice, religioase şi culturale din Bucovina. Fiind una dintre cele mai importante ctitoriri realizate de către Ştefan cel Mare dar și locul unde marele domnitor își doarme somnul de veci, Mănăstirea Putna este învăluită în cele mai frumoase povești. Pornind de la cea care explică alegerea locului prin trasul cu arcul de către copiii de casă și ajungând la cea care-l are ca protagonist pe Ciprian Porumbescu cântând în fața Daciei întregi, acestea transformă locul în magie.

Biserica de lemn Dragoș Vodă

La Mănăstirea Putna nu poți doar să ajungi, trebuie să ajungi și să simți locul. Și după ce te încarci cu energie binefecătoare, la câțiva pași de mănăstire, pe traseul Via Transilvanica, poți ”gusta” o altă poveste. Biserica de lemn Dragoș Vodă este cea mai veche biserică de lemn din România şi una dintre cele mai vechi clădiri de lemn din întreaga lume. Povestea spune că biserica ar fi fost construită la Volovăţ, în perioada lui Dragoş Vodă ”Descălecătorul”. Apoi, continuă prin a afirma că în această bijuterie medievală, Dragoș Descălecătorul a fost chiar înmormântat.

Și pentru ca magia locului să fie una care te cuprinde și care te poartă în trecutul ”sfânt” al Putnei, legenda spune că biserica construită de Dragoş Vodă la Volovăţ a fost mutată la Putna în timpul lui Ştefan cel Mare. Marele voievod și-a trimis oștenii, în pragul nopții, să strămute bisericuța de la Volovăț la Putna. Aceasta avea să-i servească ca loc de închinare în timpul construirii Mănăstirii Putna.

Străbătând aleea spre mica biserică de lemn ai impresia că pășești într-o altă lume. E o lume proiectată pe un cer de un albastru infinit și învăluită în pace și liniște. Și dacă e toamnă, calea e presărată cu brândușe gingașe și catifelate.

Chilia lui Daniil Sihastrul

Tot la Putna, ascunsă sub desișul pădurii știutoare de istorie și istorii, șade tăcută Chilia lui Daniil Sihastrul. Acesta, cunoscut ca fiind sfătuitorul lui Ștefan cel Mare, a viețuit aici la adăpostul muntelui o parte din viața sa de pustnic. La această chilie a venit Ștefan cel Mare în anul 1451, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reuseni, Daniil prorocind că în curând va deveni domnitor al Moldovei. Ceea ce s-a și întâmplat în anul 1457. Tot la îndemnul lui Daniil Sihastrul, Ștefan cel Mare construiește Mănăstirea Putna în anul 1466.

Mănăstirea Sucevița

De la Putna la Sucevița e cale scurtă și plăcută ochiului. Satele bucovinene se înșiruie blând și creează o poveste arhaică unică. Chiar și simpla trecere de-a lungul lor reprezintă o călătorie greu de uitat. Însă, odată ajuns în fața Mănăstirii Sucevița, bijuterie între mănăstirile din Bucovina, te scuturi de toate gândurile nepotrivite și cauți ”locul”.

Mănăstirea Suceviţa reprezintă un monument istoric de seamă al ţării noastre, un adevărat centru de spiritualitate și evlavie, datând de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Fiind la început o mănăstire de proporţii modeste, al cărei stareţ a fost chiar fondatorul ei, Gheorghe Movilă, Mănăstirea Suceviţa a fost zidită cu cheltuiala întregii familii, devenind ulterior o adevărată emblemă a boierilor Movileşti.

Având aspectul unei cetăți fortificate, întreg complexul monahal impresionează prin măreție și vigurozitate. Dar, ceea ce iese cu adevărat în evidență este pictura de pe pereții exteriori. Se spune că pictura exterioară a mănăstirii este una dintre cele mai bine păstrate din Bucovina. Cât despre culorile folosite, acestea sunt rupte din lumina soarelui. Văzută la asfințitul soarelui, biserica se transformă într-un giuvaier numai bun de prins pe suflet.

Și cum orice loc lăsat de Dumnezeu pe pământ are și o poveste care-i dă farmec sau poate îi adâncește misterul, și Mănăstirea Sucevița duce cu ea o frumoasă legendă. Se spune că o localnică s-a oferit să ajute la ridicarea mănăstirii, cărând cu al ei car tras de bivoli piatra necesară construcţiei. Timp de 30 de ani, fără întrerupere, nu s-a dat în lături de la a trudi alături de cei care ridicau zidurile mănăstirii. Dorinţa femeii era aceea de a fi înmormântată în biserică. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, însă pentru ca amintirea și jertfa ei să nu se şteargă, i s-a pus pe turnul clopotniţei chipul cioplit în piatră.

Pasul Ciumârna

Ziua petrecută descoperind mănăstirile din Bucovina se poate sfârși chiar așa cum a început, ca o poveste. Trebuie doar să treci Pasul Ciumârna ca să ajungi în Sadova, apoi în Câmpulug Moldovenesc. Aici, la altitudinea de 1000 de metri, se află o palmă uriașă, un monument pe cât de straniu pe atât de iubit de turiști. Monumentul Palma din Pasul Ciumârna a fost ridicat în anul 1968, la finalul lucrărilor de la drumul ce leagă Sadova de municipiul Rădăuţi.

Cunoscătorii spun că, în anii 60’, două echipe de muncitori au început construcţia şoselei din cele două direcţii, Rădăuți și Sadova. După opt ani de muncă grea, timp în care s-a lucrat în condiţii foarte grele, muncitorii au finalizat drumul șerpuitor care taie Obcina Mare. Pe lângă şoseaua propriu-zisă, drumarii au realizat 19 poduri şi nu mai puţin de 180 de podeţe din beton armat. Se spune că în punctul în care s-au întâlnit cele două echipe și au bătut palma s-a construit şi monumentul Palma.

Bucovina i-o poveste care trebuie citită filă cu filă, trăită anotimp cu anotimp și simțită cu tot sufletul. După această inițiere, acest tărâm iubit de natură, de oameni și de Dumnezeu,  devine o stare de spirit.

Hai în Bucovina, Că-i tare frumos la noi!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here