MAGIA IERNII PE TRANSRARĂUMAGIA IERNII PE TRANSRARĂU

Nu-i alta mai pricepută în a îmbrăca muntele în straie mândre decât iarna cea degrabă aprigă. Și, când își desăvârșește opera, dă repede de veste că e rost de hoinăreală. Abia am așteptat semnalul.

Am pornit la drum într-o dimineață însorită de ianuarie. Am urmărit toată săptămâna prognoza meteo și m-am bucurat să văd că ninsorile au luat cu asalt plaiurile din nordul Moldovei. Așa că, după cele câteva zile în care norii au cernut fulgi albi și pufoși asupra Pietrelor Doamnei transformându-le în adevărate creații fantomatice rupte parcă din nemărginirea norilor, am luat calea muntelui. Nu vorbim despre orice munte și nici despre orice drum. Vorbim despre străjerii stâncoși ai Bucovinei, Munții Rarău, și despre drumul învăluit de peisaje care te lasă fără grai, Transrarău.

Prima experiență de pe Drumul Comorilor a fost la adăpostul verii. Atunci, muntele și-a dezvăluit frumusețea unică bucurându-se de mângâierea tandră a soarelui, de spectacolul cerului și de nemărginitul ocean de verdeață aruncat parcă fără măsură asupra culmilor domoale. Citește articol TRANSRARĂU-DRUMUL COMORILOR.

Admirând acel tablou care se lipește iremediabil de suflet am avut strania senzație că acea emoție se va mai repeta, în același loc, la aceeași intensitate. Atunci, în acea frumoasă zi de 4 iunie am hotărât să dau curs dorinței născute cu atâta determinare în sufletul meu și să revin pe Transrarău atunci când iarna se va înstăpâni peste aceste locuri. Zis și făcut!

Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, a fost ziua în care iarna mi-a demonstrat că poate, fără prea mult efort, să transforme muntele într-un loc plin de magie.

După ce am lăsat în urmă orașul Câmpulung Moldovenesc și am admirat gospodăriile împovărate de cușme albe sclipitoare din Pojorâta, am început urcușul spre Cabana Rarău. Drumul a fost o splendoare. Nu m-am putut abține să nu opresc de câteva ori mașina pentru a imortaliza pădurea acoperită de un strat generos de zăpadă. Brazii erau atât de încărcați încât aveam senzația că sunt gata-gata să cedeze sub greutatea pledului țesut cu atâta măiestrie de bătrâna iarnă.

Calea șerpuită care străpunge muntele cu atâta determinare devenea din ce în ce mai îngustă și din ce în ce mai afundată în omătul gros. Zeci de minute am mers într-un peisaj scos parcă din Regatul de gheață. Era atât de frumos încât fotografiile făcute m-au uimit chiar și pe mine.

La un moment dat, Rarăul s-a cufundat în ceață. Era clar faptul că muntele mă încerca. Oare sunt demnă de ceea ce voi descoperi acolo unde cerul albastru se unește cu stâncile golașe? Cu zâmbetul pe buze și cu mașina așezată temeinic pe drumul străjuit de fantasme albe am ajuns la cabană.



Booking.com

Abia am așteptat să ajung aici. Am lăsat mașina în parcarea cabanei și am pornit la pas să înfrunt stratul de zăpadă. De la Cabana Rarău pornesc câteva trasee extrem de ofertante pentru cei care iubesc muntele. Cel mai ”bătătorit” este circuitul care duce la Pietrele Doamnei. În sezonul cald, poteca ce se afundă printre brazii semeți este doldora de aventurieri. La capătul acesteia se dezvăluie comorile Rarăului, stâncile înalte de 70 de metri aflate la altitudinea de 1634 de metri.

Spectaculoasele formațiuni impresionează atât prin frumusețe cât și prin legendele care le învăluie. Cele mai cunoscute sunt cele legate de Petru Rareș și de Doamna sa Elena. Însă, cea care stârnește imaginația povestește că un fulger a despicat vârful muntelui în două. Astfel, mânia diavolului s-a abătut asupra muntelui deoarece a îndrăznit să adăpostească în adâncurile sale comoara unui rege.

Nu m-am aventurat foarte mult pe traseu, însă, am întâlnit mulți temerari încercând să-și facă drum prin zăpadă. Locul, povestea lui și haina pe care natura o îmbrăcase la ceas de ianuarie m-au vrăjit deopotrivă. Doamne, câtă frumusețe am cuprins cu ochii!

Parcă intrasem în pădurea fermecată. Brazii cercelați, stâncile transformate în adevărate nestemate, zăpadă cu nemiluita și o liniște desăvârșită de albul imaculat au creat un cadru de poveste. Să vă spun că s-a lăsat cu o bulgăreală, așa ca în copilărie, și cu o transformare a potecii într-un derdeluș? Nici nu se putea altfel.

Muntele și iarna sunt două elemente care, atunci când se întâlnesc, se împletesc atât de frumos, aproape de perfecțiune.

Acolo, în marea de zăpadă, aproape de cer, am simțit că legătura mea cu Rarăul nu s-a sfârșit aici. L-am admirat atunci când soarele verii îl îmbrățișa cu tandrețe și l-am iubit atunci când iarna l-a transformat într-un uriaș alb. Ce urmează? Mireasma florilor proaspete de primăvară puse la adăpostul stâncilor răzlețe. Atunci se va contura o altă poveste.

Până atunci vă las să vă delectați cu bucatele gustoase de la Hanul Păstrăvarului. Îl găsiți în Pojorâta, de îndată ce vă aventurați pe Transrarău. E o locație pitorească și plină de arome bucovinene. Merită osteneala!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

 

Materialul poate fi citit și pe ZdpN!

www.ziaruldepenet.ro 

facebook.com/ziaruldepenet

twitter.com/ZiaruldepeNet



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *