Anul ăsta-i dedicat călătoriilor pe plaiuri mioritice. Nimic mai simplu, o să spuneți! Ei bine, nu e chiar atât de ușor să alegi din bogăția turistică autohtonă. E chiar greu. Și asta pentru că, în orice zonă a țării îți îndrepți privirea, locurile, oamenii și poveștile te îmbie la a-ți face bagajele și a porni la drum. Doamne, chiar îmi era dor să pregătesc rucsacul pentru călătorie! Așa că, atunci când am decis să mă reîntâlnesc cu frumoasa zonă a Maramureșului, bagajul a fost gata în mai puțin de o oră. Un adevărat record!

Maramureșu-i o filă de poveste care, odată citită, îți intră în suflet și nu-ți mai iese. Și pentru că fiecare poveste are un filon magic, povestea Maramureșului mi-a scos în cale magicul chalet de la Magnolia Resort din Vișeul de Sus.

Atunci când am făcut planurile pentru călătoria în Maramureș am căutat o cazare care să mă ferească de aglomerația din zonele turistice, care să-mi ofere intimitate și care să mă facă să mă simt ca acasă. În vremurile pe care le traversăm acum, cred că marea majoritate a călătorilor își doresc acest lucru. Dar, cine ar fi crezut că la Magnolia Resort voi avea parte de o experiență care poate fi greu descrisă în cuvinte. Aici, e musai să vii și să simți pe propria piele ”îmbrățișarea” unor oameni frumoși și povestea unui colț de rai binecuvântat cu o frumusețe sălbatică.

Cum ajungi la Magnolia Resort

Situată la marginea Parcului Național Munții Maramureșului, în zona verde și proaspătă a orașului Vișeul de Sus, Magnolia Resort e un adevărat muzeu tradițional în aer liber. Sentimentul că vei avea parte de o experiență unică îl ai chiar din momentul în care, din drumul principal, intri pe drumeagul îngust și prăfuit care pare scos din poveștirile lui Calistrat Hogaș. Acesta se dovedește a fi o aventură cu urcușuri umbroase, gospodării tăcute și verdeață cu nemiluita. Iar când ajungi la destinație, tragi aer adânc în piept și oftezi a satisfacție maximă. Ce urmează? Doar relaxare….

Ce oferă resortul

Magnolia Resort este un complex format din cinci unități de cazare realizate după un concept tradițional. Trei dintre ele pun la dispoziție mai multe camere pentru cazare iar două sunt destinate unei singure familii. Toate clădirile sunt răspândite pe un areal verde destul de generos, asta făcând ca intimitatea celor care ajung și se cazează aici să fie desăvârșită.

Zilele petrecute în chaletul de la Magnolia Resort au fost efectiv de poveste. Cele două prezențe feminine, Ana și Adrianna, au fost cele care au ”aruncat cu praf de stele” peste diminețile savuroase și colorate și peste serile romantice de pe culmea dealului de deasupra Vișeului. Ca să nu mai spun de îngerașii cu păr cârlionțat care împrăștiau veselie și drăgălășenie prin iarba înaltă și căutau omiduțe mici, doritoare să se transforme în fluturași. Cum să nu te simți ca acasă!

Siguranță și intimitate

Atunci când am căutat cazarea mi-am dorit siguranță. Nu toți ne-o dorim acum? Am avut mai mult decât atât. Am avut micul dejun în natură, la umbra copacilor înalți care îmbrățișau tandru căsuța magică, am avut cine sățioase și surprinzătoare acompaniate de trilul greierilor, am avut relaxare în hamacul din mica livadă sau în cel de pe terasa proprie și am avut parte de un spa ca la carte folosind sauna surpriză de la parterul chaletului.

A fost odată o vreme în care iubitorii de călătorii puteau să-și facă planuri doar în visele lor. A fost greu, chiar dureros. Dar, atunci când ”drumurile” s-au deschis, planurile au prins viață iar dorințele ”călătoare” s-au îndeplinit. Și pentru că fiecare dorință înfăptuită aduce magie, eu am găsit flacăra acesteia la Magnolia Resort. Mi s-a făcut dor…….

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.