Atunci când am ales Maramureșul ca destinație pentru o scurtă călătorie, mi-am dorit ca aceasta să fie una ieșită din tipare. Asta însemna să renunț la planurile clasice, cele care cuprindeau obiectivele arhicunoscute, și să caut locuri noi, locuri care să mă surprindă atât prin povestea lor cât și prin ”vizualul” oferit ochilor. Nimic mai simplu. Asta pentru că în Maramureș, oriunde ai merge, dai peste oameni frumoși, sate care au oprit timpul în loc, culmi care-și scaldă fruntea în albastrul cerului și întinderi de apă….de poveste. Și uite așa, am descoperit o adevărată bijuterie a Maramureșului, Lacul Albastru.
Lacul Albastru, arie protejată de interes național, este situat pe teritoriul administrativ al orașului Baia Sprie, la poalele Munților Gutâi. Format prin prăbușirea unei vechi galerii de mină, de pe filonul Domnișoara, în jurul anului 1920, lacul a devenit cunoscut în întreaga lume prin intermediul poveștilor care-l înconjoară. Unele sunt rupte din imaginația bogată a locuitorilor zonei iar altele se bazează pe informații reale.
Poveștile lacului
Deși Lacul Albastru reprezintă un ochi de apă cu formă eliptică și cu o adâncime de aproximativ 4 metri, poveștile susțin cu totul altceva. Se presupune că adâncimea ar fi cu mult mai mare și, mai mult decât atât, lacul ar avea legături subterane cu Marea Neagră. Apoi, pentru ca suspansul și senzaționalul să fie și mai mult accentuate, unele voci ar spune că din cauza galeriilor de sub lac, orașul ar fi în pericol să se scufunde.
Însă, cea mai frumoasă poveste a lacului este aceea care explică unicitatea culorii sale. Compușii sulfuroși care s-au dizolvat în apă atunci când a luat naștere Lacul Albastru fac din acesta un adevărat spectacol vizual. Astfel, în funcție de sezon, poziția soarelui sau temperatura apei, anotimpurile se oglindesc diferit în luciul de apă din Baia Sprie. Primavara lacul are culoarea albastru deschis și albastru închis, vara are culoarea verde închis, uneori cu reflexe de smarald, iar toamna devine verde închis și uneori maro.
Cum ajungi la Lacul Albastru
Traseul spre Lacul Albastru pornește din centrul orașului Baia Sprie, pe lângă Biserica Adormirea Maicii Domnului, urcând pe străzile Minei apoi pe Ghioceilor. Spun urcând pentru că, deși eram în mașină, aveam impresia că și eu depuneam efort pentru a parcurge traseul aflat destul de în pantă. Pe lângă pantă, e ușor dificil și faptul că strada este destul de îngustă. M-am rugat puțin să nu vină vreo mașină din sens opus. Însă, atunci când s-a întâmplat, totul s-a terminat cu bine.☺ Pentru cei mai aventuroși, se poate face această parte a traseului, pe jos. Cred că ar dura în jur de 15-20 de minute. Eu am ales mașina, împinsă de cele 30℃ care efectiv ”aprindeau” aerul.
După ce am ajuns la poalele pădurii, am lăsat mașina în parcarea ”naturală” și am pornit spre lac, urmând îndeaproape marcajele de pe copaci.
Poteca prin pădure, deși este scurtă, este foarte obositoare. Urcușul presupune ceva efort iar solul este destul de dificil fiind o combinație între rocă, rădăcini ieșite la suprafață dar și porțiuni ușor umede. Totuși, cu încălțămintea potrivită și cu sursa de hidratare la purtător, se poate.
După ce am ”cucerit” traseul în doar 15 minute, am descoperit bijuteria zonei, Lacul Albastru. Înconjurat de pini falnici care-și reflectă silueta în luciul spectaculos al apei, lacul e o adevărată oază de frumusețe și relaxare.
Recunosc faptul că atunci când am ajuns la Lacul Albastru am rămas puțin surprinsă. Nu mă așteptam să găsesc în jurul său atâta forfotă. Localnici, turiști români și străini, toți se bucurau de zona umbroasă din jur și de binecuvântarea unei bălăceli în apa răcoroasă.
Lacuri la fel de…albastre
Tabloul meu imaginar, asemănător cu cel de la Ochiul Beiului din Cheile Nerei, s-a spulberat ușor. Aici se poate înota. Nu știam lucrul acesta. Ba mai mult, era amenajat și un loc pentru sărituri. Informațiile ulterioare m-au făcut să înțeleg și faptul că, deși în lac nu trăiește nicio vietate din cauza compozitiei de sulf si cupru, apa nu este periculoasă pentru cei care înoată în el. Atunci, gândul m-a dus la Ochiul Albastru din Albania. Aceeași culoare, aceeași frumusețe și aceeași distracție în jurul său.
Ceea ce m-a deranjat puțin a fost faptul că a trebuit să mă chinui pentru a realiza câteva fotografii fără să am în prim-plan costume de baie, saltele de apă sau pături de picnic.☺
Concluzia mea este aceea că, pentru a surprinde frumusețea și unicitatea luciului de apă, trebuie să ajungi la Lacul Albastru atunci când e ceva mai frig. Poate primăvara sau poate toamna, iar pentru aventuroși….în toiul iernii.
Totuși, chiar dacă nu am reușit să stau în contemplare pe malul lacului și nu am avut parte de un tablou încremenit în frumusețea sa, nu îmi pare rău că am ajuns la lac. Merită!
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!
Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!
Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook și dă follow pe instagram !
