Dacă te afli în zona Brașovului și drumul te duce spre Sighișoara, e musai să te oprești pentru câteva clipe și să asculți povestea frumoasei Cetatea Rupea. Așezarea sa la răscrucea drumurilor care leagă cele trei provincii românești, Transilvania, Moldova și Țara Românescă, îi conferă acestei cetăți o importanță strategică covârșitoare. Mai mult decât atât, plasarea acesteia în tumultul istoriei, existența sa zbuciumată și interesanta arhitectură, clasifică frumosul edificiu în rândul celor mai spectaculoase fortificații din țară.
Cum ajungi la Cetatea Rupea
Ziua în care am descoperit Cetatea Rupea a fost una de poveste. Traseul ne-a purtat prin locuri care ți se lipesc de suflet și rămân acolo sub forma unor amintiri frumoase, colorate, neprețuite. După atmosfera unică și elegantă a Palatului Brukenthal din Avrig și fluturașii din stomac simțiți în grădina Castelului de Lut din Valea Zânelor, drumul a șerpuit agale pe la poalele Făgărașilor dezvăluind sate cuminți, sate adevărate, sate neatinse parcă de vreme și vremuri. În acest peisaj plin de liniște și frumusețe, deodată, s-a arătat impunătoare, ca o spirală ce tinde să se ridice la cer, Cetatea Rupea. Imaginea ne-a lăsat fără cuvinte și ne-a îndemnat să ne abatem de la drum și să urcăm dealul Cohalmului pentru o lecție de istorie.
Șoseaua proaspăt asfaltată ne-a condus până în fața cetății. Aici am avut surpriza să găsim două parcări, mai mult decât generoase, una pentru autocare și una pentru mașini mici. Ne-am bucurat că nu a mai trebuit să căutăm disperați un loc pentru mașină, așa cum suntem obișnuiți să o facem când vrem să vizităm ceva pe plaiurile natale, și am luat la pas drumul cetății.
Istoria Cetății
Zidurile înalte și groase adăpostesc, pe o suprafață de 11 ha, turnuri, curți interioare, depozite, capele și alte acareturi. Toate acestea datează de prin 1324, la vremea respectivă, Cetatea Rupea fiind găsită în hrisoave sub numele de Kuholm. Deși pare un nume destul de ciudat, acesta face referire la roca pe care a fost ridicată fortificația, bazaltul.
“Viața” acestor ziduri m-a impresionat și m-a determinat să calc pe aleile îngrijite, cu mai mare grijă și cu multă emoție. Atestarea sa documentară, mai sus menționată, vine și cu o poveste în care cetatea a servit ca refugiu al sașilor răsculați împotriva regelui Carol Robert de Anjou al Ungariei. Apoi, în secolul al XVII –lea, în timpul invaziilor turcești, un incendiu puternic încearcă să îi nimicească zidurile.
Deși trecută prin multe încercări, cetatea nu este răpusă și, în timpul epidemiei de ciumă din 1716, își deschide larg porțile devenind refugiu pentru cei din zonă. Însă, ceea ce m-a cucerit pe mine și m-a făcut să privesc cu alți ochi întreaga zonă a fost povestea conform căreia, marele Decebal s-ar fi sinucis pentru a nu fi prins de romani, aici, în cetatea Rumidava. Deci, existența fortificației este mult împinsă în trecut, până în vremea dacilor.
În Cetatea Rupea
Ora la care am ajuns în Cetatea Rupea era destul de înaintată, lucru care ne-a avantajat din mai multe puncte de vedere. În primul rând, soarele dogoritor își mai pierduse din intensitate, apoi, numărul vizitatorilor era destul de redus. Norocul nostru! Ceea ce am descoperit după zidurile exterioare a fost o adevărată încântare.
Am fost întâmpinați de o așezare foarte bine organizată și stratificată pe trei incinte: Cetatea de sus, Cetatea de mijloc și Cetatea de jos. Imediat cum am intrat în Cetatea Rupea, atenția ne-a fost captată de o fântână foarte adâncă, 59 m și frumos amenajată. Aceasta datează din anul 1623 și se spune că nu a secat niciodată.
Am înaintat încet pe aleile înguste dar atent amenajate și ne-am bucurat de tot ceea ce ne-a oferit cetatea. Zidurile înalte încadrau perfect o lume plină de povești, povești trăite de cei care au locuit în această cetate, sau de cei care au fost pasageri prin ea. Am admirat verdele incredibil al ierbii care se întindea până sub zidurile scăldate de soare, am simțit parfumul trandafirilor care îndulceau prin culoarea lor peisajul ușor prea serios, și am bătut la pas fiecare potecă care ne-a condus mai sus și mai sus, până în cel mai înalt loc al cetății.
Turnurile de apărare
Am încercat să “cucerim” cele mai importante turnuri, patru dintre ele fiind cele care se impun prin înălțime și prestanță. Turnul Porții cu rol de apărare, Turnul Slăninii care avea ca rol depozitarea alimentelor, Turnul Slujitorilor de unde străjerii păzeau cetatea, Turnul Cercetașilor, și multe alte turnuri ne-au trezit curiozitatea.
Priveliștile care se dezvăluie, odată ajunși sus, sunt unice și greu de descris în cuvinte. Ai parte de o imagine plină de culoare, în care dealurile verzi încadrează cu grație casele perfect așezate de-a lungul șoselei. Ici, colo, câte o turlă de biserică străpunge ordinea locului, amintindu-ne faptul că cineva acolo Sus știe adevărata poveste a locului.
Trăiește poveștile cetății
Trebuie să recunosc faptul că imaginea actuală a cetății te îndeamnă să îi treci porțile și să îi asculți povestea. Câteva fotografii găsite pe internet înfățișau o imagine dezolantă a celei care este considerată una dintre cele mai vechi așezări din România.
Vremea și vremurile și-au spus cuvântul și încet, încet, cetatea a devenit prin anii ’90 o ruină. Am citit chiar faptul că, la un moment dat, Cetatea Rupea a rămas izolată pe dealul din localitate deoarece drumul de acces s-a surpat. Bijuteria pe care eu am avut ocazia să o vizitez a apărut în urma unui amplu proces de restaurare. Rezultatul este uimitor, fiecare bucățică de zid respirând istorie.
Sentimentele trăite mergând agale pe aleile șerpuite, poveștile care învăluie în mister zidurile și peisajele de o frumusețe rară, sunt doar câteva motive care îndeamnă călătorul să bată la poarta Cetății Rupea. Celelalte, și nu sunt puține, trebuie descoperite și trăite acolo!
