Doamne, ce zi frumoasă! Niciodată, parcă, nu a fost soarele mai frumos și cerul mai expresiv. E clar! Toamna mă pune la încercare, îmi cotrobăie în suflet și mă descoase. Știe ea că îmi place să stau la taclale, că ador momentele astea când pot să dau frâu liber gândurilor, cuvintelor, sentimentelor. Nu mă întrerupe niciodată și nici nu mă contrazice. Se subînțelege că e mereu de acord cu mine, cu poveștile mele, cu muzica mea și cu ”Paradisul” meu.
Ne așezăm, eu în balansoarul meu roșu, ea între frunzele ei colorate, eu cu cafeaua mea aromată în față, ea cu aroma de dovleac mult prea copt și mult prea îmbrățișat de nucșoara înecată în zahăr brun. Ne privim intens și ne complimentăm fără cuvinte, fără efort și fără minciuni politicoase. Nu am cum să nu îi observ eleganța și senzualitatea care îi răzbat din toți porii. E atât de frumoasă! An de an, sfârșitul de octombrie mă face să mă reîndrăgostesc de ea.
Mă privește ștrengărește, cu ochii migdalați și cu zâmbetu-i misterios. Înțeleg multe din privirea ei, înțeleg faptul că mă place, că îmi scoate în față multe oportunități, că mă provoacă și…că mă consideră parte din frumusețea ei. Mă simt parte din frumusețea ei…
Sorb din cafeaua ușor prea fierbinte și mușc cu poftă din prăjitura care își împrăștie cu repeziciune aromele în toată ființa mea. E momentul în care, ea, toamna cea șăgalnică, mă întreabă direct:
Ești fericită?
Pulbere de stele, culori împletite într-un curcubeu nesfârșit, fluturi jucăuși deasupra lanurilor de floarea soarelui, inimi…mii de inimi bătând în ritmul unei partituri nemaiauzite, toate se învârt în jurul meu. Cafeaua se transformă într-o licoare magică, o adevărată poțiune care mângâie rațiunea. Sprâncenele se ridică ușor iar aerul pare puțin mai parfumat decât de obicei. Asta doar pentru că odorizantul de cameră și-a revărsat parfumul de lavandă.
Dacă eu sunt fericită? Stai puțin! Ce e fericirea?
Privesc dincolo de mine, dincolo de fereastra mea scăldată de razele soarelui, dincolo de ochii fetei cu bucle aurii care își ține de mână băiețelul mult prea cuminte, dincolo de inima vânzătoarei care îmi întinde pachetul de unt fără să mă privească și dincolo de ziua de ieri…
Ce văd? Văd oameni care se bucură de clipe fericite alături de cei dragi, văd mame fericite, văd copii fericiți, văd inimi fericite, văd tinere radiind de fericire, văd…aparent multă fericire. De ce aparent? Pentru că sunt convinsă de faptul că prea puțini dintre actorii acestui magnific film numit simplu, viață, știu cu adevărat ce este fericirea.
Ea este Raluca, o superbă domnișoară înaltă, cu părul vălurindu-i catifelat peste umerii dezgoliți și albi, cu ochii albaștri ca marea și zâmbet fermecător. Raluca și-a găsit în sfârșit rochița mult visată, acel ”must have” al trendului de toamnă. Miile de buline îi îmbracă perfect corpul. Va arăta demențial la prima ședință de birou. Va întoarce multe priviri. Raluca e fericită!
Faceți cunoștință cu Sanda, acea bomboană de fată minionă, cu o gingășie aparte în priviri, cu părul mult prea cârlionțat și cu un umor molipsitor. Sanda și-a căutat mult timp fericirea. Acum, poate spune că i-a surâs norocul. Jobul dorit i-a apărut în viața sa, așa ca de nicăieri. A visat ani întregi la această clipă, la acest moment care o va împlini cu adevărat. Sanda e fericită!
Uite-o pe Crina! Ce tipă mișto! Crina e genul acela de fată pe care și-ar dori-o oricine în grupul de prieteni. E mereu cu zâmbetul pe buze, mereu pusă la patru ace, ca scoasă din revistă, mereu cu sfaturile la ea și mereu cu ciocolată albă în poșetă. Poți să spui despre Crina că nu e fericită? Nu știu, însă, ea îți va spune că nu-și mai încape în piele de fericire pentru că abia acum, el, are ochi pentru ea. În sfârșit, Crina e și ea fericită!
Toamna îmi dă o lecție. Ascunde soarele acela atât de frumos și de tandru în spatele unui nor. Zâmbesc…Știu ce vrea să îmi spună, știu foarte bine ce vrea să facă. Eu nu sunt Raluca, nu sunt nici Sanda și nici Crina. Eu sunt Sabina și sunt fericită pentru că așa aleg eu să fiu. Sunt fericită chiar dacă nu am rochia cu buline mult prea mediatizată de reviste, sunt fericită cu jobul meu, apropo, îl consider cel mai frumos dintre toate, și eram fericită și înainte de a-și îndrepta el ochii spre mine. Îmi asum atunci când spun că, probabil fericirea mea l-a atras la mine.
Deci, să ne înțelegem! Fericirea nu este o stare, nu este o dorință împlinită, nu este zbor de flururi în stomac, nu este un moment care are început și sfârșit, fericirea este o alegere. Alegi sau nu să fii fericit.
Eu am ales să fiu fericită în blugi, să fiu fericită cu părul ciufulit, să fiu fericită în sala mea de clasă, să fiu fericită cu băieții mei care zâmbesc în poza de familie, să fiu fericită cu prietenii mei zăpăciți, să fiu fericită chiar dacă afară este înnorat și…să fiu FERICITĂ!
Acum, fie vorba între noi, am și eu momentele mele când mai cad în melancolie. Cred că e normal să îți mai tragi sufletul puțin și să îți îndrepți gândurile spre…norii cenușii care apar din când în când la orizont. Dar, important este să înțelegi lecția pe care toamna vrea să ți-o dea. Și norii cenușii aduc fericire. Asta doar dacă tu îți dorești.
Nu mă aștept să fiu înțeleasă, pot fi și criticată, dar, îmi doresc să plantez acolo, în locul acela tainic din sufletul fiecăruia, o sămânță mică, mică. Fericirea este aici, lângă tine, lângă mine, lângă noi, așteaptă să fie luată de mână, acceptată și lipită temeinic cu lipici cu sclipici de lista lucrurilor pe care trebuie să le faci în viață.
Așa că, FERICIRE în pijamale de bumbac, ușor uzate și cam demodate….FERICIRE savurând o plăcintă cu legume în loc de o friptură sofisticată….FERICIRE ascultând trupa preferată, în dormitor, în detrimentul unui concert live….FERICIRE cu fire albe care înfloresc timid la umbra castaniului ales cu grijă de o prietenă pricepută în hair styling….FERICIRE cu îmbrățișări sincere, zâmbete largi cât cerul de toamnă, cuvinte simple dar atât de frumoase, plimbări de mână și alegeri făcute având mereu în minte cuvintele : Da, eu aleg să fiu fericită!
Tu ce alegi?
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺
Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook și dă follow pe instagram !
Buna! Iti multumesc pentru articol.
Mereu ma intreb de ce oamenii nu sunt fericiti, ce le lipseste, cand e asa usor!
Cred că e în natura noastră umană să ne complicăm, să alegem varianta mai grea a vieții. Important e însă, ca în final, să învățăm că stă în puterea noastră să ne gestionăm trăirile. Mulțumesc pentru clipele petrecute pe „tarabă”!?