Cui nu-i plac poveștile, mai ales cele spuse cu un talent aparte de însăși Mama Natură! Cui nu-i place să se piardă ore în șir într-un tărâm care pare rupt dintr-o altă lume, una magică! Pentru cei interesați, am un pont, Grădina Zmeilor. Hai că-i vreme de hoinăreală!

Cum ajungi la Grădina Zmeilor

Grădina Zmeilor este o arie protejată de interes național, fiind o rezervație naturală de tip geologic, floristic, faunistic și peisagistic. Situat în județul Sălaj, arealul acestei rezervații naturale se află la 10 km distanță față de orașul Jibou, în bazinul Almașului, pe teritoriul vestic al satului Gâlgău Almașului.

Deși este ușor de ajuns la Grădina Zmeilor, aceasta fiind în imediata apropiere a drumului național DN1H care leagă municipiul Zalău de Jibou, atunci când pășești pe poteca care te introduce în povestea locului simți că te afli la capătul pământului. Liniștea, frumusețea, peisajul unic și legendele care împânzesc întreaga rezervație, fac din aceasta un obiectiv turistic extrem de prețios.

Tare mi-au plăcut basmele cu Zmei și Feți-Frumoși! Le citeam mereu cu sufletul la gură și cu imginația ajunsă la cote maxime. Ei bine, când am aflat că pot păși pe tărâmul giganților și chiar pot să-i întâlnesc, nu am stat pe gânduri. Cu planurile bine puse la punct și cu traseul bine stabilit, am purces la drum. Nerăbdarea era mare și era alimentată de fotografiile găsite pe internet. Acestea ”descriau” zona ca fiind una extrem de ofertantă din punct de vedere vizual.

Nu știu dacă există vreun timp potrivit pentru o plimbare pe poteca din Grădina Zmeilor. Cu siguranță, fiecare anotimp conferă zonei eleganță și mister. Eu am ales vara, mai precis o dimineață însorită de august. A fost timpul meu…

La intrarea pe traseul care durează aproximativ o oră se află o parcare destul de generoasă. Am lăsat mașina acolo și am urmat poteca pietruită. Aceasta, destul de îngrijită și accesibilă tuturor vârstelor, se adâncește încet încet într-o pădure umbroasă și cam ciudată. De ce ciudată? Pentru că e o împletire stranie, dar atât de atrăgătoare, între perfecțiunea pădurii și imperfecțiunea formelor sculptate în Dealul Închieturii.

Traseu de o oră

Călcând apăsat pe cărarea bătătorită, din loc în loc pudrată cu nisip fin, urcând scări pavate sau confecționate din lemn, am ajuns în mai puțin de o jumătate de oră pe un platou care dezvăluie un view de poveste. De acolo de sus, se întinde în fața ochilor Valea Uriașilor.

Fata Cătanii, Zmeul și Zmeoaica, Moșu, Călugării, Căpitanul, Soldații, Eva, Dorobanțul, Degețelul și Sfinxul sunt numele formațiunilor bizare formate prin acțiunea înghețului-dezghețului, vântului, a apei și a proceselor gravitaționale.

Cei care ajung la punctul de belvedere au parte de o surpriză, un foișor. La umbra lui am pătruns în povestea locului și m-am îmbătat cu acea energie pe care doar natura ți-o poate oferi. Că tot veni vorba de povești, există una care ajunge pe buzele tuturor celor care poposesc aici, în Grădina Zmeilor. Se spune că o frumoasă fată care trăia pe aceste meleaguri era îndrăgostită de un soldat. Mama vitregă a fetei nu era de acord cu dragostea lor şi a blestemat-o pe aceasta. Astfel, fata s-a transformat în stană de piatră. Formațiunea stâncoasă care a inspirat această legendă nu mai există, fiind distrusă de inundațiile din 1973.

După un mic popas pe platoul care oferă o frumoasă perspectivă asupra zonei, am pornit pe poteca ce se îndrepta spre baza formațiunilor stâncoase. Odată ajunsă aici m-am simțit ca Alice în Țara Minunilor. Pereți înalți care par a nu se mai termina, deschizături misterioase, cărări care dezvăluie secrete ale pădurii, toate fac parte din decorul acestui spectacol al naturii. Merită văzut!

Vizitează și tu Grădina Zmeilor!

După o plimbare de aproximativ o oră prin Grădina Zmeilor, am ajuns din nou la parcarea în care am lăsat mașina. O adevărată aventură! Ce ar fi putut urma după o astfel de poveste ”încinsă” de soare? Una care dezvăluie un apus de pus în ramă. Găsiți experiența aici!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here