Cu snowmobilul pe crestele Munților Călimani

Povestea unei zile în Țara Dornelor se poate ușor transforma într-o experiență unică atunci când întâlnești oamenii potriviți. Astfel, frumusețea locurilor capătă o strălucire aparte, amintirile create pe aste meleaguri devin dorințe pentru viitor iar lista de prieteni se mărește considerabil.

Ei bine, iarna a cam stat agățată de crestele Munților Călimani până hăt prin aprilie. De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, încă bântuie prin Pietrosul Călimanilor. Mărturie vorbelor mele stau crestele albe care străpung orizontul primăvăratic. Și, privind la uriașul fantomatic ce pare a fi pictat pe albastrul infinit al cerului, gândul îmi zboară la ceea ce am trăit într-o frumoasă zi de ianuarie.

Cine nu a trăit până acum o zi de iarnă autentică, cu tot ceea ce implică ea, e musai să poposească în Șaru Dornei, comuna suceveană așezată tihnit la poalele Munților Călimani. Ce înseamnă iarnă autentică? Înseamnă ger usturător, zăpadă cu nemiluita, coșuri fumegânde care își ridică ruga spre cer, tablouri arhaice care par scoase din albume de artă, bucurie și căldură împrăștiată de sufletele oamenilor care viețuiesc aici, în ”tărâmul iernii”.

Într-o astfel de zi autentică de iarnă, în Șaru Dornei, l-am întâlnit pe Tibi. Vieriu Silviu Tiberiu este un iubitor de munte și un ”magician” care mânuiește potecile Munților Călimani cu grijă și cu suflet. Eu l-am numit încă din prima clipă, omul cu adrenalina.

Ce poți face, într-o zi de iarnă la -20℃? Poți să stai la adăpostul căldurii și să admiri peisajul de dincolo de fereastră sau poți să ai parte de o experiență fantastică. Am ales, la recomandarea celui care păstorește distracția în zonă, să fac o plimbare cu snowmobilul. Strașnică aventură!

Nu am mai mers niciodată cu snowmobilul și aveam ceva emoții. Se pare că nu aveam motiv. Întreaga experiență m-a lăsat fără cuvinte. Nici nu ai cum să mai spui ceva le vederea naturii care se dezvăluie treptat, în toată splendoarea și sălbăticia ei.

Am ales un traseu de aproximativ două ore, traseu care mi-a demonstrat că iarna trăită și simțită la munte are un farmec aparte. Pe același drum am mers și în timpul verii, dorindu-mi să ajung la Cariera de sulf de pe Vârful Negoiul Românesc din Munții Călimani. Dacă atunci muntele mi s-a arătat în toată măreția lui, simțind efectiv că am descoperit un colț de rai, acum am avut sentimentul că mă aflu într-o poveste. Și pentru că mi-a plăcut foarte mult, în copilărie, Crăiasa Zăpezii, chiar mi-am imaginat cum regina ghețurilor sufla ger printre siluetele brazilor falnici. De vis…

Nu e prima oară când admir în trecere frumusețea iernii întipărită în lumea muntelui. Totuși, experiența aceasta a călătoriei cu snowmobilul e unică. Am simțit cum vibrez în ritmul muntelui, în ritmul pădurii aflată în stăpânirea iernii și în ritmul pasiunii pe care Tibi o are în a-și promova locurile.

Nu cred că ar trebui să mai ”pângăresc” cu cuvinte, experiența mea cu snowmobilul în Munții Călimani. Așadar, pentru o aventură care transformă o zi iarnă într-o poveste plină de culoare și adrenalină, hai în Șaru Dornei! Aici îl veți găsi pe Tibi, urmașul haiducilor care au viețuit prin aste părți. A, nu știați că prin codrii Călimanilor și-au scris legenda Pintea Haiducul, Haralambie Niculiță și ceata Fiii Codrului? Plaiuri de poveste….

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.