Mocănița

MOCĂNIȚA HUȚULCA SAU IARNĂ ÎN BUCOVINA

Mi-e atât de dragă iarna, mai ales atunci când se zburlește nițel și cerne fâină cu nemiluita. E greu de întrecut în spectacol și greu de refuzat atunci când îți face cu ochiul. De cum am văzut că prognoza meteo pentru weekend prevestește un regal al ninsorilor în Bucovina, am hotărât pe dată că e timpul să îmi mai îndeplinesc o dorință.

De ceva vreme admiram în mediul online fotografiile celor care s-au bucurat de imaginea iernii în Moldova, în timpul unei călătorii cu Mocănița Huțulca. Oare și tabloul văzut aievea e la fel de frumos? Oare emoțiile stârnite de episodul acela învăluit de fumul gros și negru pe care locomotiva veche îl împrăștie cu atâta aplomb pe fondul alb al zăpezii strălucitoare sunt la fel de puternice și acolo în inima satelor răzășești? Trebuie aflat! Deci, îmbrăcați bine, pentru că fulgii se răsfățau la -5℃, familia călătoare a pornit spre Moldovița.

Mocănița

Bucovina, Moldovița, Mocănița Huțulca

Așezată atât de frumos de-a lungul râului care îi poartă numele, în inima Obcinelor care se ridică făloase în această zonă binecuvântată de Dumnezeu, Moldovița este un crâmpei din mândra Bucovină.

Atestată documentar în anul 1443 ca o comunitate liberă dezvoltată la hotarele pădurilor Mănăstirii Moldovița prin stabilirea aici a păstorilor ardeleni în transhumanță, a fost populată în a doua jumătate a secolului XVI de huțuli, răspândiți din vetrele lor. Alături de aceștia s-au stabilit aici neamuri germanice, țipțeri și șvabi interesați de dogărit și de exploatarea și prelucarea lemnului.

Huțulii au devenit populația majoritară începând cu anii 1700 iar cultura și civilizația lor originală domină și astăzi comuna. Faptul că aceștia sunt o etnie de sine stătătoare în Carpații Orientali, etnie învăluită în povești fascinate care vin de pe vremea dacilor liberi, dă un plus de valoare și mister acestei zone.

Am ajuns în Moldovița la orele amiezii. În fața gării, la adăpostul unor brazi atât de înalți încât aveam impresia că ei sunt motivul pentru care cerul se zdruncină a ninsoare, aștepta bătrâna locomotivă. În urma sa, prinse în ghețurile iernii și purtând bijuterii sclipitoare la ferestre, fremătau a aventură trei vagoane pline de turiști.

Am avut timp să achiziționăm biletele necesare călătoriei cu Mocănița Huțulca, să admirăm locomotiva care pufăia spre deliciul copiilor îndrăgostiți de Thomas, trenulețul din desene animate, să facem câteva fotografii de colecție și…la drum.

Abia așteptam să mă înfrupt din tot ce are Bucovina mai bun și mai frumos!

Booking.com

Scurt istoric al Mocăniței Huțulca

Și, am pornit! Unde? Într-o frumoasă călătorie de aproximativ trei ore.

Calea ferată cu ecartament îngust de la Moldovița a fost construită de un proprietar de gater din  Munchen, Louis Ortieb, și a fost dată în folosință în anul 1888 pentru a transporta masă lemnoasă de la pădure la gater.

În 1909 linia a fost preluată de către fondul bisericesc iar ecartamentul liniei a fost schimbat de la 800mm la 760mm, acesta fiind standardul. Cu toate că la început traseul avea lungimea de 24 de km, în 1987 acesta a ajuns la 73 de km odată cu înființarea unei noi porțiuni, Râșcovei-Râșca dreaptă+Arsuri.

Până în 2001 Mocănița Huțulca a fost folosită pentru transportul lemnului. Începând cu 2005 linia este administrată de Asociația pentru păstrarea liniilor înguste din România.

Călătoria

Traseul  Mocăniței Huțulca până în Argel a fost extrem de pitoresc. Pornind de la casele mândre înșiruite de-a lungul liniei ferate, peisajele care efectiv îți taie răsuflarea, firul Moldoviței care se zbătea sub gheața subțire și terminând cu aerul acela rustic dar plin de farmec, toate au creat un cadru perfect pentru o adevărată purificare sufletească.

E clar faptul că magia a fost înstăpânită de zburdalnica iarnă. Dacă nu ar fi fost ea, casele bucovinene nu ar fi arătat atât de bine, curbele Obcinelor nu ar fi fost atât de făloase, copacii nu s-ar fi transformat în adevărate fantasme albe iar fumul greoi al Mocăniței nu ar fi învăluit întreaga zonă într-o aură  de poveste.

La adăpostul vagonului doldora de turiști mari și mici deopotrivă și învăluită de căldura plăcută a godinului din colțul acestuia am petrecut mai mult de o oră. Dar, sincer, mi s-a părut că a trecut mult mai puțin timp. Faptul că am fost mereu captivată de ceea ce vedeam dincolo de fereastra atinsă de lupta dintre frigul de afară și căldura din interior, a făcut să treacă minutele atât de repede.

La un moment dat am avut impresia că bucovinenii, oameni buni și ospitalieri, ne poftesc să zăbovim ”oleacă” în curtea lor, așa de aproape trecea Mocănița Huțulca de gospodăriile aflate în calea ei. Lucrul acesta pare că nu deranja pe nimeni, ba mai mult, oamenii îl salutau pe mecanicul locomotivei, stigându-l pe nume și întrebându-l de sănătate. Pitoresc!

Mocănița

Pauză în Argel

La capătul traseului, în Argel, am avut parte de un festin culinar. Aici este amenajat un loc de luat masa în jurul unui foc ce îndeamnă la ședere și povești. Cât despre bucatele gătite aici, ce pot să spun…Am mâncat o brânză cu smântână așezată domol pe o mămăligă aurie, cum doar la mama acasă mai prind și o ditamai gogoașa umplută cu brânză. Și toate astea au fost stropite cu un pahar de vin fiert, că doar așa se cuvine la o masă îmbelșugată, în toiul iernii.

Tot aici m-am delectat cumpărând câteva amintiri specifice zonei, am admirat împrejurimile, am urmărit bălăceala unor rățuște într-un ochi de apă rămas neamorțit pe cursul Moldoviței și mi-am făcut un nou prieten…patruped, cu ochii mari și tare jucăuș.

Cât timp am stat aici locomotiva Mocăniței a făcut câteva manevre spre încântarea celor prezenți. Au ieșit niște fotografii minunate.

Mocănița Huțulca se întoarce acasă

Drumul de întoarcere a fost relaxant. Am privit pe fereastra vagonului cum Moldovița se cufundă încet, încet în liniștea serii. O astfel de călătorie e ca o gură de aer proaspăt în zbuciumul cu care ne întâlnim zi de zi. Cel puțin  eu așa am perceput-o. Program Mocăniță aici.

Cât despre turiștii cu vârste mai fragede care au animat atmosfera din vagon, pentru ei călătoria a fost doar o altă ocazie de a se juca pe telefon sau de a face selfiuri. Pe mine nu m-a deranjat. Ar fi trebuit? Cu siguranță se vor întoarce în această călătorie peste câțiva ani și vor vedea lucrurile cu alți ochi. Sunt convinsă!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

Sabina Dulgheriu

Materialul poate fi citit și pe ZdpN!

www.ziaruldepenet.ro 

facebook.com/ziaruldepenet

twitter.com/ZiaruldepeNet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here