Sfârșitul de toamnă e acea perioadă din an în care muntele dă un adevărat spectacol vizual. Îmi place să-i bat la pas potecile și să mă bucur de înșiruirea de anotimpuri pe care acesta o poate oferi într-o singură zi. Ei bine, traseul de pe Muntele Ucigaș poate fi cadrul perfect pentru o poveste de sfârșit de toamnă. De ce? Pentru că poteca ”descrie” pădurea în toată splendoarea ei, pentru că punctele de belvedere de pe traseu sunt spectaculoase iar Cabina Panoramică agățată de pereții muntelui e un popas de vis.
Traseu pe Muntele Ucigaș
Muntele Ucigaș sau Ghilcoș face parte din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș și este unul dintre masivele prinse în hora din jurul Lacului Roșu. Văzut din zona lacului, muntele pare greu abordabil, însă traseul care duce spre zona de observare de pe Piatra Ghilcoș este unul de dificultate medie și durează aproximativ 3 ore dus-întors. Pentru cei care doresc să zăbovească mai mult pe munte, pot recomanda un circuit care pornește din strada Bicăjel și continuă cu Poiana Dosu Ghilcoșului, Cabina Panoramică, Observatorul Ghilcoșului, Poiana Ghilcoș, Lacul Roșu. Eu am ales să fac prima parte a traseului până la zona de belvedere asupra lacului, adică la ”observator” și să mă întorc pe același drum. Asta pentru că citisem că în partea a doua este o zonă mai îngustă de trecut și știam că la înălțime este zăpadă.
Am pornit pe poteca de poveste de pe Muntele Ucigaș, din strada Bicăjel, stațiunea Lacu Roșu. Pentru a intra pe această stradă, venind dinspre Cheile Bicazului, se face stânga acolo unde apare destul de vizibil o pancartă cu Pensiunea Teo. Drumul nu este asfaltat dar e ok. Mașina am lăsat-o lângă Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul. De aici am pornit, efectiv, pe traseul spre Cabina Panoramică Ghilcoș, intrarea fiind marcată cu triunghiul roșu și o ”poartă” de lemn.
Drumul forestier prin pădure
Prima parte a traseului a fost o plimbare ușoară pe un drum forestier, cu o priveliște încântătoare asupra Suhardului. Nu mă puteam abține să nu mă întorc, din cinci în cinci minute, și să mă bucur de reîntâlnirea cu Suhardul pe care-l vizitasem cu o săptămână în urmă. După câteva zeci de minute, drumul forestier a intrat în pădure și s-a îngustat treptat. Poteca nu a fost greu de parcurs, însă s-a lăsat cu ceva gâfâieli pe ultima parte. Ca să păcălesc oboseala am luat multe pauze de fotografiat și hidratat. Le recomand!
La aproximativ o oră de mers pe traseul de pe Muntele Ucigaș, am ajuns într-o poiană extrem de frumoasă, Poiana Dosu Ghilcoșului. Aici, iarna era la ea acasă și transforma poiana într-un tărâm de basm. Parcă eram în Regatul de Gheață. Mereu m-a fascinat jocul pe care soarele îl face pe suprafața zăpezii. E ceva magic. Și ca magia să plutească și mai mult în jur, hop și eu cu un îngeraș pe zăpadă! Păi, se putea altfel!
La capătul poienii apar două indicatoare care semnalizează traseele spre Cabina Panoramică Ghilcoș și Punctul de belvedere de pe Piatra Ghilcoș. Nu există o ordine în care acestea trebuie făcute. O faceți cum vă dictează inima!
Punctul de belvedere de pe Muntele Ucigaș
Eu am pornit mai întâi spre Punctul de belvedere de pe Muntele Ucigaș. Voiam să văd dacă poate rivaliza cu cele de pe Suhardul Mic sau de pe traseul Cheilor Bicăjelului. Ce pot să spun este doar că priveliștea m-a lăsat fără cuvinte. De acolo de sus, Lacul Roșu se vede ca o palmă deschisă, dornică parcă să cuprindă toată frumsețea munților din jurul său. Un lucru e clar, fotografiile nu pot să redea spectacolul oferit de acest loc. E musai să ajungeți aici!
La Punctul de belvedere am stat câteva minute bune, fiind locul perfect pentru a savura o cafea, a mânca micul dejun și a mă încărca cu acea energie pe care doar muntele ți-o poate dărui. De vis! Să nu credeți că doar eu am făcut asta. Erau mulți iubitori de munte care se bucurau de soare și de priveliște aici, la telescop. Ca să nu mai spun că de aici se poate admira, în toată splendoarea ei, Cabina Panoramică de pe Muntele Ucigaș.
Cabina Panoramică Ghilcoș
După o pauză binemeritată am pornit spre Cabina Panoramică. Acest refugiu montan a fost construit în urma colaborării dintre asociaţia „Gyilkosto Adventure” din Gheorgheni, Serviciul Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita şi Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş. Mai este unul pe Piatra Poienii, traseul spre acesta trecând prin Cheile Bicăjelului. Cele două construcții modulare sunt unice în România. În Europa mai sunt doar patru astfel de refugii montane moderne.
Adevărata surpriză la acest refugiu este biblioteca pusă la dispoziția celor care vor să înnopteze aici. Să vă spun un secret, nu cred că aș putea citi în cabină, aș sta doar lipită de peretele de sticlă ce se deschide spre abruptul muntelui. Cum s-o vedea de aici, de sus, stațiunea după lăsarea întunericului? Dar cerul înstelat?
După așa un traseu minunat, ”îmbrăcat” cu atâta dibăcie de două anotimpuri, am făcut cale întoarsă spre locul unde am lăsat mașina. Am ajuns în aproximativ o oră și nu mi-am răpit plăcerea de a fotografia și filma frumusețile din jurul meu.
Dacă ajungeți în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, încercați și traseele spre Suhardul Mic, cel din Cheile Bicăjelului și cel din Cheile Șugăului-Munticelu. Nu veți regreta!
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!
Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!
Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook și dă follow pe instagram!
Bun găsit!
Felicitări pentru frumoasa descriere, că traseul e super. Păcat de unii vizitatori care, vara, lasă pe cărare, șervețele de hârtie sau sintetice, în văzul tuturor celorlalți călători.
Până și câinilor din lesă li se strâng excrementele în cazul în care ești om ok, dar unii dintre noi, iată, sunt atât de „dili”, încât lasă scutece, pet-uri, hârtii etc. Oribil!