Orice lucru frumos are în spate o poveste și mai frumoasă….
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, a fost odată un suflet frumos, cald, gingaș și pur. Acesta nu-și găsise încă locul în lume și umbla în lung și-n lat căutându-și rostul. Avea atât de multe de oferit acest suflet și tânjea pentru că se simțea nefolositor.
Într-o bună zi, sufletul nostru, a hotărât să ceară ajutor lui Dumnezeu. Acesta, cu puterea și înțelepciunea sa, îl va putea îndruma cum va fi mai potrivit. Însă, Dumnezeu, l-a cuprins cu bunătate și blândețe și i-a spus că undeva pe Pământ cineva îl așteaptă de mult timp. Să aibă răbdare, să nu își piardă speranța și să continuie căutarea. Sufletul a pornit în călătorie.

Sub soarele dimineții, mângâiat blând de roua binefecătoare, sufletul vede un trandafir. Sigur acesta este locul meu! Însă, frumoasa floare, îi spune că nu ea este cea care îl așteaptă, dar, pentru că este un suflet atât de blând îi va face un cadou. Îi va dărui din parfumul său, astfel încât, cei care îl iubesc să îl simtă de la depărtare. Sufletul a plecat mai departe cu speranța că nu va trece mult și își va găsi locul.
Deodată, în drumul său, aude un cântec duios și cristalin. O privighetoare își odihnea aripile pe creanga unui stejar falnic. Sufletul a tresărit la gândul că această pasăre minunată l-ar putea primi. Privighetoarea i-a citit dorința și i-a spus că locul său nu este alături de ea. Ar trebui să călătorească prea mult și, mai mult decât atât, trupul său micuț nu ar putea găzdui un suflet atât de mare. Sufletul s-a întristat, dar privighetoarea i-a dăruit glasul său pentru a-l îmbuna și a-i răsplăti răbdarea.

Călătoria a continuat. Sufletul era încrezător că până la lăsatul serii își va putea îndeplini vrerea. Era determinat să nu se oprească. Atunci, îi apare în cale o furnică. Aceasta ducea cu greu o sâmânță de zece ori mai mare decât trupușorul său. Calea până la mușuroi era lungă și anevoioasă, dar mica făptură nu se oprea. Sufletul a fost sigur că și-a găsit locul. Furnica însă, i-a spulberat bucuria, spunându-i acestuia că mușuroiul nu este potrivit pentru el. Aici razele soarelui pătrund cu greu iar el și-ar pierde din frumusețe și strălucire dacă ar sta acoperit de pământ. Tristețea a cuprins sufletul deja obosit însă furnica avea un dar prețios pentru el, hărnicia. Luându-și darul, acesta a plecat mai departe.

Cărarea îl duce ușor, ușor la poalele unui munte. Aici, un izvor rece și limpede spală cu îndârjire stâncile încremenite. Sufletul rămâne impresionat de frumusețea peisajului, de murmurul suav al apei și de răcoarea care înconjoară locul. Aici rămân! Dar izvorul îi șoptește cu blândețe că nu trebuie să se oprească din drumul său. Nu a găsit încă ce căuta.Tolba cu daruri s-a deschis pentru încă unul prețios, determinarea.

Sufletul a făcut drum lung în acea zi, până când soarele a început să pălească pe cerul senin. Tolba era plină cu daruri, iar călătorul nostru rememora toate făpturile și lucrurile care i-au ieșit în cale și l-au îmbogățit. Fluturele i-a dat frumusețea, vulturul – măreția, firul de iarbă- fragilitatea, albina- ordinea, soarele- strălucirea, curcubeul- culoarea, lebăda- eleganța, bufnița-înțelepciunea, stejarul- răbdarea, păianjenul-îndemânarea……și multe altele. Cu greu mai putea duce toate acestea după sine.

Deodată, în cale-i apare o făptură nemaivăzută, nemaiîntâlnită. Un trup subțire învăluit în mister, ochii ca două stele de pe cer, părul lung și mătăsos, brațele calde gata să îmbrățișeze. Cine să fie oare? Locul meu! Da, locul tău! se aude un glas din depărtare. În acel moment a luat naștere cea mai gingașă, mai bună și mai iubitoare ființă de pe pământ, MAMA. Mama Cristina mama Mariana, mama Anca, mama Otilia, mama Laura, mama Petronela, mama Mihaela, mama Maria Magdalena, mama Gabriela, mama Cătălina, mama Andreea, mama Eugenia, mama Monica, mama Roxana, mama Ioana, mama Coculeana, mama Alexandra, mama Irina, mama Ana, mama Elvira, mama Alina, mama Anișoara…….

Glasuri cristaline și sincere de copii încep să se audă în depărtări. Viața e mai frumoasă acum. Ea are sufletul liniștit știind că își poate dărui tot ce are mai bun copiilor săi. Dar, și copiii dăruiesc mamelor toată dragostea și aprecierea lor. În ochii lor, acestea sunt ființe magice care pot face orice, pot fi oriunde, pot muta munții, pot seca mările, pot alunga norii și… pot iubi fără oprire.
Cine este mama? Cum este ea? Ce face ea? Întrebări simple cu răspunsuri sincere, frumoase și pline de iubire.

Mama mea se îmbracă elegant dar îi plac mult și costumele populare, face mâncare delicioasă și nu se compară cu nicio altă mamă. Ea ne ajută la greu, are ochii strălucitori ca două stele, este veselă, bună și îi place curățenia. Mamei mele îi place să croșeteze, îi place să fie elegantă și îi plac rochiile negre. Mamei îi face plăce să citească, să se joacă cu mine și se gândește mereu la ceilalți. Mamei mele îi plac drumețiile, adoră să privescă pozele de familie și e foarte atentă când vorbim. Mama mă ajută la teme, îmi face tot ce vreau, mă sfătuiește ce e bine și ce e rău, are un suflet bun și e tare liniștită. Ea mea e inima mea, e un mărțișor de primăvară și e cea mai bună. Ea are mulți prieteni, vizitează mereu locuri noi, e mereu calmă și e perfectă așa cum este.
Din inimă….pentru toate mamele!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.