La Tunele

Undeva, în sud-vestul țării, în Banatul Montan, am descoperit tărâmul în care natura se întrece în spectacole unice, magice, pline de frumusețe neîntinată. Aici, în Cheile Nerei, am simțit cu adevărat ce înseamnă să te îndrăgostești de firul albastru al apei, de foșnetul pădurii și de lumina scăldată în culorile începutului de toamnă. Despre Cheile Nerei am mai povestit și în alt articol. Îl puteți citi aici. Însă, am lăsat pentru povestea de astăzi cireașa de pe tort, zona numită La Tunele. Aceasta este, din punctul meu de vedere, partea cea mai spectaculoasă și cea mai ofertantă din Chei. Cred că fotografiile pot ”grăi” lucrul acesta.

La Tunele, traseu pentru o zi

Inițial, hotărâsem să parcurg partea din chei numită La Tunele în aceeași zi cu traseul format din Cascada Văioaga, Lacul Ochiul Beiului și Cascadele Beușnița. Însă, la îndrumarea gazdei din Sasca Montană, am lăsat partea aceasta din Cheile Nerei pentru o altă zi. A fost cea mai bună alegere.

Traseul a pornit din localitatea Sasca Română, de la Pensiunea Patru Anotimpuri. Am lăsat mașina în parcarea din fața pensiunii și am luat la pas poteca ”denivelată”, ascunsă de vegetația înaltă. După câțiva zeci de metri am ajuns la o punte suspendată. Plăcerea mea!☺ M-am asigurat că nu trece nimeni odată cu mine și am pornit în aventură.

O cărare bătătorită care tăia cu îndârjire verdele incredibil de frumos m-a purtat prin grădinile pline de roade. O plăcere  să vezi seninul cerului unindu-se cu crestele domoale ale munților. Nu are cum să nu îți placă. Și știți ce? Având în față așa o priveliște am uitat și de arșița soarelui și de teama de vipere.

Că veni vorba de temutele târâtoare, citisem că zona e cunoscută pentru ”densitatea” lor. Nu am văzut nici țipenie de viperă în Cheile Nerei, dar eram pregătită pentru întâlnirea de gradul III. Încălțămintea de munte, jambierele înalte și bețele cu care dădeam la o parte vegetația din calea mea m-au ajutat să mă simt în siguranță. De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, la câtă gălăgie făceam eu, exclamând și mirându-mă din minut în minut de ceea ce vedeam, cred că am speriat toate viperele.☺

Poteca domoală

Prima parte a traseului La Tunele, cea care este și destul de accesibilă, fiind o potecă domoală întinsă de-a lungul Nerei, s-a transformat ușor, ușor într-o vânătoare de comori. Astfel, am descoperit mici făpturi lăsate de Dumnezeu să mișune nestingherite în marea de verdeață, locuri numai bune de baie și plajă, fructe îmbietoare și o liniște cum rar întâlnești.

Terasa suspendată

Cam după 40 de minute de mers relaxant am ajuns la o porțiune săpată în stânca muntelui și transformată într-o potecă menită să îmbrățișeze piscul avântat spre cer. Poteca prevăzută cu cabluri de siguranță părea în fotografii destul de periculoasă. Nici pe departe! E chiar locul perfect pentru a cuprinde cu ochii frumusețea și spectacolul naturii, pentru a te simți liber și pentru a face fotografii senzaționale….la 15 metri deasupra Nerei.

Cele 7 tuneluri

După trecerea spectaculoasă pe terasa muntelui începe aventura în cele 7 tuneluri. Acestea au dimensiuni diferite, unele fiind doar niște bolți dătătoare de umbră, altele fiind adevărate capodopere lungi de 40 de metri. Se spune că acestea au fost săpate în stâncă în perioada ocupației otomane cu scopul de a facilita trecerea prin zonă a localnicilor și a oastei. Așadar, zona numită La Tunele nu este doar frumoasă dar are și o poveste care te cucerește de la prima ascultare.

Cele mai scurte nu necesită ”ajutor luminos” fiind ușor de parcurs, însă cele mai lungi cer folosirea unei lanterne. Noroc de Dragoș și de pasiunea lui pentru pescuit, pentru că toată gașca călătoare a fost echipată cu lanterne de pus pe cap. Faptul că am avut mâinile libere mi-a fost de mare ajutor. Am putut filma, fotografia și gesticula atunci când am întâlnit un liliac.☺

După ultimul tunel am ajuns la Podul Bei. De aici se poate porni spre alte trasee din Cheile Nerei. Cu o zi înainte podul a fost locul de unde am pornit spre Cascada Văioaga, Lacul Ochiul Beiului și Cascadele Beușnița.

De la pod am făcut cale întoarsă pe același traseu. Recunosc faptul că de data asta mi-am pus telefonul la ”adăpost” și, eliberată de tentația de a mai fotografia ceva, m-am bucurat de peisajul incredibil. O minunăție!

La Tunele

Casa Verde

Ajunsă din nou la puntea suspendată, după aproximativ două ore de hoinăreală în Cheile Nerei, am căutat Casa Verde. Aceasta este un renumit obiectiv turistic din Sasca Română.

Poteca spre casa piticilor se ține de cursul Nerei în sensul opus zonei numită La Tunele iar plimbarea durează aproximativ 20 de minute. Aici, dintre arborii păliți de adierea toamnei, mi-a apărut în față o căsuță ca din turtă dulce. Ei bine, nu e din aluatul dulce aromat ci e din cob. Acesta este un amestec din argilă, nisip și paie de grâu.

Casa Verde Sasca Montana

Casa Verde a fost pe locul I în topul celor mai frumoase căsuțe din cob din lume, top realizat de revista The Natural Homes. Cea care a construit-o este arhitecta Ileana Mavrodin, o timișoreancă iubitoare de natură și viață sănătoasă. În locația sută la sută naturală se organizează diverse ateliere care îi învață pe tinerii studenți meșteșugul lucrului cu materiale împrumutate de la natură.

La Tunele, traseu …delicios

Finalul plimbării în Cheile Nerei, zona La Tunele, a fost unul…..delicios. Asta pentru că la Pensiunea Patru Anotimpuri, locul unde am lăsat mașina, am savurat un prânz delicios. Știți ce bine merge o ciorbă după o plimbare de câteva ore? Ca să nu mai spun de o bere rece!☺

Cât despre plimbarea de pe traseul numit La Tunele, pot să spun că a fost ”dragoste la prima vedere”. Mă cam îndrăgostesc repede, nu-i așa?☺

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here