CAMENIȚA, CUTIUȚA CU SURPRIZE
Când mă gândesc la Ucraina îmi vine în minte imaginea unei biblioteci doldora de cărți, care mai de care mai frumoasă, mai atrăgătoare. Pe un raft, undeva într-o margine, își așteaptă cuminte rândul o carte care nici nu strălucește, nici nu îndeamnă la citire. Copertele învechite și culorile ușor șterse sunt trecute cu vederea, totuși, te întrebi ce caută acolo. Atunci, intrigat de prezența sa discretă, o prinzi ușor cu mâna, o deschizi cu temerea de a nu o rupe și începi să citești. Odată pătruns în înșiruirea de cuvinte și imagini, nu mai poți lăsa cartea din mână.
Cam asta e Ucraina, o țară spre care te îndrepți ușor neîncrezător dar, care te cucerește de la prima întâlnire prin contraste, tradiție, peisaje, orașe și, un aspect destul de important, prețuri.
Pentru a doua oară în Ucraina
Am ajuns în Ucraina, pentru a doua oară, la sfârșitul lui iulie. Prima experiență trăită pe aceste meleaguri a fost una extrem de frumoasă. Atunci am descoperit un Cernăuți boem, romantic și încărcat de istorie, niște sate pitorești scoase parcă din romanele lui Marin Preda și Hotinul, o cetate de poveste, ba nu, de film!☺
A doua oară nu e cu noroc, e cu surpriză. Surpriză că merg din nou în Ucraina, surpriză că voi ajunge să cunosc un loc despre care nu știu mare lucru și surpriză că…e ziua mea. Cel mai frumos cadou!☺Kamenitz Podolsk sau Camenița, venim!
Drumul până la Camenița
Drumul a fost plin de farmec, de opriri hotărâte la secundă, de imagini arhaice și fotografii colorate. Mi-au ieșit în cale tablouri care spun povești ce merită ascultate.
Așa că, nu de puține ori am zăbovit la marginea drumului prăfuit pentru a imortaliza o stație de autobuz transformată în galerie de artă, un sat împietrit la propriu și la figurat sau o biserică crescută parcă din dorința omului simplu de a-l găsi pe Dumnezeu, acolo, lângă casa lui.
Cât despre aromele împletite cu sudoarea bătrânilor acoperiți de ani mulți, ieșiți la porțile învechite pentru a mânui un comerț simplu și atât de necesar vieții modeste, ce pot să spun, ditamai prunele dulci!
Orașul Camenița la prima vedere
Nici nu știu când a trecut vremea și am ajuns la destinație. Camenița, un oraș care la prima vedere nu spune nimic, mă primește cu o ușoară stinghereală dată de liniștea de pe străzi. Neavând o hartă a orașului și necunoscând prea multe detalii despre ceea ce poate oferi acesta, am hotărât să cutreier străzile asemeni unei vânători de comori. Aveam sentimentul că ceea ce voi descoperi va fi mai presus de orice pregăriri în prealabil.
O zonă cu foarte multă verdeață m-a îndemnat să renunț la mașină și să iau la pas trotuarele transformate în adevărate brâie care reproduc motive populare autentice. Ici-colo pete de culoare străpung parcă monotonia orașului oferind destule motive să îngădui atât cu ochii cât și cu obiectivul aparatului, pe străzile liniștite.
Parcul, o oază de verdeață și de liniște, a fost o avanpremieră pentru atmosfera întregului oraș Camenița. Dragostea plutea în aer!
Catedrala din Camenița
De jur împrejurul parcului mai multe ispite vizuale îndeamnă la cercetare.
Catedrala Alexander Nevsky, o minunăție de construcție care se avântă ”rusește” spre cer, iese de departe în evidență. Albul pereților în contrast cu negrul marmurei folosită la coloanele de la intrare și cu auriul ostentativ folosit la acoperișul turlei principale, creează un tablou copleșitor. În jurul ei, o mare de flori îndulcește somtuozitatea locului.
Interiorul, așa cum mă așteptam, este grandios, colorat și ușor apăsător. Două enoriașe trebăluiau de zor în fața altarului. Le-am admirat hărnicia și simplitatea din priviri.
Orașul Camenița este împânzit de biserici, unele spunându-și povestea din spatele zidurilor de piatră, altele cucerindu-te prin prezența fastuoasă și strălucirea accentuată de razele generoase ale soarelui. Nu poți să nu te oprești și să nu le admiri. Nu poți să nu te întrebi care le este secretul.
Biserica cu minaret
Una dintre ele, însă, mi-a atras atenția. Aceasta este Biserica Sf. Petru și Pavel cunoscută și sub numele de Biserica cu minaret. Istoria spune că această biserică a fost transformată în moschee atunci când orașul Camenița a fost sub ocupație otomană. Minaretul atașat în fața acesteia stă mărturie acelor vremuri. Atunci când orașul a ajuns sub oblăduirea rușilor, minaretul a fost înfrumusețat cu o statuie aurită a Fecioarei Maria.
Exteriorul bisericii îndeamnă la plimbari pe aleile pietruite. Acestea sunt adevărate muzee în aer liber dezvăluind statui misterioase, plăci comemorative, scrieri dăltuite în piatră și priveliști care se duc departe, peste crestele clădirilor colorate din oraș.
Interiorul bisericii, sobru și dantelat, vine cu o poveste extrem de interesantă. Se spune că un nobil al acestor locuri a suferit foarte mult atunci când fiica sa de 19 ani a murit într-un accident de călărie. Pentru a-și alina cumplita suferință, acesta a ridicat în biserică un mormânt din marmură, foarte sugestiv. Cunoscătorii acestei povești susțin faptul că, pe un soclu lângă mormânt, nobilul și-ar fi pus și bustul său, un tată împietrit de durere.
Numai că, în aceeași perioadă sovietică, bustul tatălui a fost înlăturat iar în locul său a fost ”instaurat” bustul lui Lenin. Fascinant!
Suveniruri
În imediata apropiere a acestei biserici se află o zonă iubită de turiștii din Camenița. Sub ”oblăduirea” clădirii muzeului de istorie găsești dovezi ale arhitecturii orașului vechi, magazine cu suveniruri aranjate asemeni unor căsuțe din turtă dulce frumos colorate, zone dedicate artei stradale, statui care atrag ca un magnet iubitorii de fotografii, o construcție circulară care găzduiește fântâna armenească și multă agitație. Plimbarea aici a fost o adevărată plăcere vizuală.
Borș cu sfeclă și piroște
Însă, după atâtea ședințe foto, mi s-a făcut foame. Am găsit în Camenița un restaurant foarte drăguț, locul perfect pentru a savura o limonadă aromată și răcoritoare și a degusta bucatele tradiționale. Borșul de sfeclă, supa de pui cu tăiței de casă și piroștele cu jumări au necesitat ceva mișcare după…☺
Parcul tancului din Camenița
Camenița este locul unde și cel mai pretențios iubitor de călătorii rămâne cu amintiri interesante. Este orașul care dezvăluie la fiecare colț de stradă o surpriză. Unele te invită la relaxare și contemplare romantică a naturii iar altele te întorc în timp, sugerându-ți consultarea faptelor istorice nu demult trecute.
Parcul Tancului este mai mult decât grăitor. Nu am căutat prea mult tainele acestui parc transformat într-un adevărat muzeu dedicat celui de-al Doilea Război Mondial. E destul să privești mașinăria așezată pe soclul alb. Parcă e gata de atac. De jur împrejurul său, panouri încărcate cu nume, reduc la tăcere parcă și gândurile.
La plimbare prin parc
La polul opus, la capătul unui pod spectaculos care pare suspendat deasupra canionului săpat de râul Smotrîh, am descoperit o minunăție de parc al cărui nume nu l-am dibuit. Ce să-i faci, lecțiile de limba rusă nu mi s-au părut niciodată atractive.☺
Am petrecut în această oază de verdeață, romantism și iubire, zeci de minute colorate. Aleile pietruite m-au condus într-o promenadă atât de plăcută și atât de…surprinzătoare. Fântânile arteziene, lacurile străbătute de lebede albe și negre, poduri încărcate de lacăte colorate, felinare care se încadrează perfect în armonia locului, scări mângâiate tandru de apa care vine cu o poftă nestăvilită spre zona cu bănci elegante și…multe cupluri care își jură aici iubire veșnică.
O umbrelă supradimensionată, o înghețată supergustoasă și o priveliște spectaculoasă. Unde? La capătul Podului Novoplanivskyi. Totul aici este supra și super. Canionul care se deschide sub minunăția de pod m-a lăsat fără cuvinte. Doar în filme am mai văzut astfel de imagini. Nu mă mai săturam admirând peisajul găzduit de orașul Camenița.
Tiroliana și plimbare cu amfibia
Cei cu inima tare și cu extra doze de curaj pot încerca tiroliana care traversează hăul verde săpat cu atâta măiestrie de Smotrîh. Mie mi-a tremurat sufletul doar la vederea ei.☺Dacă asta nu e de ajuns, canionul poate fi străbătut și pe lungimea sa, la bordul unui transportor amfibie.
Atunci când am văzut respectiva mașină pe străzile orașului Camenița am considerat că se integrează perfect în culoarea și varietatea mijloacelor de transport autohtone. Văzându-le, m-am simțit ca un personaj dintr-un film interbelic.
Camenița, de revenit
Aventura în Camenița nu s-a terminat. După descoperirea orașului cu toate surprizele sale, am purces spre simbolul zonei, Cetatea Camenița. Însă, această minunăție așezată strategic la capătul unui alt pod care înfruntă curajos gravitația, merită un articol separat.
Așa că, tragem cortina peste străzile colorate ale orașului, peste parcurile verzi pline de îndrăgostiți și peste suvenirurile tributare tradițiilor ucrainene și căutăm loc de odihnă. Nu pentru mult timp. O mândrețe de cetate abia așteaptă să fie prezentată.☺
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺
Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook și dă follow pe instagram !
Materialul poate fi citit și pe ZdpN!
