Ce-ți poate aduce o zi de noiembrie? De unde să încep…o plimbare tihnită pe străzi pavate cu frunze atinse de penelul toamnei, o bucurie copilărească urmată de o sete de povești, dorințe împlinite, romantism și nemăsurată frumusețe. Nu, nu este o exagerare, ci o splendidă realitate trăită, simțită și cuprinsă cu tot sufletul și toată simțirea în fascinantul ”Oraș al Dragonilor”.

Ljubljana este locul unde poveștile sunt scrise pe poduri suspendate între trecut și prezent, clădirile îmbrățișează timpul și îl opresc din călătoria sa nesfârșită și oamenii își poartă liniștea în priviri și în suflet. Aș putea să povestesc la nesfârșit despre ceea ce m-a fascinat în frumoasa capitală slovenă, despre faptul că mi s-a lipit de suflet farmecul și liniștea locului și despre ușurința cu care Ljubljana s-a lăsat descoperită. Însă, am făcut lucrul acesta în articolul precedent, drept urmare, vă poftesc cu toată dragostea să urmați cursul amintirilor cu aromă de cafea cu lapte, citind ”O poveste cu dragoni și frunze colorate”.

Pe tot parcursul plimbării mele pe străzile fermecătorului oraș am avut mereu impresia că cineva, de undeva de sus, mă urmărește cu atenție ca nu cumva să stric în vreun fel armonia locului. După ce am legat o prietenie sinceră cu grațioasa Ljubljanica și am aflat secretele orașului păzit de dragoni, am descoperit faptul că de pe colina verde care a mijlocit dezvoltarea cu secole în urmă a orașului vechi, mă privea misterios Castelul Ljubljana.

Mândrul și somptuosul edificiu care scrutează orizontul este unul dintre principalele obiective pe care mica și cocheta capitală slovenă îl oferă celor care ajung aici. Văzut de jos, de la poalele dealului pe care tronează silueta de piatră, castelul se înfățișează ca o adevărată bijuterie. Zidurile cenușii străpunse de ferestre mici și turnurile îndrăznețe care le încadrează perfect, duc cu gândul la o fortăreață medievală. Imaginea e desprinsă parcă de pe coperta unei cărți care găzduiește în paginile sale îngălbenite, cavaleri, prințese și bineînțeles dragoni.☺
ceasmania.ro
Imediat apare curiozitatea descoperirii celei mai frumoase povești. Pentru asta, trebuie bătut la poarta castelului. Dar apare întrebarea, cum vei ”cuceri” dealul pe care se odihnesc zidurile îmbrățișate de verdeață? Există două variante. Prima, este dedicată celor care își doresc o plimbare la pas pe aleile care șerpuiesc prin pădurea ce se întinde la poalele castelului. A doua, mult mai comodă și, din punctul meu de vedere și mai spectaculoasă, vine în întâmpinarea celor care își doresc o plimbare cu funicularul de sticlă. Merită!☺


Odată ajunsă la poarta castelului nu am fost nevoită să bat, și nici să mă furișez din calea vreunui străjer. Frumosul edificiu și-a deschis larg porțile și m-a primit cu ospitalitate. O curte generoasă atent încadrată între ziduri de piatră, pereți albi și întinderi de sticlă îndeamnă la promenadă. Atmosfera medievală este atenuată ușor de tenta modernă a reamenajării locului.
Istoria castelului este una pe cât de tumultoasă pe atât de fascinantă. Privind în jur, nimic din ceea ce se arată ochiului nu destăinuie viața grea a celor care și-au dus traiul în interiorul acestor ziduri.


Construcția datează din anul 1130, fiind de-a lungul secolelor casă pentru nenumărate triburi și popoare. La două secole distanță, în 1335, fortificația de piatră a devenit parte a Imperiului Habsburgic, lucru care-i marchează tragic existența. Habsburgii pun la pământ castelul apoi îl reconstruiesc după propriile planuri și interese. Atunci când s-au finalizat lucrările, noua fortificație avea în plus față de precedenta, un pod peste apă și o capelă.





De-a lungul timpului zidurile de piatră care dominau regiunea au cunoscut atât perioade de glorie cât și de decădere. Cetatea nu a îndeplinit doar rol de apărare ci, a servit și ca spital în timpul lui Napoleon și ca închisoare în timpul Imperiului Austriac. Încăperile transformate în muzeu aduc destule dovezi în acest sens.




În prima parte a secolului XX, când castelul ajunsese ruină și zidurile sale nu mai puteau spune nicio poveste, un primar cu viziune și inițiativă îl achiziționează cu scopul de a-l transforma în muzeu. Vremurile tulburi i-au încurcat planurile nobile și în următorii ani, aici au fost primite persoane fără adăpost.
ceasmania.ro
E greu să îți imaginezi un tablou în care sunt alăturate două lumi complet diferite, una învăluită în aer medieval și alta acoperită de suferință și sărăcie. Cu toate astea, nu este pentru prima dată când aflu că în istoria unui castel există și o pagină în care acesta a fost adăpost pentru cei nevoiași.
În 1960 castelul Ljubljana a intrat într-un proces de restaurare care s-a întins pe o perioadă de 35 de ani. Rezultatul este unul care farmecă prin eleganță și surprinde prin nota sa comercială. Pentru că secole de-a rândul cel care șade pe colină a trecut de la un stăpâm la altul și de la o întrebuințare la alta, acum, mândra construcție este la loc de cinste în zestrea orașului.



Incursiunea în camerele atent amenajate, în cotloanele întunecate și misterioase și, nu în ultimul rând, în temnița castelului a fost extrem de intresantă. Expozițiile sunt astfel realizate, încât, nu ai timp să te plictisești. Am urcat și am coborât scări, am străbătut încăperi colorate, am gustat atmosfera destul de bine recreată și ne-am distrat. Surpriza mare a fost atunci când am constatat că unele expoziții sunt interactive. În Muzeul Marionetelor am retrăit anii copilăriei urmărind filmulețe tematice, jucându-ne și cântând la diferite instrumente muzicale. Încă mai știu să cânt la xilofon!☺







Drept bonus pentru că am avut răbdare să străbatem culoarele castelului și să îi ascultăm povestea, acesta ne-a invitat în locul său tainic, acolo unde ajung doar cei aleși. Aici, în turnul de observație am avut parte de o priveliște care m-a lăsat fără cuvinte. Ea, frumoasa Ljubljana, se întindea liniștită la picioarele noastre. Îmi venea să strig în gura mare că am cucerit ”Orașul Dragonilor”, însă, se pare că m-a cucerit el pe mine.☺


Despre Ljubljana și despre farmecul acestei capitale boeme se pot țese nenumărate povești. Toate însă pornesc din același punct, Castelul de pe colină. Văzându-l cocoțat vitejește acolo unde norii și soarele fraternizează întru frumusețe, nu poți să nu te întrebi ce ascunde între zidurile sale cenușii. Oare turnul acela care se agață de cer este păzit de vreun dragon? Dar temnițele sale or fi întunecoase? Să nu lăsăm întrebările fără răspuns….☺
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺







kdeco.ro

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

 

Materialul poate fi citit și pe ZdpN!

www.ziaruldepenet.ro 

facebook.com/ziaruldepenet

twitter.com/ZiaruldepeNet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here