Povestea călătoriei în romanticul Oraș al Măștilor, Veneția, a început într-o seară de octombrie, când, mi s-a spus cu zâmbetul pe buze că nu va mai trebui să visez la o plimbare cu gondola pe faimoasele canale venețiene. Biletele de avion au fost achiziționate, să înceapă forfota!

După câteva luni de atentă documentare au urmat planurile, traseele care să cuprindă toate obiectivele, doleanțele din gastronomia italiană, și… mult prea multe păreri venite din jur. Atunci, am luat o hotărâre îndrăzneață și asumată. Voi trăi la intensitate maximă fiecare moment petrecut în orașul iubirii, voi gusta fiecare experiență și mă voi lăsa în voia timpului și a valurilor, că doar e Veneția, nu?
Astfel, am aruncat notițele pregătite, am îndesat în valiză tot romantismul meu acumulat de-a lungul timpului și am decolat. Treaba asta cu decolatul, deși am făcut-o de foarte multe ori, mă ia tot timpul pe nepregătite. Uf! Dar nu cedez!☺

Ne-am cazat în Mestre

Nu ne-am cazat în Veneția, ci într-o fracțiune a acesteia, sau mai bine zis un cartier, Mestre. Am luat această hotărâre pentru a evita aglomerația mult evidențiată în mass media și prețurile ușor prea piperate pentru o escapadă de trei zile în orașul lagunar. A fost o alegere foarte bună, asta pentru că ne despărțea de Veneția doar un pod foarte lung pe care îl traversam cu autobuzul în câteva minute.
Mai mult decât atât, lângă hotelul nostru era un restaurant, Roadhouse Mestre, care ne-a delectat în fiecare seară cu un spectacol culinar extraordinar.

Veneția o destinație fascinantă

Am venit în spectaculoasa Veneția cu o poftă nestăvilită de frumusețe. Am visat de nenumărate ori, urmărind scene din filme care au ales ca decor acest simbol al poveștilor de dragoste, că mă plimb pe străduțele din labirintul orașului sau că plutesc agale, într-o gondolă, pe apele știutoare de secrete.
Odată ajunsă în Veneția am descoperit un loc fascinant, un oraș care luptă cu îndârjire să își păstreze eleganța și strălucirea. Nu îi este ușor să țină piept timpului care își pune amprenta asupra clădirilor, dar nici puhoiului de turiști care dau impresia că vor să-l rupă bucățică cu bucățică pentru a-l pune în bagajul de întoarcere.


Legendele care înconjoară ca o aură orașul plutitor i-au adus acestuia renumele de oraș al iubirii și al romantismului. Drept urmare, am urmat acest curs al sentimentelor și am pornit în marea aventură romantică la bordul unui vaporetto, pe Canale Grande.
Principalul ”bulevard” din Veneția, cu o lungime de aproximativ 4 kilometri și o lățime care variază de la 30 până la 90 de metri, împarte orașul în două. Acest traseu navigabil este exploatat încă de prin secolul IX, atunci când dogii venețieni s-au mutat aici de pe insula Lido.
ceasmania.ro
Zeci de minute am avut parte de un tablou arhitectural unic, o înșiruire neobosită de clădiri care împletesc armonios mai multe stiluri, o dantelărie spectaculoasă care te face să te întrebi care construcție este mai prețioasă. Printre hoteluri și locuințe personale se fac remarcate ușor o multitudine de palate care poartă cu mândrie semnături din perioade diferite: bizantină, gotică, renascentistă, barocă sau neoclasică.









Podurile din Veneția

Din loc în loc, șerpuitoarea întindere de apă, este traversată de poduri mai mult sau mai puțin celebre, poduri care au adăpostit timp de secole mii și mii de îndrăgostiți, au ascultat cu răbdare șoapte aducătoare de fericire și au reprezentat decorul a milioane de fotografii. Le-am admirat pe toate, atât din postura de călător entuziast la bordul ambarcațiunii generoase, cât și din aceea de turist care bate la pas străduțele înguste ale orașului.
Primul pod construit în Veneția a fost Ponte Rialto în anul 1181. La mai bine de 600 de ani apare un al doilea pod, Ponte dell´Accademia(1854) urmat îndeaproape de cel de-al treilea, Ponte degli Scalzi(1934). Ultimul pod, cel mai nou, Ponte della Costituzione, a fost construit în anul 2008.



La pas pe uscat

După așa o experiență minunată am hotărât să batem la pas labirintul de străduțe înguste și întunecate. De multe ori aveam impresia că am nimerit în niscaiva pasaje secrete sau că suntem la o adevărată vânătoare de comori. Ce-i drept, acestea nu întârziau să apară în capătul fiecărei străzi. Fie că erau biserici sau muzee care își scăldau fața în limpezimea cerului, fie erau magazine elegante, buticuri mici și colorate, tarabe cu suveniruri, gelaterii, vitrine pline de bunătățuri, toate fac parte din farmecul rafinat și cuceritor al orașului Veneția.














Oricât de mult ai hoinări pe străzile cucerite de pașii turiștilor curioși, la un moment dat ajungi în locul care reprezintă simbolul orașului Veneția, piața San Marco. Ajunsă aici am rămas mută la vederea măreției locului. Un triunghi arhitectural format din Catedrala San Marco, Clopotnița San Marco și Palatul Dogilor creează un spațiu grandios, care îți induce sentimentul de sfială. Privind în jur aveam senzația că m-am teleportat într-o altă epocă și mă învinovățeam că nu am costumația potrivită.

Piața San Marco

Catedrala, construită în 828 de către dogele Giustiniano Participazio pentru a adăposti moaștele Sfântului Marc Evanghelistul, este de o frumusețe răpitoare. Datorită formei opulente și a decorațiunilor care duc cu gândul la putere și bunăstare, lăcașul a fost numit și Biserica de Aur.
Deasupra ușii centrale tronează un mozaic poleit cu aur ce reprezintă Judecata de Apoi iar în partea de sus a bisericii sunt așezate statuile a patru sfinți războinici, statuia lui San Marco, simbolul bisericii un leu înaripat și caii romani.
După câteva zeci de minute de stat la o coadă interminabilă și un filtru făcut de echipa de pază a catedralei, am reușit să pătrundem în atmosfera sobră a grandioasei construcții. Interiorul catedralei se ridică la același nivel de spectaculozitate și măreție. Balconul edificiului ne-a oferit o priveliște de ansamblu a pieței, o imagine de 100 de puncte.





În fața catedralei, ca un adevărat gardian, veghează Clopotnița San Marco. Construit în anul 1540, impunătorul turn de 97 de metri a reprezentat de-a lungul timpului loc de supraveghere și observație. Cel care a profitat cel mai mult de întinderea spre cer a construcției a fost Galilei, acesta găsind aici un loc tocmai bun pentru studiile și cercetările sale. Mi-a fost tare greu să prind clopotnița într-o fotografie, însă, imaginea acestei întinderi portocalii care vrea să străpungă orizontul este unică.


Piața este atent și protectiv înconjurată de un spectaculos edificiu, Palatul Dogilor. Sobru dar în același timp elegant, măreț dar în același timp simplu, palatul duce cu sine o istorie încărcată. Aici, între anii 1340 și 1789 se luau cele mai importante decizii legislative, executive și judiciare din Veneția. Însă, asupra palatului planează o aură de mister întreținută de povestea renumitului Giacomo Casanova, cel care a reușit să evadeze din beciurile de aici.



Plimbare cu gondola pe canalele din Veneția

Nu se poate o escapadă la Veneția fără să-ți îndeplinești câteva mofturi, ce-i drept ușor cam scumpe dar obligatorii.☺
Plimbarea cu gondola a fost una dintre dorințele avute și împlinite. Acum, recunosc faptul că așteptările au fost un pic prea mari. După ce m-am așezat confortabil în micuța ambarcațiune, cam îngustă pentru gusturile mele☺, mă așteptam ca tânărul gondolier să fredoneze ceva romantic iar eu să fiu cucerită pe loc de întreg tabloul. Prea multe filme!
Realitatea este un pic diferită. Canelele sunt doldora de ambarcațiuni mici sau mari care se mișcă fără încetare ca într-un furnicar. Liniștea este aproape inexistentă, vacarmul turiștilor acoperind fiecare moment petrecut pe firul de apă.

Un aperole, per favore

Imaginea cu care am pornit de acasă a fost aceea a unei terase elegante, undeva lângă Podul Rialto, cu o muzică italiană pe fundal și un pahar de aperol spritz care să înnobileze gustul unor paste carbonara. Și acum zâmbesc …

Cele trei zile petrecute în compania Reginei Adriaticii au fost mai mult decât minunate. Într-un articol viitor voi scrie și despre explozia de culoare și frumusețe găsită pe cele două insulițe de lângă Veneția, Murano și Burano.

Despre cele 118 insule, 354 poduri și 177 canale, adică despre fermecătoarea Veneție se pot spune multe. Ajuns aici, sentimentele, trăirile și visele capătă alte dimensiuni.
M-am lăsat purtată de povestea orașului plutitor și am trăit o experiență minunată. Cine ajunge în Veneția e musai să lase acasă planurile și să urmeze cursul unui oraș care știe, de atâția ani, să creeze amintiri de neuitat.
Un aperole, per favore!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !








LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.