Lacul Como, cea mai romantică destinație a Italiei

Lacul Como

Când vine vorba de Italia am o mare slăbiciune! Nu mă pot abține să nu planific anual un city break pe tărâm italian. De ce? Pentru că Italia oferă tot ceea ce-și dorește un împătimit al călătoriilor. Oferă peisaje de poveste, locuri încărcate de istorie, oameni foarte mișto și experiențe gastronomice de neuitat. Așadar, în 2021 am ales regiunea Lombardia, ajungând în Bergamo, Milano și Lacul Como. Să mai spun că a fost de vis, nu cred că mai e cazul.



Booking.com

Ce este Lacul Como și cum ajungi la el

Situat la 48 de km de binecunoscuta capitala a modei, Milano, Lacul Como este considerat cea mai romantică destinație a Italiei. Poate sună prea pretențios sau exagerat, însă odată trăită experiența unei călătorii la renumitul lac de la poalele Alpilor nicio afirmație de genul acesta nu mai pare gratuită.

Cunoscut și sub numele de Lario, de la latinescul Larius, Lacul Como este unul dintre cele mai cunoscute lacuri glaciare ale Italiei. V-am stârnit curiozitatea? Dacă da, atunci aflați că Lacul Como este întâlnit în vârful multor topuri. Astfel, este al treilea lac ca mărime din Italia, este unul dintre cele mai adânci lacuri din Europa și unul dintre cele mai populare locuri în rândul personalităților lumii. Stendhal, Byron, Giuseppe Verdi, Vincenzo Bellini, Gioachino Rossini, Napoleon, Winston Churchill, F.D. Roosevelt si J.F. Kennedy, sunt doar o parte din cei care au iubit minunatul lac. A, să nu uit de George Clooney, acesta având pe malul lacului o reședință cochetă.

Cum ajungi la Lacul Como? Nimic mai simplu! În ultima perioadă se ajunge foarte ușor și cu buget redus în Milano sau în Bergamo, datorită zborurilor low cost din România. Apoi, din ambele orașe ale Lombardiei trenul face aproximativ o oră până la faimosul lac.



Booking.com

Lacul Como destinație de city break

Dacă alegi Lacul Como ca destinație de vacanță, fie că stai o zi, fie că stai mai multe, plimbarea cu vaporetto trebuie să fie prima activitate de pe listă. De fapt, povestea pe Lacul Como se scrie în timpul plimbării de-a lungul malurilor colorate. O nebunie!

În funcție de câte zile dedici sejurului în cea mai romantică destinație a Italiei, Lacul Como,  poți alege ce orașe înșirate pe malurile acestuia să vizitezi. Variantele sunt nenumărate și alegerea este destul de grea. Toate sunt de-a dreptul fascinante. Eu am stat doar o zi, așa că am ales să fac o croazieră pe lac și să mă opresc în Como, Brunate, Bellagio și Varenna. De vis!

Pe străzile orașului Como

De cum am coborât din tren, orașul Como m-a fascinat. Clădiri colorate înșirate de-a lungul unei faleze elegante, terase cu un view incredibil și o înghețată cum doar în Italia poți să savurezi. Nu m-am plimbat foarte mult pe străzile din Como, însă în scurta incursiune am simțit acea atmosferă boemă care învăluie orașul de la poalele Alpilor.

Lacul Como văzut de la înălțimile orașului Brunate

După o cură de frumusețe am căutat funicularul pentru a urca spre Brunate, orașul de la înălțime.

Cunoscut drept ”balconul Alpilor”, orașul Brunate este un adevărat spectacol al vilelor Art Nouveau construite de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea. După ce am coborât din funicularul care ne-a adus din Como până aici, nu am urmat valul de turiști chitit doar pe zonele de belvedere spre lac, ci m-am pierdut timp de o oră și jumătate pe străduțele înguste ale orașului. Cum m-am simțit? Ca Alice în Țara Minunilor.

După plimbarea pe străzile din Brunate, am luat din nou funicularul și am coborât pe malul lacului, în orașul Como.

De aici, de pe unul dintre pontoanele de pe faleză, am pornit în croazieră. Experiența călătoriei cu vaporetto pe Lacul Como e unică și extrem de romantică. Imaginea localităților agățate parcă de poalele munților, vilele spectaculoase care se oglindesc în apa lacului și ascund povești pline de pasiune și jocul vasului care oprește în fiecare orășel desenând un adevărat labirint pe luciul apei, toate creează o atmosferă incredibil de frumoasă. Apoi, jovialitatea celor care lucrează pe vaporetto și conversațiile spumoase purtate de aceștia cu cei din porturile orașelor în care opresc fac această călătorie și mai colorată.

Bellagio, perla de pe Lacul Como

Următoarea oprire a fost în Bellagio. Se spune că orice călătorie la Lacul Como este incompletă fără o vizită la perla sa, Bellagio. Acest oraș este considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din regiunea Lombardia. Bellagio este situat la jumătatea distanței dintre cele două brațe sudice ale lacului și este renumit în întreaga lume pentru vilele sale frumoase oglindite în apa acestuia.

În incursiunea prin Bellagio nu am căutat anumite obiective turistice și nici nu am stat cu harta în față. Ceea ce am făcut a fost să urmez străduțele înguste pline de terase și buticuri și să gust din farmecul locului. Forfota, culorile, sutele de scări care urcă de pe faleza orașului până pe Via Giuseppe Garibaldi dau naștere unei povești romantice greu de uitat.

Varenna la ceas de seară

După o plimbare care s-a lăsat cu multe fotografii și o degustare a gastronomiei locale, am luat din nou vaporetto și am pornit spre Varenna.

Pentru că am ajuns în Varenna la asfințit, vizita a fost scurtă și s-a concentrat pe “Via dell’ Amore”, o potecă amenajată pe lângă lac. Aceasta reprezintă principalul obiectiv căutat de îndrăgostiții care ajung în acest colț de rai de pe Lacul Como.

Din Varenna am plecat spre Bergamo, unde aveam cazarea, cu trenul. Gara era plină de turiști, mai ales tineri. Mi-am imaginat că aceștia au mișunat veseli, în cursul zilei, pe străzile orășelului vedetă de pe Lacul Como. Ultima imagine asupra lacului a fost epică.

Atunci când am căutat informații despre Lacul Como am aflat că cele mai potrivite momente pentru o călătorie pe cel mai spectaculos lac al Italiei sunt toamna și primăvara. Ei bine, ce spuneți de o experiență romantică? Nu stați pe gânduri, vă garantez amintiri de poveste!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

8 COMENTARII

    • Eu am fost la început de noiembrie și vremea a fost perfectă. Nici prea cald, nici prea rece. M-am putut plimba fără să mă topesc de căldură, temperaturile fiind în jur de 20°C.
      Zile minunate să aveți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.