Malmö, orașul verdelui….fericit

Malmo
Malmo

Cum am ajuns în Malmö? Nimic mai simplu! Mi-am dorit foarte mult un city break în faimoasa capitală daneză, Copenhaga. ”Obiectivul” a zăbovit vreo trei ani pe paginile agendei. Așa că, atunci când am găsit bilete de avion cu grad ridicat de tentație, ☺ având ca destinație vecinul de peste Podul Øresund, orașul Malmö, nu am stat pe gânduri. Cu alte cuvinte, mi-am spus că voi împușca doi iepuri dintr-o lovitură. Voi vedea două țări, mă voi bucura de frumusețea a două orașe fermecătoare și voi face asta fără prea mult efort.  De ce fără efort? Pentru că ajungi dintr-o țară în alta în aproximativ 20 de minute și totul se petrece într-un cadru demn de filmele SF. Când peste apă, când pe sub apă și gata! Sună tentant, nu?

Malmö, destinație de top

Malmö, al treilea oraș ca mărime din Suedia și mândru purtător al titulaturii de capitală a regiunii Scania, este situat pe coasta de sud-est a țării. Renumit pentru multitudinea parcurilor sale, pentru plajele cu nisip fin și ”vedere” la minunății arhitecturale și pentru suava împletire a mai multor culturi, locuitorii vorbind aproximativ 100 de dialecte, orașul este o adevărată oază de frumusețe și relaxare.

Dacă aceste lucruri nu îndeamnă la trecerea acestei destinații pe lista de ”must see”, atunci poate faptul că a fost fruntaș în două topuri celebre va face acest lucru. Cum să nu vrei să bați la pas orașul care a ocupat locul trei în topul celor mai fericite orașe din Suedia și locul șapte în topul celor mai fericite orașe din Europa. Merită, zic…

Am descoperit Malmö într-o singură zi. Nu știu dacă ai avea nevoie de mai multe zile având în vedere faptul că toate obiectivele importante ”curg” unul după altul, urmând un traseu simplu și elegant.

Podul Øresund

Primul obiectiv care m-a lăsat efectiv cu gura căscată a fost Podul Øresund. Am avut ocazia să călătoresc pe celebrul pod atunci când am trecut din Copenhaga în Malmö. Minunata construcție care pare scoasă din altă lume are circa 16 kilometri și constă într-un pod, un tunel subacvatic, o insulă artificială și o peninsulă artificială. Se spune că lucrările de construcție a podului au început în 1993 și au fost finalizate în 2000, când a fost dat în folosință.

Călătoria m-a entuziasmat atât de mult, încât am uitat să filmez intrarea în tunel. Nu mă puteam gândi la asta când eram precum un copil bucuros că se dă în caruselul preferat. Senzația e de milioane! Însă, am găsit un filmuleț numai bun de arătat. Poate vă fac poftă…☺

Sankt Petri Kyrka

Mă gândeam că după așa o intrare triumfală va fi greu să mă mai impresioneze ceva. La doar câțiva metri de Gara Centrală, locul de unde am pornit în periplul meu prin Orașul Fericit, am fost repede contrazisă. Am dat nas în nas cu o bijuterie arhitecturală, Sankt Petri Kyrka.

Malmo

Biserica Sf. Petru datează din secolul al XIV-lea și este cea mai veche clădire din oraș. Frumosul edificiu impresionează prin arhitectura sa gotică și prin turnul său înalt de 105 metri. Faptul că turnul se înalță mult deasupra clădirilor din zonă m-a ajutat să mă pot orienta mai ușor, fără să tot scot telefonul pentru harta online. Nu-mi place să stau cu ochii în telefon în loc să mă bucur nestingherită de ceea ce descopăr în calea mea.

De o parte și de alta a bisericii se aștern străduțe înguste care îmbie la plimbări liniștite și….savuroase. De ce savuroase?  Pentru că pe o astfel de străduță m-am îndulcit cu o ciocolată nemaipomenită și am băut o cafea de nota 10. Ce are o cafea ca să fie de nota 10? Pe lângă o aromă putenică dar în același timp elegantă, o locație care să-mi meargă la suflet. Și mi-a mers! Așadar, dacă ajungeți pe strada Baltzarsgatan căutați cafeneaua Peter Beier Chokland. Nu veți regreta.

Piața Mare din Malmö

Urmând îndeaproape trupa de muzicieni stradali, trupă ușor cam ”înfierată” dar tare haioasă, am ajuns în celebra Stortorget sau Piața Mare.  

Aici, pe lângă alte clădiri scoase parcă din celebrele cărți poștale înșirate în magazinele de suveniruri, tronează frumoasă și elegantă clădirea primăriei. Construcția a fost ridicată în 1546, dorindu-se a fi o copie în miniatură a Palatului de la Versailles. Asemănarea se vede atât la exterior cât și la interior. La cel de-al doilea etaj al clădirii poate fi vizitată o sala a oglinzilor asemănătoare cu cea a celebrului palat.

Piața, prin eleganța și coloritul său, mi s-a părut a fi extrem de fotogenică. Clădiri nu foarte înalte dar cu o fațadă interesantă, sculpturi, mult spațiu liber și o lumină foarte dulce a soarelui de noiembrie au creat o imagine aproape perfectă. În centrul pieței tronează statuia Regelui Karl X Gustav al Suediei, cel care a eliberat orașul de sub dominația daneză.  

Lilla Torg

Din Piața Mare, în câteva minute se ajunge în cea mai vizitată piață din Malmö, Lilla Torg. Piața mică și pătrată este de-a dreptul fermecătoare. Aici găsești multă culoare, multe cafenele, multă istorie și, bineînțeles, multe povești. Construcția pieței a început în jurul anului 1590 și era dedicată comercianților cu amănuntul. Începând cu anul 1700 micile tarabe din piață au început să fie înlocuite cu case cochete.

Astăzi, aceste clădiri cu aer burghez găzduiesc restaurante, cafenele și magazine care îndeamnă la relaxare și cheltuire de coroane suedeze. Pregătiți-vă cu un card generos, asta pentru că Malmö nu este un oraș ieftin. Toți cei care își doresc să ajungă în Suedia cred că știu asta. Însă, nimic nu te pregătește pentru impactul cu prețurile. Distracția costă, nu?☺

Din Piața Mică am luat-o la pas spre Castelul din Malmö. Merită plimbarea de aproximativ 30 de  minute pe străzile pline de surprize ale orașului. La un moment dat am avut impresia că sorele mă urmărește, atât era de prezent. Eu, pregătită cu căciulă și mănuși pentru a face față unui noiembrie nordic, nu regăseam nicăieri semnele toamnei friguroase. Cât de mult m-am înșelat spre seară. Dar asta face parte din farmecul unei călătorii, nu?

Castelul Malmöhuș și muzeele din Malmö 

Castelul Malmöhuș, cel mai vechi castel renascentist din Scandinavia,  se încadrează perfect în peisajul urban al orașului. Cu turnul său roșu și cu zidurile sale care par că nu vor să trădeze existența prin preajmă a unui loc cu o importanță istorică, castelul surprinde și impresionează. Dacă în urmă cu sute de ani, mai precis 600, aici era o mică cetate care, după spusele scrierilor de specialitate a ”găzduit” făurirea monedei daneze iar în secolul al XIX-lea zidurile serveau drept închisoare, acum castelul este un mare muzeu. Iubitorii de artă, știință și istorie se pot delecta vizitând tot felul de expoziții, unele chiar cu animale vii.

Ajungând în curtea castelului am dat peste un grup vesel de copii care abia așteptau să intre în clădirea mare. Știind din experiență că aceștia vor acapara atât ghidul cât și întreg spațiu din  interior, m-am mulțimit să mă plimb prin curtea interioară și să intru în câteva anexe ascunse în zidurile groase.

Malmö este recunoscut drept Orașul Parcurilor

Nu le-am văzut chiar pe toate, însă pe cele două de lângă castel nu aveam cum să le ratez. De fapt, cred că nu ar trebui să le rateze niciun turist care ajunge în orașul suedez. Kungsparken sau Parcul Regelui este cel mai vechi parc din Malmö. Iazurile pline de păsări iubitoare de apă, copacii falnici și peluzele netede și incredibil de verzi sunt rezultatul inspirației din modelul grădinilor engleze. Se pare că aceasta a fost dorința regelui Oscar al II-lea.

Lângă Parcul Regelui am descoperit un alt parc foarte frumos, Slottsträdgården. Acesta a fost un adevărat spectacol în aer liber. Ce am vizionat? O moară de vânt scoasă parcă din filele unei povești, flori care parcă făceau în ciudă timpului, păsări cântătoare dar și făloase în penaj și……țineți-vă bine, un hotel pentru insecte. ☺

Plaja Malmö și ”vederile” sale

După așa un regal verde am pornit spre plajă. Știam că de acolo voi avea ”vedere” la cele două simboluri ale orașului Malmö, Podul Øresund și Turning Torso.

Turnul răsucit, dacă poate fi numit așa, este un zgârie-nori rezidențial neo-futurist. Este cea mai înaltă clădire din Scandinavia și a treia ca înălțime din Europa. Construcția turnului a început în 2001 și a fost finalizat în 2005. Dacă descrierea lui, adică trunchiul de 264 metri, 54 de etaje, un acoperiș de 190 metri, cinci ascensoare și o suprafață de aproximativ 17500 metri pătrați, nu impresionează, atunci cu siguranță impresionează imaginea sa.

Plaja din Malmö mi-a demonstrat două lucruri. Primul ar fi acela că o plimbare pe nisipul fin indiferent de momentul zilei și indiferent de momentul anului, nu se poate compara cu nimic. Al doilea ar fi acela că nu te pui cu începutul de noiembrie în Suedia. Drept urmare am apelat la căciula ascunsă în ghiozdănelul meu și la mănușile cumpărate ca amintire din Copenhaga.

Pe plaja din Malmö am simțit ce înseamnă biciul mării. Dar, nu m-au descurajat nici frigul și nici picăturile de ploaie care începuseră să se împletească cu valurile zbuciumate. M-am plimbat aproximativ o jumătate de oră admirând fiecare ponton care se avânta în infinitul albastru, fiecare dună de nisip și fiecare petec de verdeață care străpungea plaja.

La ceas de seară

Pentru că pe la 16:30 seara își făcea simțită prezența am luat-o la pas spre hotel. Plimbarea aceasta mi-a oferit o altă imagine a orașului. Case mângâiate de umbra serii, poduri luminate, splendida clădire a bibliotecii și aceiași oameni extrem de relaxați mi-au arătat faptul că Malmö este la fel de fermecător atât ziua cât și după ce soarele apune.

După o zi de hoinăreală prin orașul parcurilor și al fericirii, m-am delectat cu o cină gustoasă la restaurantul hotelului și, împrumutând din starea localnicilor, m-am bucurat de ceea ce înseamnă ospitalitatea suedeză. Că tot veni vorba de restaurant, când ajungeți în Malmö să nu ratați Surf Shack Beach Diner. Exteriorul nu e nici spectaculos nici atrăgător, dar interiorul e plin de oameni zâmbitori și amabili. Cât despre mâncare și despre priveliștea deschisă spre  Turning Torso…..nota 10 plus!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

2 COMENTARII

  1. Minunat articolul si un mare DA pentru orasul verde Malmo si ospitalierii locuitori .Sunt doar de o zi aici si ma simt foarte bine.Am vazut aproape toate obiectivele interesante la pas sau de pe apa in turul cu barca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.