Vara asta a fost despre Grecia și despre visul meu de a face un tur al coastelor sale. Mi-am dorit plajă și relaxare, ceva aventură, povești și puțină istorie. Am avut de toate, chiar mai mult decât mi-am dorit. Ei bine, în periplul meu grecesc m-am oprit pentru câteva zile în Pelion. Nu e prima dată când ajung în această zonă a Greciei. În urmă cu ceva ani am pornit din Volos spre Insula Skopelos. Atunci am descoperit frumusețea acestui munte și, bucurându-mă de o cafea pe terasa unei taverne din Makrinitsa, am hotărât că voi reveni.

Dacă la prima întâlnire cu Muntele Pelion am savurat doar spectacolul pantelor sale acoperite de sate fermecătoare, la cea de-a doua am vrut să mă bucur de plajele care fac posibilă întâlnirea muntelui cu marea. Nu am putut să le văd pe toate, însă cele pe care le-am descoperit au intrat direct în topul preferințelor mele.

Povestea Muntelui Pelion

Nu se poate să ajungi în Pelion și să nu-i știi povestea. Legendele grecești spun că numele acestui munte vine de la Regele Peleus, tatăl curajosului Ahile și, mai mult decât atât, frumusețea acestor înălțimi i-a îndemnat pe zeii Olimpului să aleagă Pelionul ca reședință de vară. Ce pot să spun? Aș alege și eu fără să stau prea mult să mă gândesc, drept reședință de vară, unul dintre cele 24 de sate care stau agățate de pantele munților. Și dacă sunteți fani ”Legendele Olimpului”, eu le-am savurat în copilărie, aflați că Muntele Pelion este tărâmul creaturilor mitice jumătate om, jumătate cal. Povestea merge chiar mai departe, atribuind locului educația pe care viteazul Ahile o primește de la cel mai înțelept dintre centauri, Chiron.

Surprizele de pe drumurile care străbat Pelionul

Am ales să mă cazez în Agios Ioannis, unul dintre satele mângâiate de apele Mării Egee. Ca să ajung aici am avut de parcurs, pornind din Golful Volos, un traseu plin de surprize. M-am bucurat de fiecare în parte și vi le împărtășesc și vouă, poate vă îndeamnă la călătorie.

Prima oprire a fost la statuia centaurului, simbolul Muntelui Pelion. Orice călător se oprește aici pentru a imortaliza personajul mitologic și a se bucura de priveliștea care se deschide asupra golfului.

Următoarea surpriză a apărut chiar în momentul în care îmi doream o cafea. Ce să vezi! O terasă cu un view superb, o înghețată extrem de aromată și un frappe cum doar grecii știu să îl facă. Dacă ajungeți în Pelion nu ratați o oprire la Profilion Cafe.

În momentul în care am început să cobor spre satul în care aveam cazarea, Agios Ioannis, mi-a apărut în cale o altă surpriză cu iz grecesc, Organic Farm Koumoutsi. Mica fermă de familie a fost prilej de degustări de produse locale și multe cumpărături. Nu se poate să oprești aici și să nu pleci cu brațele pline de dulcețuri, gemuri, miere de albine și ulei de măsline.

Atunci când am ales să stau câteva zile în Pelion am făcut-o pentru că auzisem că la poalele muntelui se găsesc plaje încântătoare. Însă, ceea ce am găsit aici poate fi numit raiul plajelor grecești. Știu, nu toți cei care vor citi articolul vor fi de acord cu mine. Asta pentru că fiecare își dorește altceva pentru o vacanță la mare. Eu iubesc plajele sălbatice, intime, golfulețele mici străjuite de pereți înalți și locurile încărcate de povești. Pentru astfel de plaje, poftim în Pelion!

Pentru că am stat doar trei zile în Pelion, am căutat pentru relaxare plajele spectacol. Hai să vă povestesc!

Plaja Agios Ioannis

Agios Ioannis este una dintre cele mai renumite plaje din estul Pelionului. Fâșia lungă de aproximativ 500 de metri se întinde de-a lungul promenadei localității, fiind extrem de aproape de unitățile de cazare și tavernele de aici. Partea mai lată a plajei se află lângă pontonul din Agios Ioannis, tot aici găsindu-se și cele mai frumoase terase și umbrelele care te pot proteja de soare. Nisipul este destul de aspru iar pietricelele se găsesc pe mare parte din plajă. Ceea ce am observat cât timp m-am plimbat pe faleza din Agios Ioannis este faptul că plaja e prietenoasă cu iubitorii de câini, mulți turiști fiind aici alături de însoțitorii blănoși.

Plaja Plaka

Lângă portul din Agios Ioannis se află o zonă stâncoasă de pe care, în fiecare seară, admiram apusul. Dincolo de stânci am descoperit o altă plajă, pe numele ei Plaka. Era mereu liberă și părea destul de frumoasă. Am citit că se poate ajunge la ea atât pe jos pe o potecă ce pornește chiar din zona portului, cât și cu mașina. Ca majoritatea plajelor din Pelion și aceasta e cu pietricele, jumătate fiind organizată și administrată de o tavernă iar cealaltă jumătate fiind zonă liberă.

Plaja Papa Nero

Plaja asta mi-a plăcut foarte mult. De ce? Pentru că are de toate. Are zone amenajate pentru cei care își doresc să se relaxeze pe un șezlong, are zone libere pentru cei care vor să simtă căldura nisipului și, cireașa de pe tort, un golfuleț retras cu o plajă mică și intimă. Plaja este destul de largă și pe lungimea ei m-am bucurat de nisip amestecat cu pietricele și de multă liniște.

Plaja Papa Nero este legată de cea din Agios Ioannis printr-o alee pietonală și un pod care trece peste un râu ce se varsă în mare. Zona este încântătoare și perfectă pentru fotografii, iar cei care ajung aici și se plimbă între cele două plaje au impresia că se află într-o grădină botanică. Hortensiile de pe margine fac un adevărat spectacol colorat. Să nu uit, aici am găsit un camping foarte bine organizat.

Muntele Pelion este plin de trasee dedicate temerarilor cu rucsacul în spate. Multe dintre acestea includ și o parte din plaje. Astfel, nu de puține ori am văzut curajoși echipați de drumeție străbătând intinderile de nisip sau pietriș. Un astfel de traseu trece și pe Plaja Papa Nero iar eu nu m-am putut abține să nu-l urmez, măcar puțin.

Plaja Damouchari

Damouchari este satul vedetă din Pelion, acesta devenind renumit după lansarea filmului Mamma Mia, în 2008. O parte din scenele din film au fost filmate aici, în zona ruinelor castelului din port. Pentru a ajunge pe plajă am lăsat mașina în parcarea publică și am luat-o agale pe poteca pavată care coboară spre țărm. De o parte și de alta m-au încântat taverne colorate, buticuri vesele, livezi de lămâi și o liniște tulburătoare.

Prima dată mi-a ieșit în cale micul port. Golful este înconjurat de taverne care-și oglindesc terasele în apa ireal de albastră iar plasele pescărești întinse la uscat invită la popas gastronomic. Zona este vizitată de iubitorii de snorkeling.

Plaja Damouchari este la câteva minute distanță de port. Nici prea mică dar nici prea mare, plaja e gazduită de un golf așa cum doar pe coasta Greciei găsești. Perete stâncos în stânga, perete stâncos în dreapta și satul pierdut printre livezi, în spate. Ce-ți trebuie mai mult? Poate doar o umbrelă care să te protejeze de soare. Și dacă vrei ceva aventură, la capătul plajei am descoperit o mică grotă împodobită de cei ce au trecut pe aici, o zonă cu corturi, ascunsă în pădure și o potecă ce te duce deasupra golfului. Tare frumos!

Plaja Labinou

Cea mai spectaculoasă mi s-a părut plaja Labinou. După ce am străbătut un drum îngust dar foarte pitoresc, am lăsat mașina într-o parcare amenajată și am mers câțiva zeci de metri până la o tavernă suspendată deasupra plajei. Apropo, aici se mănâncă bine și priveliștea e superbă. De aici am coborât un șir de scări și am călcat pe nisipul grosier al plajei.

Blocată între două stânci înalte, plaja e ca un secret bine păzit al Muntelui Pelion. Se spune că în această zonă a fost distrusă flota persană a lui Xerxes în anul 480 î.Hr., grotele din aceste golfuri fiind ascunzători bune pentru greci. Și ca plaja să fie și mai interesantă, am citit că în apropiere e habitatul focilor călugăr și al delfinilor.

Pe plaja Labinou am găsit doar localnici, ceea ce a dovedit că nu e foarte cunoscută de turiști, iar faptul că nu e amenajată nu oprea pe nimeni să se simtă bine. Cât despre grota uriașă, e locul perfect pentru umbră și lectură.

Platanul din Tsagarada

Dacă ajungeți în Pelion nu ratați o vizită în satul Tsagarada. Aici, în piața Agia Paraskevi, veți avea ocazia să vedeți unul dintre cei mai bătrâni platani din Grecia și probabil din Europa. Circumferința trunchiului său este de 15 metri în timp ce coroana este atât de mare încât este greu de măsurat. Localnicii spun că rădăcinile uriașului copac încep de la patru metri sub pavajul pieței iar izvoarele din zonă sunt cele care dau longevitate platanului. La fiecare 15 ani întreaga piață trebuie refăcută deoarece rădăcinile produc daune. Să nu uitați să îmbrățișați tulpina copacului! Nu veți reuși să o faceți dar veți simți o energie extraordinară.

Pensiunea Martha și Restaurant Remezzo

Pentru cazare, cât timp am stat în Pelion, am ales Pensiunea Martha din Agios Ioannis. Surpriza a fost să descopăr că unul dintre frații patroni, pensiunea fiind o afacere de femilie, a făcut facultatea în România. Ce mică e lumea!



Booking.com

M-am simțit foarte bine aici, deși camera era foarte mică și abia am avut loc să așez undeva bagajele. Am pus-o pe seama faptului că am avut cameră triplă, iar al treilea pat nu prea avea ce căuta acolo. Însă, peste tot era curățenie, gazdele au fost extrem de ospitaliere iar terasa unde serveam micul dejun era chiar pe malul mării. Ce mai, abia așteptam dimineața să mă răsfăț acompaniată de briza răcoroasă. Mai mult decât atât, la plecare am primit drept cadou plante aromatice din grădina pensiunii. E clar, grecii știu să-și facă prieteni!

La recomandarea lui Kostas, unul dintre frații de la pensiune, am luat cina în fiecare seară la Taverna Remezzo. Doamne, ce festin am avut de fiecare dată. Patronul, un tip cât un munte dar mereu cu zâmbetul pe buze, ne aștepta în fiecare seară cu băutura și desertul din partea casei. De poveste și de povestit!

În Pelion a fost așa cum mi-am imaginat, superb. Toul m-a încântat și mi-am făcut amintiri minunate. Privind în urmă, mi-am dat seama că am ales perioada potrivită pentru a-mi face vacanța în Grecia, luna iunie. Nu am găsit aglomerație, temperaturile au fost moderate iar plajele erau libere. Chiar și prețurile au fost decente. Așadar, dacă vă doriți un sejur reușit, alegeți Grecia în luna iunie!

Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!

Dacă ți-a plăcut articolul, poți lăsa un comentariu mai jos!

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram!

1 COMENTARIU

  1. Am fost in Pelion de trei ori,locul ala e magic,te cheama,nu ii poti rezista un mix de mare cu munte,o Grecie autentica.Noi am incercat cam toate tavernele,Remetzzo e un pic cam comerciala as zice eu.Daca mai mergeti incercati taverna Cristos din capat catre Plaka,preparatele din peste sunt fantastice,icrele…pestele…nu arata comercial insa acolo mananca doar grecii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.